ICCJ. Decizia nr. 2293/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2293/2005
Dosar nr. 10732/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, a chemat-o în judecată pe pârâta SC M. SA Târgu-Mureş şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.614.000.000 lei, reprezentând fonduri de restructurare datorate în baza convenţiilor şi a actului adiţional prin care s-a angajat la restituire.
Tribunalul Mureş prin sentinţa nr. 2737 din 5 noiembrie 2003, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat societatea SC M. SA Târgu-Mureş la plata sumei de 1.614.000.000 lei, reprezentând fonduri de restructurare cu motivarea că părţile au încheiat un act adiţional, prin care se stabileşte ca dată scadentă pentru restituirea sumelor reprezentând fonduri de restructurare 31 decembrie 2000. A mai reţinut că la data de 14 iulie 1999, s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 14 prin care cumpărătorul s-a obligat la plata datoriilor societăţii către F.P.S., aşa cum rezulta din cele 4 convenţii.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Mureş a declarat apel pârâta SC M. SA, iar Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia nr. 144/2004, a admis apelul şi a modificat sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Curtea a reţinut că potrivit clauzelor cuprinse în cele 4 convenţii, orice pretenţii formulate împotriva pârâtei sunt prescrise. A mai reţinut că în cauză reclamanta nu a dovedit că preţul din contractul de vânzare – cumpărare nu a inclus şi suma în litigiu.
Împotriva deciziei nr. 144 din 23 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) şi (10) C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra actului adiţional din 14 iulie 1999, prin care intimata a recunoscut obligaţia de restituire a sumei de 1.614.000.000 lei probă care era hotărâtoare pentru soluţionarea litigiului. În continuare recurenta a susţinut că înscrisul are forţă probantă, întrucât este semnat de reprezentantul societăţii şi că potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Recurenta a apreciat că instanţa de apel a reţinut greşit şi faptul că nu s-a făcut dovada că în contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 40/1999, preţul convenit nu cuprinde şi datoriile specificate în convenţiile dintre părţi, întrucât prin actul adiţional încheiat la 14 iulie 1999, se confirmă faptul că intimata a recunoscut datoriile şi s-a angajat să le restituie.
În consecinţă, faţă de criticile formulate recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei pronunţată în apel şi în fond menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor dosarului în raport de motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., Curtea reţine că recurenta în calitate de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată a determinat cadrul procesual atât din punctul de vedere al părţilor, cât şi din punctul de vedere al obiectului cererii. Raportul juridic procesual s-a fundamentat pe situaţia de fapt expusă în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii căreia reclamanta i-a dat calificarea juridică, în raport de probele anexate cererii de chemare în judecată. În acest context, în apel, cale de atac devolutivă, instanţa avea de examinat criticile formulate de pârâta apelantă, în raport de probele aflate la dosar şi de apărările pe care intimata reclamantă le-a formulat, probe care de altfel au constituit fundamentul soluţiei pronunţată de prima instanţă.
Din considerentele deciziei rezultă, în adevăr, aşa cum susţine recurenta că s-au analizat doar convenţiile, prin care s-au alocat fondurile a căror restituire se solicită nu şi convenţia (actul adiţional) încheiată la data de 14 iulie 1999, prin care s-a stabilit cuantumul sumei cât şi termenul pentru restituire. Această probă care putea să ducă la o altă situaţie de fapt nu a fost examinată. Omisiunea respectivă a avut consecinţă asupra stabilirii izvorului obligaţiei care era de esenţa litigiului şi a analizei corecte a motivelor de apel. Mai trebuie reţinut că examinarea doar a convenţiilor de atribuire a fondurilor fără să se ţină seama de actul adiţional din 14 iulie 1999, a avut şi o altă consecinţă, care se desprinde din considerentele deciziei şi anume constatarea că în cauză a operat prescripţia extinctivă. Cu toate acestea din dispozitiv rezultă că acţiunea a fost respinsă ca nefondată, contradicţia dintre considerente şi dispoziţii fiind vădită.
În consecinţă, Curtea având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., reţine că situaţia de fapt nu a fost deplin stabilită pentru ca în această fază procesuală să se poată hotărî asupra fondului aşa încât, recursul se va admite, Decizia atacată va fi casată cu trimitere pentru rejudecarea apelului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 144/ A din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2292/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2296/2005. Comercial → |
|---|
