ICCJ. Decizia nr. 2448/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2448/2005
Dosar nr. 10951/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 ianuarie 2003, reclamanta SC A.T. SA Bucureşti a chemat în judecată A.P.A.P.S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata în echivalent lei a sumei de 34.442 dolari S.U.A., reprezentând cuantumul lipsei de folosinţă a unui spaţiu imobiliar ocupat fără titlu de către aceasta, precum şi a dobânzii legale, începând cu data sesizării instanţei de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a ocupat un spaţiu în suprafaţă de 3826,95 mp situat pe str. Lipscani, în calitate de chiriaş, în baza contractului de închiriere din 12 ianuarie 2000.
Contractul a fost prelungit prin tacita relocaţiune.
Cu adresa din 27 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat pârâtei să elibereze spaţiul.
Pârâta nu s-a conformat concediului, folosind spaţiul în continuare, fără a mai plăti nici o sumă ca preţ al folosinţei.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă.
Prin sentinţa nr. 14628 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.186.832.912 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, precum şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
S-a reţinut că probatoriul administrat în cauză a dovedit nepredarea spaţiului la încetarea locaţiunii prin concediul dat de reclamantă, precum şi întinderea pagubei produse acesteia prin lipsirea de folosinţă a spaţiului în discuţie.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta a declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 450 din 17 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că la data de 12 ianuarie 2001, contractul de închiriere şi-a încetat valabilitatea.
Contractul a fost prelungit pe baza tacitei relocaţiuni până la data de 31 decembrie 2001, situaţie de fapt necontestată de părţi.
După această dată pârâta a mai folosit spaţiul până la data de 15 ianuarie 2002, fără acordul reclamantei.
Pârâta susţine că a eliberat spaţiul la data de 31 decembrie 2001, fără a aduce nici un fel de dovezi în sprijinul acestei afirmaţii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că spaţiul a fost folosit şi ulterior datei de 31 decembrie 2001, fără acordul intimatei, până la data de 15 ianuarie 2002, fără a avea în vedere nota de constatare încheiată anterior procesului verbal încheiat de reclamantă cu B.C.R., precum şi adresa pârâtei prin care comunica intenţia rezilierii contractului şi, în sfârşit, adresa nr. XXI/10253 din 5 decembrie 2001, prin care B.C.R. notifica că, începând cu data de 1 ianuarie 2002, consideră contractul de închiriere reziliat. În fine, instanţa nu a avut în vedere că HG nr. 1021/2001 şi Protocolul nr. 9022 din 29 octombrie 2001, din care rezultă că de la data menţionată pârâta a avut sediul în alt imobil.
De asemenea, plata utilizaţilor nu face dovada recunoaşterii folosirii spaţiului în continuare de către pârâtă.
Totodată, din convenţia de dare în plată din 28 decembrie 2001, rezultă că pârâta nu a avut oferte sau intenţia de închiriere.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de aceeaşi parte şi respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În timp ce procesul verbal încheiat cu B.C.R. dovedeşte că la data închirierii acestuia imobilul în litigiu nu era eliberat în totalitate, înscrisurile invocate de pârâtă nu-l infirmă, nefăcând dovada eliberării spaţiului la data de 31 decembrie 2001 sau anterior acestei date, cum se susţine.
Ca atare, întemeiat în baza probatoriului administrat, instanţele au apreciat cu privire la păgubirea reclamantei prin lipsa de folosinţă a spaţiului proprietatea acesteia, ocupat fără titlu, ulterior concediului, de către pârâtă.
Întinderea prejudiciului a fost corect stabilită prin expertiza contabilă efectuată în cauză, având ca element de cuantificare chiriile practicate în zonă.
Afectarea unui atribut al dreptului de proprietate de către pârâtă prezumă păgubirea reclamantei, fără a mai fi necesare alte dovezi. Numai întinderea pagubei trebuie stabilită, ceea ce în cauză a avut loc.
Ca atare, admiţând acţiunea reclamantei, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de pârâtă în recurs.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 450 din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2449/2005. Comercial → |
|---|
