ICCJ. Decizia nr. 1109/2005. Comercial

Judecătoria Brașov, prin încheierea din camera de consiliu din 5 mai 2004 a admis cererea executorului judecătoresc A.R.L., privind cererea de executare silită formulată de creditoarea SC R. SA, în temeiul art. 578 și 411 C. proc. civ., a încuviințat executarea silită privind titlul executoriu, decizia civilă nr. 36/Ap/2003 a Curții de Apel Brașov.

în fundamentarea acestei soluției instanța a reținut următoarele:

- îndeplinirea cerințelor art. 372 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 3731C. proc. civ.;

- titlul executoriu exhibat reflectă obligația debitoarei de predare a imobilului situat în Timișul de Jos, și de predare a unei sume de bani către creditoare conform art. 3732C. proc. civ.;

- debitoarea nu și-a executat obligația de bunăvoie.

împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea SC C.I.I.E. SRL București, invocând nelegalitatea hotărârii și arătând că titlul executoriu nu mai poate fi pus în executare întrucât nu mai deține spațiul, acesta fiind închiriat unei alte persoane.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin decizia nr. 783/ Ap din 20 iulie 2004, a respins apelul declarat de debitoarea SC C.I.I.E. SRL București.

în pronunțarea acestei decizii instanța a reținut, în esență, că nu era în căderea instanței de executare să analizeze aspectele legate de fondul dreptului dedus judecății ori care rezultă din înscrisul ce constituie titlu executoriu întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească. A mai reținut instanța de apel că existența unui contract de închiriere nu înlătură dreptul creditoarei de a solicita executarea titlului executoriu, astfel că orice discuție referitoare la locație este de prisos.

împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea SC C.I.I.E. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile aduse de recurentă vizează faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, fără a examina posibilitatea executării în raport de obiectul titlului executoriu.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Executarea nu este posibilă decât în raport cu obiectul pe care titlul executoriu l-a determinat.

Se impune a preciza însă că cercetarea obiectului titlului nu implică analiza fondului dreptului dedus judecății, ci privește exclusiv stabilirea relației de determinare ce trebuie să existe între obiectul titlului executoriu și posibilitatea executării lui.

Prin decizia nr. 36/Ap/2003 a Curții de Apel Brașov, titlul executoriu a cărui executare silită a fost încuviințată prin încheierea din camera de consiliu din 5 mai 2004 a Judecătoriei Brașov, s-a admis apelul pârâtei SC C.I.I.E. SRL, s-a admis acțiunea reclamantei SC R. SA Predeal, s-a constatat rezoluția de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare active din 25 mai 2002 și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișul de Jos, cu cheltuieli de judecată aferente.

Potrivit art. 578 C. proc. civ., dacă partea obligată să părăsească ori să predea un imobil nu-și îndeplinește această obligație în termen de 5 zile de la primirea somației, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptățit.

Ori, așa cum rezultă cu evidentă din probatoriul administrat în cauză, debitoarea - pârâtă nu era, la momentul încuviințării silite, detentor al imobilului în litigiu, acesta fiind închiriat la data de 7 ianuarie 2003 către C.O.R.H.I., aspect în raport de care executarea apare ca fără obiect.

Este de reținut și faptul că, potrivit certificatului de grefă, depus la dosar, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 499 din 27 ianuarie 2005, a admis recursul pârâtei SC C.I.I.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 36/ Ap din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, a modificat hotărârea recurată în partea privitoare la soluția pe fond a cauzei, în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC R. SA Predeal.

în considerarea celor ce preced, Curtea a constatat nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia atacată, a admis apelul debitoarei împotriva încheierii din 5 mai 2004 a Judecătoriei Brașov și schimbă în tot încheierea din 5 mai 2004 a Judecătoriei Brașov în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC R. SA Predeal.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1109/2005. Comercial