ICCJ. Decizia nr. 2463/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2463/2005
Dosar nr. 9590/2004
Şedinţa de la 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 aprilie 2003, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pârâta SC T. SA, solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.508 euro, reprezentând contravaloare transport rutier, 4.163.326 lei taxe drum precum şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că în baza comenzii de transport din 24 martie 2000, emisă de pârâtă, a intermediat pentru aceasta efectuarea unui transport internaţional pe ruta România – Germania, pentru care a emis factura fiscală din 24 aprilie 2000, refuzată la plată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 15857 din 8 decembrie 2003 a respins acţiunea ca prescrisă.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că potrivit contractului de transport încheiat, transportul a fost efectuat la data de 24 martie 2000, iar acţiunea a fost formulată la data de 2 aprilie 2003, peste termenul special de prescripţie prevăzut de art. 32 pct. 1 lit. c) din Convenţia C.M.R.
Împotriva acestei soluţii reclamanta a promovat apel, criticile vizând modul eronat în care s-a reţinut situaţia de fapt, prin ignorarea rolului avut în afacerea intervenită, respectiv acela de casă de expediţie, convenţia C.M.R. fiind aplicabilă între expeditor şi transportator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 259 din 2 iunie 2004 a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că decretul privind aderarea României la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.) prevede domeniul de aplicare a acesteia respectiv oricărui transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros cu vehicule fără să facă distincţie privind calitatea părţilor.
De asemenea s-a înlăturat şi susţinerea referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, legea specială având în vedere numai suspendarea prescripţiei.
Cu petiţia înregistrată la data de 22 iulie 2004, reclamanta SC S. SRL a declarat recurs, în termen şi legal timbrat criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o aplicarea greşită a legii, având în vedere că art. 32 pct. 1 lit. c) se aplică în relaţiile dintre expeditor şi transportator, nu şi între expeditorul mărfii şi casa de expediţie pentru aceasta din urmă fiind aplicabile termenul general de prescripţie de 3 ani.
De asemenea recurenta susţine că s-a întrerupt cursul prescripţiei întrucât la data de 28 februarie 2002 a mai formulat o cerere de chemare în judecată care i-a fost anulată ca insuficient timbrată.
Recursul este nefondat.
Din înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii şi a recursului, rezultă că în baza comenzii de transport din 24 martie 2000, pârâta – intimată a solicitat efectuarea unui transport internaţional rutier de marfă pe ruta România – Germania, iar recurenta reclamantă a intermediat efectuarea transportului şi a emis factura fiscală din 24 aprilie 2004.
Astfel fiind, conform dispoziţiilor art. 32 pct. 1 lit. c) din Convenţia C.M.R. termenul de prescripţie este de un an şi începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport adică de la 28 iunie 2000 scrisoarea de transport fiind emisă la data de 28 martie 2000.
Această reglementare nu face distincţie privind calitatea părţilor ci se aplică oricărui transport de mărfuri pe şosele.
În ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei se reţine că potrivit art. 16 din decretul nr. 167/1958 lit. b) prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Pentru ca cererea de chemare în judecată să producă efectul întreruptiv al prescripţie trebuie să întrunească anumite condiţii şi anume ca acţiunea titularului dreptului subiectiv să fie admisă printr-o hotărâre definitivă, condiţie ce rezultă din aliniatul final al art. 16 care prevede că nu are loc întreruperea prescripţiei atunci când cererea de chemare în judecată a fost respinsă sau anulată.
Ori acţiunea de care se prevalează recurenta a fost anulată astfel că această critică urmează a fi înlăturată.
De altfel dispoziţiile decretului nr. 167/1958, privind prescripţia nu se aplică un speţă transportul internaţional fiind supus dispoziţiilor C.M.R.
Faţă de cele arătate rezultă că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, criticile formulate fiind neîntemeiate, astfel că în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL, cu sediul ales în Bucureşti, împotriva deciziei nr. 259 din 2 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2464/2005. Comercial → |
|---|
