ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Comercial
Comentarii |
|
La 2 iulie 2002, reclamanta SC O. SA Băile Olănești, a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. București, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în valoare de 300.000.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură către fostul proprietar a unui imobil deținut de reclamantă.
Prin sentința nr. 1895/ C din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins celelalte trei excepții formulate de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris în termenul de 3 luni prevăzut de art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, modificat prin Legea nr. 99/1999. A mai apreciat instanța că este competentă material să soluționeze pricina, că acțiunea a fost legal timbrată și că nu este prematură.
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 49/ R-C din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, care a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
S-a reținut în considerentele deciziei că acțiunea nu este supusă termenului de prescripție, prevăzut de art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, modificat prin Legea nr. 99/1999, ci termenului general de prescripție de 3 ani, stipulat de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
Prin sentința nr. 1705/ C din 31 octombrie 2003, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 585.609.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile și de 23.357.120 lei cheltuieli de judecată. Cererea față de M.F. formulată în rejudecare a fost respinsă, instanța apreciind că este lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța în sensul obligării A.P.A.P.S. București la plata daunelor, tribunalul a reținut în esență că imobilul a fost retrocedat foștilor proprietari, prin sentință definitivă și irevocabilă, acesta era deținut de reclamantă și cum societatea s-a privatizat, a solicitat plata despăgubirilor în temeiul unui acord cu pârâta, care nu s-a realizat. Instanța a stabilit că se datorează valoarea de circulație a imobilului, care este de 585.609.000 lei, pentru care s-au majorat pretențiile și că se află într-o stare tehnică bună, fiind situat în zona centrală a orașului Băile Olănești.
Prin decizia nr. 6/A/S/C din 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A.P.A.P.S. București, împotriva sentinței mai sus menționate.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că obligația instituției publice de a repara prejudiciul decurge dintr-o normă specială, instituită prin Legea nr. 99/1999, de strictă interpretare, și nu pe obligația de garantare pentru evicțiune prevăzută de art. 1337 și urm. C. civ.
A mai reținut că obligația de reparare a prejudiciului subzistă în sarcina instituției implicate în procesul de privatizare, fără să se facă vreo referire la cota sa înstrăinată, din capitalul social, despăgubirea fiind echivalentă întregului preț de circulație al imobilului.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 C. proc. civ. și susținând în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1084 C. civ., art. 324din Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 450/1990 cu completările și modificările aduse și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, în sensul că repararea prejudiciului real creat societății comerciale trebuia apreciată, în raport cu valoarea cu care se reduce capitalul social al acesteia, ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă, astfel cum a fost evidențiată în bilanțul contabil și nu la valoarea de circulație a activului restituit, cum a apreciat greșit curtea de apel când a acordat reclamantei, despăgubirile.
în consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel, schimbarea sentinței tribunalului și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva A.P.A.P.S. București.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA a deținut în proprietate, conform Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991, imobile naționalizate a căror valoare a fost cuprinsă în valoarea capitalului social.
O parte din aceste imobile au fost retrocedate foștilor proprietari, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, printre acestea numărându-se și cel în litigiu.
Ulterior, urmare apariției legilor de privatizare ale societăților comerciale, SC O. SA s-a privatizat integral prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 2000 și a solicitat plata despăgubirilor în temeiul unui acord cu pârâta, acord care nu s-a realizat.
Legislația aplicabilă în materie, în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, a reglementat și astfel de situații, în sensul că prin dispozițiile art. 324alin. (2) și (3) O.U.G. 88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999 s-a instituit în sarcina instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare, cum este în speță pârâta A.P.A.P.S., obligația reparării prejudiciului cauzat societăților comerciale prin restituirea în natură în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a unor imobile către foștii proprietari.
în ce privește întinderea prejudiciului și cuantumul despăgubirilor datorate s-a stipulat, potrivit art. 324(2) din textul legal mai sus menționat că se impune ca despăgubirea să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute, către foștii proprietari.
Prin urmare, legiuitorul nu a avut în vedere valoarea de inventar a imobilului, respectiv valoarea înscrisă în contabilitate, ci chiar prejudiciul pe care îl încearcă fostul proprietar, deci valoarea de circulație a imobilului aceasta fiind singura interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile, care prevăd și posibilitatea directei achitări a echivalentului bănesc al imobilului către foștii proprietari de către instituțiile publice implicate în procesul de privatizare.
Prin urmare, instanțele care s-au pronunțat în cauză, cu luarea în considerare a întregului probatoriu administrat, au făcut o justă aplicare a textelor legale aplicabile și au stabilit corect că legiuitorul a înțeles să despăgubească nemijlocit societatea comercială și nu pe acționar, cu echivalentul prejudiciului suferit prin restituirea în natură a imobilului, astfel încât, într-adevăr, referirea la participarea la pierderi a acționarului proporțional cu cota deținută din capitalul social este lipsită de relevanță, iar despăgubirea judicios a fost apreciată, ca fiind echivalentul întregului preț de circulație al imobilului.
Totodată, se constată că hotărârile adoptate sunt în acord și cu dispozițiile art. 1084 C. civ., iar în ce privește invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind limitarea prejudiciului la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător se constată că acestea nu au incidență în cauză atât timp cât la alin. (3) al aceluiași articol se precizează că dispozițiile art. 324din O.U.G. nr. 88/1997 se aplică în continuare pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002.
în consecință, față de cele mai sus arătate, au fost menținute hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice și s-a respins recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 2388/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2384/2005. Comercial → |
---|