ICCJ. Decizia nr. 2407/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 9826 din 19 decembrie 2004, Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Tulcea formulată împotriva pârâtelor SC P. SA Ploiești, C.F.R. M. SA Constanța și SC A. SA Pitești.
Prin decizia nr. 245 din 29 martie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Tulcea, a anulat sentința nr. 9826 din 19 decembrie 2003 a Judecătoriei Ploiești și a reținut cauza spre rejudecare.
Prin decizia nr. 360 din 11 mai 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta C.F.R. M., sucursala constanța la plata sumei de 9.861.666 lei daune plus 907.303 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea față de pârâtele SC P. SA Ploiești și SC A. SA Pitești.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.F.R. M., sucursala Constanța.
Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa pricina ca apel, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".
în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului, ci recursului.
în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a recursului pârâtei, revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.
în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat deciziile pronunțate și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova pentru soluționarea recursului pârâtei C.F.R. M., sucursala Constanța împotriva sentinței instanței de fond.
← ICCJ. Decizia nr. 2422/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2391/2005. Comercial → |
---|