ICCJ. Decizia nr. 2388/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 8 ianuarie 2003, C.L.S. București a chemat în judecată pârâții SC R. SRL București și L.T.C.A.R. București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participație din 6 mai 1999, încheiat între pârâți.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții au încheiat contractul menționat, având ca obiect finanțarea, renovarea și exploatarea bazinului de înot, amenajarea terenului aferent în suprafață de 1800 mp. în vederea exploatării ca piscină a bazinului de înot, amenajarea construcției anexă în suprafață de 115 mp., cu utilități pentru deservirea piscinei și repararea gardului existent.
Contractul a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995.
Prin sentința nr. 15576 din 4 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea în sensul în care a fost formulată.
S-a reținut că încheierea contractului de asociere în participație a avut loc cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 166 din Legea nr. 84/1995.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta SC R. SRL București a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii, cu referire la dispozițiile art. 166 alin. (4) din legea învățământului, raportat la împrejurarea că obiectul contractului de asociere în participație privea bunuri dezafectate.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 90 din 17 martie 2003, a respins apelul, ca nefondat.
în motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că, la data de 6 mai 1999, pârâta I a încheiat cu pârâta II contractul de asociere, având obiectul arătat.
în preambulul contractului menționat, s-a prevăzut ca temei al încheierii acestuia, dispozițiile art. 251 și următoarele C. com.
Ori, alin. (6) al art. 166 din Legea nr. 84/1995, nu permite încheierea de contracte de asociere în participație.
Ca atare, contractul a fost încheiat cu fraudarea legii, cum bine a reținut instanța de fond.
în fine, deși apelanta critică faptul că instanța de fond nu a apreciat just probatoriul administrat și nu a interpretat corect dovezile depuse, nu arată în concret despre care probatoriu ar fi vorba și în ce ar consta greșita interpretare a acestuia.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC R. SRL București a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, cu referire la nota de fundamentare din 6 mai 1999 a M.E.î. și nota de fundamentare din aceeași dată a I.Ș.M.B.
Ori, probele menționate fac dovada deplinei legalități a contractului de asociere în participație.
în fine, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, invocând dispozițiile Legii nr. 213/1999.
Totodată, hotărârea este nelegală și în raport de dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, coroborat cu dispozițiile art. 1 și art. 6 din Ordinul nr. 3320/1996.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 136 alin. (4) din C.R., bunurile proprietate publică pot fi concesionate ori închiriate în condițiile legii organice.
Corespunzător dispoziției menționate din legea fundamentală, prin art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, cu referire la bunuri disponibile temporar aflate în administrarea unităților de învățământ, acestea pot fi închiriate pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale.
Aceleași dispoziții de principiu, cu referire la bunurile proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, se regăsesc în art. 12, 14 și 15 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data încheierii contractului de asociere în participație ce face obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute.
Prin urmare, bunurile proprietate publică a unității administrativ teritoriale aflate în administrarea pârâtei II, nu puteau face obiectul altui contract, decât cel de închiriere încheiat în condițiile legii.
Cum acestea au făcut obiectul unui contract de asociere în participație, neprevăzut de textele legale menționate, iar referirile la categoria de bunuri dezafectate întemeiate pe ordinul și protocoalele invocate de pârâtă, examinate de instanțe, nu sunt confirmate de acestea și nu au suport nici în legea fundamentală și nici în dispozițiile menționate ale legilor organice, în mod judicios prima instanță s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de constatare a nulității absolute a acestui contract.
Respingând apelul declarat de pârâtă și, menținând hotărârea temeinică și legală a tribunalului, instanța de control judiciar a pronunțat o decizie nesupusă cazurilor de modificare, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., invocate de pârâtă în recurs.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Comercial → |
|---|
