ICCJ. Decizia nr. 2457/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2457/2005
Dosar nr. 9435/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 10140/2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Botoşani, a chemat în judecată pe pârâţii C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, SC P. SA Ploieşti şi sucursala P., solicitând să fie obligată pârâta în culpă la plata sumei de 3.637.209 lei, contravaloare marfă constatată lipsă la destinaţie şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a primit de la furnizoarea P., prin intermediul celorlalte două pârâte, un vagon cisternă încărcat cu motorină, din care lipsea la destinaţie cantitatea de 170 kg., în valoare de 3.637.209 lei.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinări, prin care au susţinut că ele nu se află în culpă pentru lipsa constatată.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 31 din 05 ianuarie 2004, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în considerente că lipsa constatată la destinaţie se încadrează în limita de toleranţă de 2%, prevăzut de art. 83 pct. 9 din R.T. C.F.R.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de constatare nr. 28/2003, întocmit de staţia C.F.R. Suceava şi actul constatator din 26 martie 2003 al staţiei C.F.R. Dorohoi, acte semnate şi de reprezentanţii cărăuşului şi din care rezultă că vagonul a ajuns la destinaţie cu urme de violare, marfa fiind asigurată cu sigiliul de rezervă al staţiei C.F.R. Suceava.
Prin Decizia nr. 426 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul formulat de reclamanta S.N.P. P. SA, în contradictoriu cu pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, SC P. SA şi S.N.P. P. SA sucursala P., a schimbat în parte sentinţa atacată şi a obligat cărăuşul la 3.637.209 lei, cu titlul de despăgubiri şi la 357.237 lei, cheltuieli de judecată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Intimata pârâtă C.F.R. M. a fost obligată să plătească 171.119 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut în fapt următoarele:
SC P. SA a livrat prin intermediul C.F.R., sucursala Iaşi, către depozitul reclamantei, un vagon cisternă încărcat cu motorină din care s-a constatat la destinaţie o lipsă cantitativă de 170 kg.
Vagonul a sosit în staţia Dorohoi cu proces verbal de constatare din 24 martie 2003, întocmit de staţia C.F.R. Suceava, în care se consemna că unul din sigiliile predătorului era stricat, la vana de descărcare spre peronul staţiei.
Concluzia comisiei de recepţie întrunită pentru recepţia vagonului, este aceea că lipsa cantitativă provine de pe timpul transportului, când vagonul s-a aflat în paza juridică a cărăuşului.
În raport de aceste împrejurări, soluţia primei instanţe, care a respins acţiunea, este neîntemeiată.
Pentru a putea lua în consideraţie procentul de toleranţă de 2%, prevăzut de R.T., era necesar ca vagonul să nu prezinte la destinaţie urme de violare, cum este cazul în speţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Iaşi.
În esenţă, prin motivele de recurs se susţine că pentru diferenţa în minus de 170 kg. motorină nu este vinovată recurenta, deoarece pe timpul transportului nu a fost probată scurgerea sau sustragerea mărfii din vagonul cisternă.
Vagonul, din speţă, a fost predat către destinatar, asigurat cu sigiliile expeditor intacte corect aplicate la sistemele de încărcare-descărcare, sigilii care asigurau integritatea mărfii, iar potrivit art. 82.5 din R.T. C.F.R. „cărăuşul nu răspunde pentru diferenţa de 170 kg. motorină, diferenţă care constituie marfă neîncărcată de expeditor.
Mai arată recurenta, că lipsa invocată de reclamantă se încadrează în toleranţă legală admisă, potrivit art. 83.9.1 din R.T. C.F.R., iar valoarea daunei nu a fost dovedită de reclamantă.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, schimbarea deciziei şi respingerea apelului.
Pârâta SC P. SA Ploieşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând Decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, însă pentru motivele de ordine publică, referitor la nelegalitatea apelului şi necompetenţa instanţei supreme în soluţionarea recursului pe fondul său, în raport de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. Recursul va fi examinat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată sub incidenţa art. 7208 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din OUG 58/2003, care a restabilit că în materie comercială regula de drept comun în ce priveşte sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanţă, sunt supuse apelului, regulă consacrată de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.
În cauza de faţă, Curtea de Apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, şi să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanţă, în acest caz, nu este supusă apelului.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică menţionat, va casa Decizia instanţei de apel şi făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Tribunalul Prahova în vederea soluţionării recursului, cu respectarea dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.F.R. M., sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 426 din 3 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 3840/2004.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre judecarea recursului Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Comercial → |
|---|
