ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2460/2005

Dosar nr. 9585/2004

Şedinţa publică din 8 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 11 februarie 2004, de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei SC S.G. SRL, cu sediul în Bucureşti, la cererea creditoarei SC I.M.T. SRL cu sediul în Bucureşti, conform art. 3731 C. proc. civ., în temeiul titlului executoriu contractul de leasing din 27 februarie 2003, executarea silită care cuprinde predare silită bun imobil şi recuperarea cheltuielilor de executare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 239 din 26 mai 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată şi a respins apelul formulat de apelanta SC S.G. SRL, cu sediul în Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 februarie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 807/2004, în contradictoriu cu intimata SC I.M.T. SRL cu sediul în Bucureşti, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că, la termenul din 26 mai 2004, a invocat din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC S.G. SRL. Conform încheierii de la 11 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost încuviinţată cererea creditoarei de începere a executării silite împotriva debitoarei SC S.G. SRL, în baza contractului de leasing din 27 februarie 2003. Potrivit art. 3731 C. proc. civ., cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc, iar acesta din urmă a solicitat încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia i-a înaintat în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu. În faza apelului calitatea procesuală activă se raportează la persoana care este titulara dreptului de a ataca încheierea apelată. În speţă, apelanta este SC S.G. SRL şi nu SC S. SRL, debitoarea împotriva căreia s-a încuviinţat începerea executării silite, aspect învederat şi în dezvoltarea motivelor de apel. Filiala, din punct de vedere juridic, se analizează ca o întreprindere, organizată sub formă de societate comercială de sine stătătoare, cu personalitate juridică. Filiala, fiind o persoană juridică autonomă, distinctă, faţă de societatea mamă, se individualizează faţă de societatea primară fondatoare, prin faptul că au un patrimoniu propriu, distinct, iar pe de altă parte, deoarece încheie contractul cu terţii în numele şi pe contul său. Faptul că executarea silită o prejudiciază pe apelantă, deşi nu împotriva acesteia s-a încuviinţat începerea executării, este un aspect ce poate fi valorificat pe calea contestaţiei la executare formulată în condiţiile art. 399 şi următoarele C. proc. civ.

Împotriva deciziei comerciale nr. 239 din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs debitoarea SC S.G. SRL, filiala Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că deşi încuviinţarea executării silite s-a cerut împotriva SC S.G. SRL instanţa a comunicat încheierea pe adresa SC S.G. SRL, filiala Bucureşti, acolo unde s-a deplasat executorul judecătoresc şi unde se află bunul mobil ce face obiectul contractului de leasing, au fost încălcate dispoziţiile art. 7203 C. proc. civ., fiind creată o confuzie între cele două societăţi, iar recurenta are calitate procesuală pasivă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul constatării calităţii procesuale pasive, desfiinţarea încheierii atacate şi respingerea cererii de încuviinţare a executării silite, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

La termenul din 8 aprilie 2005, intimata creditoare, prin reprezentantul legal, a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de prevederile art. 306 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de recurentă şi excepţia nulităţii recursului invocată de intimata creditoare, urmează a le respinge ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente.

Comunicarea deciziei nr. 239 din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost făcută către SC S.G. SRL, filiala Bucureşti, la data de 9 iulie 2004, conform dovezii de primire şi a procesului verbal de predare aflat la dosarul de apel, iar motivele de recurs au fost înregistrate la data de 23 iulie 2004, cu precizarea că au fost înaintate prin corespondenţă poştală, cu confirmare de primire, având data de 20 iulie 2004, situaţie atestată la dosarul de recurs. În această situaţie va fi dată o eficienţă juridică maximă dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., potrivit căruia actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de îndeplinirea lui, astfel că recursul a fost motivat în termen legal.

Din verificarea condiţiilor legale referitoare la încheierea din 11 februarie 2004, prin care a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei SC S.G. SRL, rezultă neîndoios că instanţa a comunicat această încheiere la sediul indicat corect ca fiind în Bucureşti str. General Budişteanu. De asemenea au fost respectate, aşa cum bine a constatat şi instanţa de apel, toate reglementările în materia executării silite, aşa cum sunt ele imperativ expuse în art. 3711 şi următoarele C. proc. civ.

Contractul de leasing financiar din 27 februarie 2003, a fost încheiat între SC I.M.T. SRL în calitate de locator şi SC S.G. SRL cu sediul social în Bucureşti, str. General Budişteanu, în calitatea de utilizator. Prin voinţa părţilor, la art. 49 din capitolul XXI a fost stipulat că acest contract constituie titlul executor.

Nu este justificată nici critica invocată referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 7203 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde pentru persoanele juridice denumirea şi sediul lor, după caz numărul de înmatriculare în registrul comerţului, Cod fiscal şi contul bancar, numele şi calitatea celui care angajează partea şi ale celui care o reprezintă în litigiu, obiectul şi valoarea cererii, motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea şi semnătura părţii. Toate aceste elemente se regăsesc în probele dosarului, iar în conformitate cu art. 3731 C. proc. civ., B.E.J. S.N., la data de 26 ianuarie 2004 a adresat cererea Judecătoriei sector 2 Bucureşti, cu întreaga documentaţie legală, în vederea încuviinţării executării silite. (dosar nr. 807/2004 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti). Din conţinutul cererii, apare cât se poate de evident că debitorul este indicat ca fiind SC S.G. SRL, cu sediul în Bucureşti, str. General Budişteanu, iar titlul executor îl constituie contractul de leasing din 27 februarie 2003.

Amplu documentat şi corect argumentat, în faza procesuală a apelului, a fost admisă, ca urmare a invocării din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că debitoarea împotriva căreia s-a încuviinţat începerea executării silite este SC S.G. SRL, fiind stabilită integral întreaga situaţie de fapt şi de drept dedusă judecăţii.

Aceste raţiuni juridice, fac ca toate criticile formulate de recurenta SC S.G. SRL, filiala Bucureşti, să fie nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., urmând de asemenea a respinge şi excepţia nulităţii recursului, menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 239 din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de debitoarea SC S.G. SRL, filiala Bucureşti, împotriva deciziei nr. 239 din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Comercial