ICCJ. Decizia nr. 2205/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3287 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SNP P. SA, sucursala Neamț și a obligat cărăușul C.F.R. M. sucursala Iași să-i plătească suma de 16.383.036 lei contravaloare produse petroliere.
Prin decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.F.R. M. sucursala Iași, împotriva sus-menționatei sentințe.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta C.F.R. M. sucursala Iași și în ședința de astăzi, 30 martie 2005, înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate a căii de atac a apelului, prevăzută de dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, nu sunt supuse apelului hotărârile date în primă instanță în litigiile comerciale al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, ori, în cauză, Curtea de Apel Ploiești a soluționat greșit apelul declarat de pârâta C.F.R. M. sucursala Iași, împotriva sentinței tribunalului, valoarea obiectului litigiului fiind de 16.383.036 lei, pronunțând decizia nr. 26 din 19 ianuarie 2004.
Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, modificat în urma apariției O.U.G. nr. 58/2003, prin Legea nr. 195/2004, în situațiile în care hotărârile judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță aceasta fiind în speță, curtea de apel.
în consecință, s-a admis excepția, a fost desființată decizia atacată a Curții de Apel Ploiești și s-a trimis dosarul acestei instanțe pentru soluționarea recursului.
← ICCJ. Decizia nr. 2209/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2204/2005. Comercial → |
---|