ICCJ. Decizia nr. 2399/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 5 decembrie 2003, Judecătoria însurăței a încuviințat cererea formulată de creditorul C.L.B. împotriva debitoarei SC M.I. SRL București privind executarea silită a sentinței nr. 152/F/1999 a Tribunalului Ialomița, la solicitarea executorului judecătoresc M.P.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 486/ A din 7 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de debitoare împotriva încheierii menționate.
împotriva acestei din urmă hotărâri debitoarea a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul din 7 aprilie 2005, fixat pentru judecarea recursului, recurenta-debitoare a invocat excepția de necompetență a Judecătoriei însurăței.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în cauză, executarea silită privește sentința nr. 152/ F din 18 martie 1999 a Tribunalului Ialomița, învestită cu formulă executorie, prin care debitoarea SC M.I. SRL București a fost obligată să plătească creditorului C.L.B. suma de 75.000.000 lei despăgubiri și 4.607.500 lei cheltuieli de judecată.
Cererea de executare silită a fost depusă de executorul judecătoresc, în temeiul art. 3731C. proc. civ. și admisă de Judecătoria însurăței.
Ori, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Cum executarea se va face pe raza Judecătoriei sectorului 4 București, instanța investită de executorul judecătoresc cu cererea de încuviințare a executării silite, respectiv Judecătoria însurăței, nu este instanță de executare în sensul dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Drept urmare, soluționând cererea cu încălcarea competenței altei instanțe, Judecătoria însurăței a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Este de reținut că normele de competență, astfel cum acestea au fost dictate de legiuitor sunt imperative, de ordine publică, așa încât este nulă orice hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea lor.
Din acest motiv, cu referire la dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită apărarea intimatei-creditoarei privitoare la tardivitatea invocării excepției.
Ca atare, excepția invocată se constată a fi întemeiată.
în consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea a admis recursul, a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de debitoare, a desființat încheierea atacată și a trimis dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2408/2005. Comercial → |
|---|
