ICCJ. Decizia nr. 1352/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 675/ C din 08 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, s-a luat act că reclamanta SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea, Județul Vâlcea, a renunțat la judecata capătului de cerere nr. 4 din acțiunea formulată împotriva pârâtei SC F.I. SRL, cu sediul social în Râmnicu Vâlcea, Județul Vâlcea. De asemenea a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâtei SC F.I. SRL și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 17.000.000 lei față de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5897 din 16 noiembrie 1998, reclamanta a vândut pârâtei un spațiu comercial în suprafață de 221,60 m.p., cu prețul de 875.000.000 lei ce trebuia achitat în condițiile prevăzute în contract. Ulterior, prin protocolul din 1 decembrie 2000 părțile au convenit ca pârâta să elibereze suprafața de 131,1 m.p., în favoarea reclamantei până la data de 8 decembrie 2000 și să achite suma de 13.000.000 lei, față de suprafața menționată. Au mai stabilit ca până la data de 15 decembrie 2000, când documentația de separare va fi gata, se va încheia un act de vânzare - cumpărare la notariat, în baza căruia pârâta va factura către reclamantă contravaloarea spațiului cu îmbunătățirile aferente, iar reclamanta va factura contravaloarea spațiului rămas plus 90% din invenție (200.000.000 lei) facturarea făcându-se cu respectarea nivelului actual al T.V.A. de 19%. S-a mai convenit ca SC F.I. SRL să plătească diferența în lei în termen de 30 de zile de la perfectarea actului notarial și ambele societăți să-și dea concursul reciproc pentru rezolvarea problemelor de energie, apă, etc.
Aceste condiții nu au fost respectate, iar reclamanta a înțeles să nu dea nici o eficiență juridică înscrisurilor și a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5897 din 16 noiembrie 1998, cerere care i-a fost însă respinsă cu motivarea că prima instanță nu ar fi analizat protocolul din 1 decembrie 2000, care prezintă o novare a contractului inițial. Statuarea instanței de recurs făcută în considerentele deciziei nu au intrat în puterea lucrului judecat cu privire la natura protocolului respectiv, așa cum în mod eronat susține reclamanta, deoarece pe de o parte numai dispozitivul unei hotărâri judecătorești cuprinde ceea ce efectiv s-a judecat și nu considerentele acesteia, iar pe de altă parte instanța de recurs, ca de altfel ca și prima instanță, nu a fost investită cu analizarea acestui protocol, ci doar cu rezoluția contractului.
Analizând natura acestui protocol se constată că nu reprezintă o novare a actului inițial, ci doar o discuție prealabilă, ce trebuia finalizată prin identificarea concretă a spațiilor puse în discuție, stabilirea sumelor ce urmau să fie achitate și încheierea unui act notarial în acest sens, ceea ce nu s-a realizat. A se stabili pe cale procesuală în concret suprafețele și sumele datorate, de vreme ce acesta este un atribut al părților contractante, ar însemna ca instanța să se substituie voinței părților, ceea ce este inadmisibil. Dacă reclamanta a apreciat că înscrisul ar reprezenta o novare a contractului inițial, acțiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă cu privire la primul capăt de acțiune, deoarece, reclamanta avea la dispoziție o acțiune în realizare, întemeiată pe acest act. Acțiunea a fost considerată neîntemeiată atât cu privire la primul capăt de cerere cât și cu privire la cererile accesorii, reținând că actul sub semnătură privată din 1 decembrie 2000, nu prezintă o novare a contractului de vânzare - cumpărare inițial.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 221/A/COM din 22 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 675/ C din 8 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că în cauză există o acțiune în constatare și chiar dacă nu a fost precizat temeiul de drept, acesta nu poate fi decât art. 111 C. proc. civ. Prin cererile în constatare, reglementate de art. 111 C. proc. civ., reclamantul nu poate solicita instanței decât să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa și pentru că reclamantul nu poate urmări condamnarea pârâtului, hotărârea pronunțată în aceste cereri nu constituie titlu executoriu, deci nu poate fi pusă în executare.
Din modul de redactare al acțiunii dedusă judecății rezultă că scopul urmărit de reclamantă este acela de a obține un titlu în virtutea căruia să-l poată obliga pe pârât la respectarea dreptului pretins, anume de proprietar al spațiului comercial în suprafața stipulată în contractul de vânzare - cumpărare nr. 5.897/1998, modificat prin protocolul din 1 decembrie 2000. Fiind o acțiune în constatare, respingerea acțiunii este legală și temeinică, cu amendamentul că reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizare.
împotriva deciziei nr. 221/A/COM din 22 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precum și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, raportat și la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă îl reprezintă constatarea că a vândut pârâtei un spațiu comercial în suprafață de 90 m.p., iar nu unul în suprafață de 221,6 m.p., așa cum s-a prevăzut în contractul de vânzare - cumpărare din 16 noiembrie 1998, obligarea pârâtei la plata sumei de 21.350.932 lei, reprezentând actualizarea sumei de 13.000.000 lei pe care pârâta s-a obligat să o plătească, conform protocolului din 1 decembrie 2000, cu titlu de diferență preț, obligarea pârâtei la retrocedarea spațiului comercial de 50 m.p., diferența până la cei 131,1 m.p. prevăzuți în protocol și obligarea pârâtei la plata sumei de 8.073.857 lei consum energie electrică, cu precizarea că temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 111 C. proc. civ. La termenul din 31 mai 2004, în faza procesuală a fondului, reclamanta a precizat că renunță la judecata pct. 4 din cererea de chemare în judecată, deoarece suma de 8.073.857 lei, reprezentând consum energie electrică a fost plătită.
Instanțele judecătorești anterioare, au stabilit printr-o corectă și integrală apreciere probelor că, pentru primul capăt de cerere, acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. este inadmisibilă. Este adevărat că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, dar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Scopul urmărit de reclamantă, prin promovarea prezentei acțiuni, îl constituie o nouă stabilire a întinderii dreptului de proprietate transmis, urmată de retrocedări de spațiu comercial și diverse sume de bani, toate acestea în raport de înscrisul sub semnătură privată intitulat P. și încheiat de părți la data de 1 decembrie 2000. Acest document a fost lămurit și corect interpretat, iar clauzele pe care părțile de comun acord le-au stipulat exced cadrul juridic de soluționare a cauzei.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la împrejurarea că decizia nr. 446/R/C din 7 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, nu a fost luată în considerație la soluționarea prezentei acțiuni în constatare. Amplu document și bine argumentat a fost evidențiat, în esență, că obiectul celor două cereri este diferit. Astfel, prin acțiunea înregistrată la 27 martie 2002 la Tribunalul Vâlcea, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă pentru a se pronunța hotărâre prin care să fie dispusă rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5897 din 16 noiembrie 1998, evacuarea din spațiul comercial menționat în contractul de vânzare - cumpărare și obligarea la daune. Prin decizia nr. 446/R/C din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admis recursul formulat de pârâta SC F.I. SRL Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 12/ C din 8 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că fost respins capătul din acțiunea reclamantei SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea, referitor la rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5897 din 16 noiembrie 1998, precum și capătul privitor la plata chiriei. Motivele acestei decizii nu pot constitui autoritate de lucru judecat pentru prezenta acțiune promovată de reclamantă, deoarece chiar dacă sunt aceleași părți, litigiile sunt cu obiecte diferite deduse judecății privind situații de fapt și de drept distincte.
Pronunțându-se în sensul respingerii acțiunii reclamantei, s-a precizat în considerentele hotărârilor atacate, că această soluție privește atât primul capăt de cerere cât și cererile accesorii.
Pentru rațiunile juridice și argumentele expuse anterior, toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC M.C. S.O.C.O.M. Râmnicu Vâlcea au fost înlăturate ca neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 221/A/COM din 22 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1347/2005. Comercial → |
|---|
