ICCJ. Decizia nr. 2287/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2287/2005
Dosar nr. 9960/2004
Şedinţa de la 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 iunie 2003, reclamanta S.I.F. O. SA a chemat în judecată pe SC R. SA Drobeta Turnu Severin, pentru anularea hotărârii A.G.E.A. din 30 mai 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 237 şi art. 239 din Legea societăţilor comerciale, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 94 şi 145 din aceeaşi lege şi a dreptului la informare al acţionarilor.
Prin sentinţa nr. 1360/ C din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins cererea S.I.F. O. SA Craiova, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin Decizia nr. 209 din 6 mai 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa tribunalului şi în fond a admis acţiunea anulând hotărârea A.G.E.A. din 30 mai 2003, cu 517.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a considerat întemeiat motivul constând în încălcarea prevederilor art. 145 din legea societăţilor comerciale, republicată, în sensul că prin absorbţia SC T.A.A., al cărui administrator şi acţionar principal era R.Ş., a devenit evidentă poziţia dominantă a unui număr de două societăţi la care R.Ş. era administrator şi acţionar principal în structura societăţii rezultate prin fuziune, SC R. SA.
Cu actul înregistrat la 28 iulie 2004 SC R. SA Drobeta Turnu Severin a formulat motive de recurs susţinând următoarele critici:
- Decizia recurată cuprinde motive de drept străine de natura pricinii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;
- Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind invocate dispoziţiile art. 145 din Legea 31/1990, text străin de natura pricinii, textul de lege invocat nu a fost interpretat în litera şi spiritul lui deoarece nu s-a dovedit că administratorul a acţionat contrar intereselor societăţii, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cursul soluţionării recursului societatea recurentă a comunicat că în prezent denumirea sa este SC R.T. SA Bucureşti.
Recursul societăţii pârâte este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că la 30 mai 2003 a avut loc A.G.E.A. de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin al cărui prim punct pe ordinea de zi a fost aprobarea fuziunii prin absorbţie a SC T.A.A. SA Orşova de către SC R. SA Drobeta Turnu Severin, conform proiectului de fuziune prin absorbţie din 31 martie 2003.
Susţinând că hotărârea A.G.E.A. a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 237 şi 239, precum şi art. 94 şi 145 din Legea nr. 31/1990, S.I.F. O. SA Craiova a formulat acţiunea pentru anularea A.G.E.A. din 30 mai 2003.
Aşa cum s-a arătat, curtea de apel a înlăturat o parte din motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de anulare, ajungând la concluzia că există temei de anulare numai în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 31/1990.
În conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, administratorii care au într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii, trebuie să înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori financiari şi să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operaţiune.
Examinând structura acţionariatului de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin, curtea de apel a ajuns la concluzia că a existat un interes major al administratorului R.Ş., pentru aprobarea fuziunii datorită faptului că era acţionar principal şi administrator la două societăţi care deţineau majoritatea acţiunilor la societatea absorbantă dar şi la cea absorbită.
Prima critică formulată de pârât se referă la faptul că Decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că anularea se poate face numai pentru încălcarea unor norme legate de convocarea, organizarea şi desfăşurarea adunării generale, iar dispoziţiile art. 145 din legea societăţilor comerciale, pe care s-a întemeiat soluţia curţii de apel vizează activitatea administratorilor.
În realitate, acţiunea în anulare are ca scop desfiinţarea hotărârilor ce aduc atingere interesului social, situaţie în care motivele nu pot fi limitate la cele enumerate de recurentă; pe de altă parte situarea dispoziţiilor art. 145 din lege într-un anumit capitol al acesteia nu este de natură să îngrădească analiza legalităţii hotărârii adoptate, primul motiv de recurs urmând a fi respins.
Cel de al doilea motiv de recurs reprezintă o dezvoltare a celui dintâi, recurenta susţinând că textul art. 145 din legea societăţilor comerciale este străin pricinii, acesta referindu-se doar la conduita administratorilor şi la răspunderea acestora.
Nici această critică nu poate fi reţinută deoarece, chiar dacă textul invocat vizează conduita generală a administratorilor, el se referă în mod concret la faptul că cel care are interese contrare intereselor societăţii nu trebuie să ia parte la nici o deliberare privitoarea la o anumită operaţiune.
Din acest punct de vedere, curtea de apel a făcut o analiză amănunţită a probelor prezentate şi a ajuns la concluzia corectă că deţinerea acţiunilor de către administratorul R.Ş. la societăţile implicate în fuziune este de natură să creeze o situaţie dominantă a acestora în societatea rezultată.
În fine, ultimul motiv de recurs se referă tot la modul în care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 31/1990, pârâta – recurentă susţinând că, în cauză, nu s-a făcut dovada că administratorul R.Ş. ar fi avut un interes contrar societăţii SC R. SA şi, ca atare, nu existau motive care să conducă la anularea hotărârii.
Acest motiv reprezintă de fapt o reiterare a celorlalte critici şi el nu este de natură să conducă la schimbarea soluţiei atâta timp cât instanţa de apel a fost preocupată să analizeze condiţiile în care a fost luată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat şi a ajuns la concluzia corectă că, datorită calităţii sale precum şi datorită acţiunilor deţinute, administratorul R.Ş. nu trebuia să ia parte la deliberările referitoare la fuziune.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.T. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 209 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2285/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2292/2005. Comercial → |
|---|
