ICCJ. Decizia nr. 1655/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3474 din 23 aprilie 2004, Judecătoria Ploiești, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor, în contradictoriu cu pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Cluj, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești. A obligat pârâta CFR M. SA, sucursala Cluj să plătească reclamantei suma de 68.455.758 lei cu titlu de daune, plus 4.872.346 lei cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiată acțiunea față de pârâtele SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești
Prin decizia nr. 536 din 22 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj, împotriva sentinței nr. 3474 din 23 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.N.P. P. SA, sucursala Bihor și intimatele-pârâte SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj.
Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa pricina ca apel, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".
în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului, ci recursului.
în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a recursului declarat în cauză revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.
în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj, împotriva sentinței menționată anterior.
← ICCJ. Decizia nr. 1660/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1658/2005. Comercial → |
---|