ICCJ. Decizia nr. 1347/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2003, reclamanta SNP P. SA, sucursala Arad a chemat în judecată pârâtele SC P. SA Ploiești, SNP P. SA, sucursala Pitești și C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 19.551.004 lei, reprezentând contravaloarea a 700 kg produs petrolier, constatate lipsă la data de 17 ianuarie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 740 din 28 ianuarie 2004, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SNP P. SA, sucursala Arad, împotriva pârâtei C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, pe care a obligat-o să plătească 19.551.004 lei, reprezentând contravaloare marfă și 1.665.481 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de pârâtele SNP P. SA, sucursala Pitești și SC P. SA ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarele:
Conform scrisorii de trăsură, pârâta SNP P. SA, sucursala Pitești a expediat reclamantei prin intermediul SC P. SA și cu ajutorul cărăușului C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, vagoane încărcate cu 189.250 kg produs petrolier.
Ulterior, potrivit actelor de recepție întocmite la destinație cu scurgeri din conținut, sigiliul predător de la ventilul central rupt, înregistrându-se o lipsă de 700 kg produs petrolier în valoare de 19.551.004 lei.
în raport de această situație, prima instanță, constatând că vagoanele au înregistrat pe timpul transportului pe calea ferată lipsuri cantitative și sigiliu rupte, a reținut culpa cărăușului în producerea pagubei, potrivit art. 82.1 din R.T., aprobat prin O.G. 41/1997.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că minusul de 700 kg produse petroliere se înscrie în toleranțele admise de dispozițiile art. 83.9.1 din R.T. C.F.R., pentru care cărăușul nu răspunde.
Apelanta a mai învederat că în mod greșit s-a stabilit vinovăția ei, în condițiile în care din procesul verbal de constatare nr. 3001/2003 semnat de reprezentanții intimatei-reclamante rezultă că vagonul a sosit cu șase sigilii ale predătorului intact și un sigiliu C.F.R. Simeria Triaj intact, astfel încât nu era posibil accesul la produsul din rezervor pe parcursul transportului, lipsa provenind de la încărcare, din culpa predătorului.
A arătat apelanta că sigiliul de la ventil era rupt și nu lipsă cum în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată, motiv pentru care s-a aplicat sigiliul stației Simeria Triaj, situație ce nu poate fi asimilată cu o violare a vagonului și nu poate conduce la sustragerea mărfii, atâta timp cât la destinație vagonul prezenta sigilii intacte la domă și la robinetele de golire.
Ultima critică formulată de apelantă vizează întinderea despăgubirilor solicitate de intimata-reclamantă, susținând că instanța s-a pronunțat asupra sumei de 12.951.684 lei, reprezentând taxă de drum, T.V.A., etc. și oricum, aceste despăgubiri nu sunt probate, apelanta susținând că nu poate fi obligată decât la prețul de producție înscris în nota de debitare-creditare care are aceeași forță probantă ca și factura, în acest sens fiind și dispozițiile art. 81.2 din R.T. C.F.R.
De asemenea, s-a susținut că intimata-reclamantă nu a făcut dovada achitării acestor impozite și taxe către stat, astfel încât greșit apelanta a fost obligată să acopere un prejudiciu nedovedit.
Prin decizia 635 din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, împotriva sentinței 740/2004 a Judecătoriei Ploiești, în contradictoriu cu intimatele SNP P. SA, sucursala Arad, SC P. SA și SNP P. SA, sucursala Pitești.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că judecătoria a stabilit corect situația de fapt, în sensul că vagonul care a transportat produse petroliere de la sucursala Pitești a SNP P. SA, către intimata reclamantă sucursala Arad a ajuns la destinație cu urme evidente de violare, urme de scurgeri din conținut și o lipsă cantitativă de 700 kg produs petrolier, deși cărăușul a preluat mijlocul de transport fără obiecții, confirmând astfel corespunderea lui din punct de vedere tehnic și comercial.
în aceste condiții, în mod corect s-a constatat că apelantul-cărăuș răspunde pentru lipsurile cantitative în baza dispozițiilor art. 82.1 și 83.1 din R.T. C.F.R., apelanta nefăcând dovada contrară prezumției de nevinovăție instituită în sarcina sa de dispoziții ale art. 83.3 din R.T.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10, criticând hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie reiterând, în esență, motivele de apel.
La termenul de astăzi, înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt fondate.
în cauză, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ceea ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.
Prin urmare, în cauza de față, Curtea de Apel Ploiești, trebuia să aplice dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normelor menționate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz nu este supusă apelului.
în concluzie, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va trimite cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.
Cu ocazia judecării căii de atac, instanța de control a avut în vedere motivele de recurs invocate de pârâtă, cât și apărările reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1352/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1105/2005. Comercial → |
|---|
