ICCJ. Decizia nr. 5175/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 20 februarie 2004, contestatorul S.G., a solicitat anularea deciziei nr. 279, pronunțată în acest dosar la data de 27 ianuarie 2004, pentru motivele prevăzute de art. 317 pct. 2 C. proc. civ. și art. 318 teza I C. proc. civ. și anume că:
1. Decizia contestată a fost dată de instanța de recurs cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competență, de vreme ce tribunalul a admis cererea creditoarei, în temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995, iar potrivit acestei legi toate procedurile pe care ea le prevede sunt de competența judecătorului sindic, ale cărei hotărâri sunt supuse numai recursului la curtea de apel;
2. Anularea recursului în baza art. 133 C. proc. civ., este rezultatul unei erori materiale, deoarece din greșeală s-a reținut la dosar un exemplar al recursului care nu întrunea cerințele acestui text, exemplarul semnat de avocat fiind comunicat părții adverse.
Intimata E.B. SA a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea contestației ca netimbrată sau pentru că nu este semnată iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Contestația în anulare nu este întemeiată.
I. Trebuie, mai întâi, precizat că cererea formulată a fost timbrată legal și este semnată, neexistând nici un temei pentru anularea acesteia, cum greșit a susținut intimata.
II. Pe fond, motivele de anulare a deciziei contestate nu pot fi însă primite.
1. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Este adevărat că Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 529 din 26 ianuarie 2001, a admis cererea intimatei în temeiul art. 124 din Legea nr. 64 din 1995 republicată, numai că apelul declarat de pârâtul contestator împotriva acesteia a fost anulat ca netimbrat. Instanța ar fi putut lua în dezbatere motivele de apel printre care și cel privind cererea petentei de soluționare în primă instanță a litigiului, în condițiile în care ea ar fi fost legal investită și nu ar fi fost în situația de a face aplicarea art. 20 din Legea 146/1997.
în atare situație, cum nici instanța de recurs nu a fost legal investită, cererea de recurs fiind anulată, în baza art. 133 C. proc. civ., ipoteza art. 317 alin. (1) pct. 2 nu se regăsește în speță motivul, privind competența fiind invocat pe calea apelului.
2. Nici ipoteza reglementată de art. 318 teza 1 C. proc. civ., nu se identifică în cauza de față.
Potrivit normei citate, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Ori, prin decizia contestată s-a dispus anularea recursului în temeiul art. 133 C. proc. civ., reținându-se că deși s-a pus în vedere recurentului pârât reprezentat de avocat în ședința de judecată din 14 octombrie 2003, să îndeplinească obligația semnării recursului s-a constatat neîndeplinită această cerință, iar la dosar, contrar susținerii contestatoarei, s-a aflat exemplarul cererii de recurs semnat de avocat, la care a fost atașată împuternicirea avocațială.
III. Față de cele ce preced, înalta Curte a respins contestația în anulare, constatând neîndeplinirea condițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 și 3 și art. 318 teza 1 C. proc. civ., în cauza de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5715/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5214/2004. Comercial → |
|---|
