ICCJ. Decizia nr. 1095/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, SC R. SA a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC U. SA București, să constate că certificatul de acceptare finală prevăzut la punctul V lit. b) din "tranzacția" încheiată la data de 22 ianuarie 2001, nu mai are semnificația pe care au dat-o părțile la semnarea acesteia, nemaiputând condiționa plata sumei.
Să se constate că plata sumei de 930.158,50 dolari S.U.A. prevăzută la pct. V lit. b) din "Tranzacție" este scadentă la 10 iulie 2002, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Arbitraj, prin sentința nr. 171 din 1 octombrie 2003 a respins acțiunea și a obligat reclamanta la plata sumei de 4000 dolari S.U.A., în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, reținând că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
Prin încheierea din 29 octombrie 2003, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței, în sensul eliminării cuvântului "nu" din cuprinsul propoziției de la pagina 3, rândul 3, textul corect fiind: "pârâta și-a onorat întocmai obligațiile de plată ce-i reveneau până în prezent potrivit tranzacției" și din cuprinsul încheierii de la data de 17 septembrie 2003, în sensul înscrierii cuvintelor "cu cheltuieli de judecată", încheiere făcând parte din sentința nr. 171 din 1 octombrie 2003.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 362 din 18 martie 2004, a respins acțiunile în anulare formulate de reclamantă împotriva sentinței și încheierii mai sus menționate, cu 117.308.125 lei cheltuieli de judecată.
în motivare se arată că sentința pronunțată, inclusiv încheierea, sunt legale, nefiind îndeplinite condițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., pentru a se putea dispune anularea.
SC R. SA a declarat recurs împotriva deciziei.
Se critică, în principal sentința, arătând că acțiunea trebuie admisă deoarece, din actele dosarului rezultă că pârâta nu a negociat cu partenerul străin emiterea "certificatului de acceptare finală" la care face trimitere "Tranzacția" încheiată între ei.
în această situație achitarea sumei de 930.158,50 dolari S.U.A. nu poate fi ținută de obținerea acestuia, ea devenind scadentă la data de 10 iulie 2002.
Instanța de fond nu s-a pronunțat în realitate asupra primului capăt de cerere.
Curtea, care a soluționat acțiunile în anulare, trebuie să verifice dacă prin hotărârea și încheierea pronunțate, au fost încălcate dispoziții imperative ale legii.
Din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția prevăzută de art. 3021C. proc. civ.
Excepția a fost respinsă, având în vedere faptul că prevederile art. 3021C. proc. civ. se regăsesc în răspunsul la întâmpinare, formulat de recurentă.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept", "Cererea nu poate fi primită dacă partea cere realizarea dreptului".
Prin acțiune, așa cum s-a arătat, reclamanta a solicitat a se constata că "certificatul de acceptare finală" precizat în "Tranzacția" pe care a încheiat-o cu pârâta, nu mai are semnificația pe care i-au dat-o la semnarea acesteia, suma de 930.158,50 dolari S.U.A. devenind scadentă, pe acest motiv, la data de 10 iulie 2003.
în mod corect instanța de fond a reținut, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, că reclamanta pentru plata sumei, dacă aceasta a devenit scadentă la o altă dată decât cea prevăzută în "Tranzacție", are acțiunea în realizare și a respins acțiunile în constatare ca inadmisibile, neavând a analiza pe fond probele administrate în cauză.
Respingând acțiunea ca inadmisibilă, nu se poate primi apărarea că instanța nu s-a pronunțat pe primul capăt al acesteia, tocmai analiza acestuia a motivat soluția.
Curtea, a analizat criticile formulate prin acțiunile în anulare ce vizau dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., reținând corect că instanța s-a pronunțat asupra acțiunii în constatare, nefiind încălcate dispozițiile imperative ale legii, acordarea cheltuielilor de judecată a fost solicitată prin întâmpinare și sunt justificate cu actele depuse la dosar.
Pentru motivele arătate, s-a respins atât excepția cât și recursul, decizia pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1099/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1073/2005. Comercial → |
|---|
