ICCJ. Decizia nr. 1099/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 4 decembrie 2002, reclamanta A.P.A.P.S. București (în prezent A.V.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtele SC C.M.E.I.E. SRL București și SC C.M.E. SA București, solicitând executarea obligației prevăzută în clauza 8.7 lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni în sensul de a determina plata de către SC M. SA a sumei de 92.738.223 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar pentru anul 1993, 1994 și 1995. Totodată, a mai cerut obligarea pârâtei la plata de daune interese cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea acestei obligații de a face.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între reclamantă și SC C.M.E.I.E. SRL București s-au vândut acesteia 70 % din capitalul social al SC M. SA București, iar prin clauza 8.7 lit. c) cumpărătorul s-a obligat să asigure plata datoriilor societății privatizate către F.P.S.
întrucât SC M. SA trebuia să-i achite daunele moratorii aferente anilor 1993, 1994 și 1995, iar societatea cumpărătoare nu a determinat-o să facă plata, A.P.A.P.S. a formulat acțiune pentru obligația de a face asumată de cumpărătoarea acțiunilor.
Prin sentința nr. 14274 din 13 noiembrie 2003 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea A.P.A.P.S. în contradictoriu cu cele două pârâte.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 346 din 28 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială prin care s-a respins ca nefondat apelul A.P.A.P.S. București (devenit A.V.A.S.).
Cu actul înregistrat la 27 iulie 2004 reclamanta A.V.A.S. București a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.:
- în mod greșit s-a reținut prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei deoarece acesta s-a născut în anul 2000, atunci când cumpărătorul a devenit proprietarul acțiunilor și ar fi putut convoca adunarea generală a acționarilor pentru plata datoriilor;
- tot în legătură cu momentul nașterii dreptului la acțiune a mai susținut că, fiind vorba de o obligație de a face, dreptul său la acțiune s-a împlinit doar după încheierea perioadei de derulare a contractului, așa cum este ea definită în O.G. nr. 25/2002, perioadă care nu era încheiată în momentul introducerii acțiunii.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 732/1998 prin care F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) a vândut SC C.M.E.I.E. SRL București o cotă de 70 % din valoarea capitalului social subscris al SC M. SA București, cu clauza potrivit căreia dreptul de proprietate asupra acțiunilor se transmite cumpărătorului la data plății prețului.
Potrivit art. 8.7 din acest contract, cumpărătorul, în calitate de acționar al societății, s-a obligat să asigure aprobarea în A.G.A. a sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin reprezentantului F.P.S. până la privatizare, să asigure plata de către societate a acestor sume, precum și plata datoriilor societății privatizate către F.P.S. (dividende, conform art. 8.7 lit. c)).
Susținând că pârâta SC C.M.E.I.E. SRL București nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit acestei clauze contractuale, reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumelor de 50.468.626 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1993, plus 222.088 lei rest dividende neachitate pentru exercițiul financiar al anului 1994 precum și 27.183.140 lei daune interese moratorii calculate pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1994 și 14.864.369 lei daune interese moratorii calculate pentru plata cu întârziere a dividendelor anului 1995 (în total suma de 92.738.223 lei ce formează obiectul litigiului), dar instanțele au respins ca prescrisă acțiunea.
Principala critică formulată de reclamantă se referă la modul în care instanțele au făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care stabilește că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
în legătură cu acest moment, recurenta a susținut că dreptul său la acțiune s-a născut numai la 21 ianuarie 1999 când societatea cumpărătoare a devenit proprietar al acțiunilor și în această calitate ar fi putut convoca A.G.A. pentru plata sumelor datorate de societatea privatizată.
în realitate, chiar dacă pârâta a devenit proprietar al acțiunilor în anul 1999, obligația sa "de a face" s-a născut la data semnării contractului de privatizare, respectiv la 23 octombrie 1998, dată în raport de care, acțiunea introdusă la 2 decembrie 2002 a fost formulată cu încălcarea termenului general de prescripție.
De altfel, din analiza clauzelor contractuale invocate de recurentă rezultă că și la data semnării acestui contract, obligațiile societății privatizate aferente anilor 1993 și 1994 erau prescrise, sub acest aspect clauza contractuală stipulată la art. 8.7 având un caracter ilicit deoarece, în realitate, urmărea eludarea dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă în raporturile reclamantei cu SC M. SA București.
în dezvoltarea aceluiași motiv de recurs reclamanta a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 perioada de derulare a contractului este definită ca fiind perioada obligațiilor contractuale.
Nici acest argument nu poate fi reținut deoarece, pe de o parte, recurenta invocă un act normativ ulterior încheierii contractului de privatizare, ale cărui prevederi nu pot conduce la dezavantajarea părților semnatare, iar pe de altă parte, derularea contractului ar putea fi prelungită din diferite cauza care nu trebuie să influențeze momentul începerii termenului de prescripție.
Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că, prin soluția adoptată, clauza stipulată în contract, care creează obligații în sarcina cumpărătorului conform art. 969 C. civ. este lipsită de efecte dar nici acest motiv nu poate fi primit deoarece excepția prescripției este una de fond, în raport de care valorificarea obligațiilor contractuale nu mai poate fi făcută pe cale de constrângere.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei a fost respins în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1097/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1095/2005. Comercial → |
|---|
