ICCJ. Decizia nr. 1658/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2752 din 23 martie 2004, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor, împotriva pârâtelor C.F.R. M. sucursala Cluj, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata sumei de 128.244.791 lei, reprezentând contravaloare marfă.
Prin decizia nr. 554 din 26 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor, împotriva sentinței nr. 2752 din 29 martie 2004 a Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu pârâtele intimate C.F.R. M. sucursala Cluj, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești și în consecință a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta C.F.R. M. sucursala Cluj să plătească reclamantei suma de 128.244.791 lei cu titlu de contravaloare marfă, plus 12.719.532 lei cheltuieli de judecată.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta C.F.R. M. sucursala Cluj.
Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa pricina ca apel, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".
în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului.
în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare, revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.
în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. sucursala Cluj împotriva sentinței menționată anterior.
← ICCJ. Decizia nr. 1655/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1652/2005. Comercial → |
---|