ICCJ. Decizia nr. 1615/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1615/2005
Dosar nr. 9397/2004
Şedinţa de la 9 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraş Severin, pronunţată în dosarul nr. 4895/C/2003, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Reşiţa, împotriva pârâtei SC B.C. SA Reşiţa şi pârâta a fost obligată să încheie cu reclamanta un contract de vânzare – cumpărare a imobilului situat în Reşiţa, compus din spaţiu comercial şi terenul aferent în suprafaţă de 102,79 mp, în valoare de 46.901.294 lei fără T.V.A. Totodată, s-a respins capătul de acţiune în plata de daune moratorii iar pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantei suma de 174.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 199/ A din 14 iunie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă şi ca tardivă cererea de aderare la apelul reclamantei formulată de pârâtă şi a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să încheie contractul de vânzare – cumpărare cu reclamanta, având ca obiect imobilul în litigiu, constatând că reclamanta şi-a achitat toate obligaţiile decurgând din procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998 şi din contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 cu cheltuieli de judecată.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate la fond care au fost apreciate ca neechivoce sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor asumate prin art. 4 din contractul de leasing imobiliar din 5 august 1998 şi procesul verbal de negociere din 24 iulie 1998, iar valoarea plăţilor actualizate depăşeşte chiar valoarea redevenţelor actualizate.
În privinţa art. 6 alin. (3) din contract s-a stabilit, este adevărat, că evoluţia ratei inflaţiei care se înregistrează ulterior perfectării contractului poate determina indexarea redevenţelor dar această operaţiune este o facultate, iar nu o obligaţie aşa cum rezultă din interpretarea literală a clauzei şi cum potrivit art. 12 din acelaşi contract nu a intervenit vreo modificare a clauzelor prin acord, adresele nr. 195/2001 şi 287/2001 emise de pârâtă reprezintă o modificare unilaterală de modificare a redevenţelor, iar adresa din 15 mai 2003 a reclamantei nu poate fi apreciată ca o manifestare de voinţă din partea reclamantei în sensul acceptării majorării, la acea dată aceasta achitându-şi în întregime ratele.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat şi suspendarea executării, cerere asupra căreia nu a mai insistat.
A susţinut, în esenţă, că instanţa de apel ca şi cea de fond a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii denaturând voinţa părţilor care constituie lege pentru acestea şi din care rezultă, în concordanţă şi cu legislaţia în vigoare în materia leasing-ului că, este admisibilă indexarea redevenţelor, prin procesul verbal de negociere şi contractul încheiat ulterior stabilindu-se că valoarea de circulaţie a imobilului care a făcut obiectul contractului se va indexa (actualiza) în raport cu indicele de inflaţie pe perioada 1998 – 2003, ne mai fiind necesară o altă manifestare de voinţă în acest sens.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a efectuat un calcul cu încălcarea clauzelor contractuale, iar instanţa de apel nu a cenzurat acest calcul şi nici nu s-a pronunţat asupra obiecţiilor la expertiză, respectiv asupra oportunităţii din această perspectivă a efectuării unei alte lucrări de specialitate.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal, excepţia de nulitate a recursului, conform art. 3021 C. proc. civ., excepţie respinsă având în vedere că exigenţa legii a fost adusă la îndeplinire prin completarea cererii.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului cu motivarea că în contract s-a menţionat un preţ determinat care a fost achitat, redevenţele acoperind atât valoarea de circulaţie cât şi marja de profit.
Analizând recursul se găseşte fondat.
Dacă părţile nu execută contractul voluntar, la cererea celui interesat, instanţa va putea dispune executarea forţată, aceasta neputând ignora sau modifica o clauză contractuală dar uneori, pentru a se pronunţa, astfel trebuie să interpreteze clauzele contractului.
Regulile de interpretare a clauzelor echivoce sau a celor contradictorii sunt cele prevăzute de art. 978 – 979 C. civ., aplicabile şi contractului în speţă, contractul obligând părţile nu numai la ceea ce, în mod expres, s-a prevăzut prin clauzele lui, dar şi la ce ar rezulta din uzanţe sau clauze tacite care completează contractul.
De aici rezultă că, dacă clauzele sunt clare şi precise, judecătorul trebuie să le aplice în litera lor, deoarece convenţiile au putere de lege între părţi, dacă clauzele sunt îndoielnice, judecătorul are dreptul ca, pe cale de interpretare, să stabilească sensul şi scopul urmărit de părţi prin convenţia încheiată.
Revenind la speţă, se constată că, prin procesul verbal de negociere nr. 944 din 1998, s-a negociat încheierea prin novaţie a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare – cumpărare a activului F. stabilindu-se o redevenţă lunară de 5.250.000 lei şi o redevenţă totală de 315.000.000 lei (având în vedere valoarea de circulaţie a imobilului de la acea dată de 300.000.000 lei şi o marjă de profit de 15.000.000 lei).
Prin aliniatul ultim al procesului verbal s-a negociat clauza potrivit căreia la expirarea contractului de leasing imobiliar se va efectua regularizarea redevenţelor totale şi a plăţilor efectuate de utilizator ţinând cont de rata inflaţiei.
În raport de aceste negocieri prin art. 6 din contractul de leasing încheiat cu nr. 948 din 5 august 1998 s-a prevăzut, o redevenţă lunară de 5.250.000 lei (plus T.V.A.), preţul contractului de 315.000.000 lei + T.V.A., precizându-se că redevenţele acoperă valoarea de circulaţie a bunului şi marja de profit a locatorului şi că, evoluţia ratei inflaţiei, care se înregistrează ulterior încheierii contractului poate determina indexarea redevenţelor locative.
Ori, în raport de aceste clauze care trebuie interpretate în strânsă conexiune cu cele inserate prin procesul verbal de negociere a încheierii contractului, ca etapă prevăzută de lege în încheierea acestui tip de contracte în cadrul privatizării societăţilor comerciale cu capital de stat prin vânzarea de active, este evident că, părţile au prevăzut că, inflaţia va conduce la indexarea redevenţelor, deoarece părţile nu aveau cum să anticipeze la acel moment evoluţia indicelui inflaţiei, iar prin prevederea expresă a clauzei de indexare, neinterzisă de lege, intenţia părţilor nu a fost să se vândă imobilul la preţul de circulaţie din 1998 (300.000.000 lei) cu o marjă de profit de 15.000.000 lei, care acoperea prin redevenţa lunară doar preţul de circulaţie de la acel moment, ci la preţul de circulaţie de la sfârşitul contractului, prin indexare lună de lună a redevenţelor sau la sfârşitul contractului prin regularizarea redevenţelor şi a plăţilor efectuate de utilizator, ţinând cont în ambele ipoteze de rata inflaţiei.
În cauză, nu rezultă că s-ar fi efectuat o asemenea indexare lună de lună, cel puţin nu în mod constant, încât în mod justificat pârâta s-a apărat cu ocazia obiecţiilor la raportul de expertiză, neanalizate, că, în această situaţie trebuie să se procedeze la o regularizare la sfârşitul contractului a redevenţei totale cu plăţile efectiv efectuate prin aplicarea indicelui de inflaţie doar la redevenţa convenită altfel, s-ar lipsi de efecte convenţia de indexare ori, clauza trebuie interpretată în sensul în care să producă efecte şi nu invers, conform art. 978 C. civ., şi ea este obligatorie pentru utilizator ţinând chiar de obiectul contractului de leasing imobiliar, în concordanţă, astfel, cu art. 979 C. civ.
Sub acest din urmă aspect este, de asemenea, greşită interpretarea dată de instanţa de apel potrivit căreia prin folosirea sintagmei „poate determina", rezultă că s-a prevăzut un drept şi nu o obligaţie, deoarece acest drept s-a prevăzut în favoarea locatorului şi nu a utilizatorului şi cel dintâi a uzat de el.
Acesta fiind sensul şi scopul clauzelor convenite, părţile nu mai trebuiau să încheie nici un act adiţional pe parcurs, potrivit art. 969 C. civ., contractul având putere de lege, prevederea din art. 12 din contract, fiind o prevedere de principiu care ţine de libertatea de voinţă a părţilor în cazul contractelor de acest tip şi care potrivit legii pot stipula şi alte clauze în afara celor minime şi obligatorii stabilite prin legislaţia privatizării.
Din toate aceste motive, concluziile expertizei contabile, bazându-se pe un calcul care contravine clauzelor asumate de către utilizator, este eronată iar hotărârea dată pe baza acesteia este supusă criticilor formulate de către recurenta pârâtă, care se încadrează în motivele, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, iar în cauză se impune refacerea probatoriului prin efectuarea unei alte expertize că să verifice sumele achitate efectiv şi în raport de acestea şi de totalul redevenţelor contractuale indexate să stabilească dacă mai rezultă vreo diferenţă de achitat, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 297 C. proc. civ., se va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC B.C. SA Reşiţa.
Casează, Decizia nr. 199/ A din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1609/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1619/2005. Comercial → |
|---|
