ICCJ. Decizia nr. 993/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.993/2004
Dosar nr. 9431/2001
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.I.F. Banat-Crişana Arad, a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.A. SA Caransebeş, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 10.248.053 lei, reprezentând dividende cuvenite reclamantei, în calitate de acţionar, pe anul 1995, conform bilanţului contabil aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor şi 6.331.589 lei, reprezentând daune moratorii pentru neplata sumei datorate, corespunzând unei dobânzi medii la depozite bancare, de 67,4% pe an, la B.A. SA, sucursala Arad, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.239.800 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 2 iunie 1998, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 859.883 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând ca fiind achitată suma de 10.248.053 lei cu titlu de dividende şi respingând petitul din cererea de chemare în judecată privitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 6.331.589 lei cu titlu de daune moratorii, către reclamantă.
În pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că suma reprezentând dividende a fost achitată, iar daunele moratorii nu sunt datorate în lipsa unei obligaţii contractuale, respectiv, a unui contract cu clauză penală.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 737/A din 3 noiembrie 1998, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei mai sus menţionate a fost, însă, admis prin Decizia nr. 3900 in 9 noiembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, casându-se Decizia şi trimiţându-se cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului şi stabilirea, în raport cu data scadenţei fiecărei sume datorate şi de mărimea dobânzii cuvenite, a cuantumului sumei datorate reclamantei de către pârâtă, cu titlu de dobândă.
Prin Decizia nr. 816 din 27 septembrie 2001, în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamanta S.I.F. Banat-Crişana SA Arad împotriva sentinţei civile nr. 551 din 2 iunie 1998, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, faţă de faptul că dividendele nu generează dobânzi, de inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., de modificarea obiectului cererii prin care reclamanta solicită altceva decât a solicitat iniţial şi refuzul evident al reclamantei de a face dovezile a căror necesitate rezultă din îndrumările date de instanţa de casare, apelul nu este întemeiat, neconstituind o critică la adresa hotărârii primei instanţe, ci o cerere nouă, care nu este admisibil a se face pentru prima dată în această fază procesuală.
Împotriva hotărârii curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia şi acordarea daunelor în sumă de 21.363.255 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată la toate instanţele, în sumă de 1.849.139 lei.
Recurenta-reclamantă susţine, astfel, că instanţa de apel a făcut o gravă confuzie între aportul la capitalul social şi plata dividendelor, aceasta din urmă fiind o obligaţie legală, ce nu era necesar a fi stabilită printr-o clauză în actul constitutiv al societăţii, neplata la scadenţă a dividendelor impunând calcularea dobânzilor (daunelor).
Susţine, de asemenea, că solicitarea făcută în apel, ca daunele să fie calculate prin luarea în considerare a indicelui de inflaţie, nu reprezintă o modificare a acţiunii, atât timp cât, până la apariţia ordonanţei ce reglementează dobânda legală, practica instanţelor era diferită, în sensul acordării daunelor în raport cu taxa scontului, cu indicele de inflaţie sau chiar cu dobânda unor bănci.
Totodată, arată că, faţă de modul de calcul al daunelor prezentat, nu i s-a cerut nici o altă dovadă în plus, situaţie în care consideră că greşit s-a reţinut refuzul său evident de a depune dovezile necesare.
Recursul este fondat.
Prin Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie nr. 3900, pronunţată în cauză, la data de 9 noiembrie 1999, s-a stabilit că dreptul la dividende al reclamantei este de necontestat.
Dividendele, constituind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă sunt purtătoare de dobânzi şi, cum în cauză ele au fost achitate cu întârziere, reclamantei i se cuvin daune sub forma dobânzilor, conform temeiului de drept invocat, art. 43 C. com.
Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că urmează să se efectueze un calcul al daunelor pretinse, în raport cu data scadenţei fiecărei sume datorate şi de mărimea dobânzii cuvenite.
Reclamanta a prezentat un calcul al daunelor efectuate prin aplicarea coeficientului de inflaţie la sumele achitate cu întârziere, împrejurare în care instanţa a considerat că aceasta şi-a modificat obiectul acţiunii, solicitând valoarea reactualizată a dividendelor, solicitare reţinută ca fiind inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar apreciază însă, că, din actul depus de reclamantă în rejudecarea apelului, intitulat „Precizări" nu rezultă cu certitudine că reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că ar fi renunţat la dobânzile cuvenite.
De asemenea, nu rezultă nici că reclamanta ar fi refuzat să facă dovezile necesare pentru stabilirea sumei pretinse cu titlu de daune, aşa cum s-a stabilit în Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie, constatându-se în schimb că instanţa nu a stăruit îndeajuns pentru clarificarea şi stabilirea cuantumului pretenţiilor apelantei, în rejudecare, în sensul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., conform cărora, în caz de casare, cele stabilite de instanţa de recurs asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Faţă de cele mai sus arătate, se impune rejudecarea cauzei pentru ca instanţa, prin probele administrate, să clarifice dacă apelanta şi-a modificat, într-adevăr, în apel obiectul cererii formulate şi să dea curs indicaţiilor obligatorii din Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel, care se va casa şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, S.I.F. Banat-Crişana SA Arad, împotriva deciziei nr. 816 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 988/2004. Comercial → |
|---|
