ICCJ. Decizia nr. 2570/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara reclamanta R.A.T.T. a chemat în judecată pe pârâtul C.L.C.S.R. și a solicitat ca instanța prin sentința ce o va pronunța să-l oblige pe pârât la plata sumei de 232.876.936 lei din care 157.455.670 lei, cu titlu de penalități de întârziere și 75.421.266 lei, sumă ce reprezintă actualizarea debitului plus cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9837 din 27 septembrie 2003, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 4196/1999, având ca obiect prestarea serviciului de transport persoane în convenție între localitățile Timișoara și că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale ce-i reveneau efectuând transportul, iar pârâtul a achitat contravaloarea facturilor emise de reclamantă cu întârziere.
împotriva sentinței a formulat apel pârâtul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 75/ A din 29 martie 2004, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a reținut că debitul datorat de pârât a fost achitat reclamantei, penalitățile de întârziere fiind solicitate pe perioada iulie 1999 - decembrie 2000, fără ca reclamanta să facă dovada care din aceste penalități au fost acordate printr-o sentință anterioară, sentința civilă nr. 2087 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Timiș, deoarece din textul de calcul depus de reclamantă rezultă că penalitățile solicitate în cauză au fost calculate de la scadența plăților și până la sfârșitul anului 2000, deci în consecință, primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei este neîntemeiat.
în ceea ce privește al doilea capăt de cerere privind actualizarea penalităților, s-a constatat că și acesta apare ca nefondat, ca urmare a respingerii primului petit al acțiunii.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta a susținut în esență că instanța de apel a apreciat în mod greșit că există un dubiu cu privire la penalitățile pretinse prin acțiune și cele acordate prin sentința civilă nr. 2087/2000, pronunțate de Tribunalul Timiș, deoarece sumele solicitate anterior au avut o altă natură și s-au referit la alte perioade de calcul a penalităților.
Criticile formulate sunt fondate.
Din probele aflate la dosar rezultă că între dosarul anterior și prezentul dosar nu există identitate de obiect, chiar dacă părțile au avut aceeași calitate, fapt ce a făcut ca să nu poată fi reținută autoritatea de lucru judecat chiar de instanța de apel.
De menționat că dintre facturile la care se solicită penalități în prezenta cauză, doar pentru două facturi au fost solicitate penalitățile de întârziere în dosarul Tribunalului Timiș.
Astfel, pentru neplata în termen a facturii din 1 iulie 1999, reclamanta a solicitat și calculat penalități în valoare de 7.146.702 lei.
în dosarul anterior al Tribunalului Timiș, reclamanta a solicitat și a obținut cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata în termen a acestei facturi suma de 2.691.516 lei, deoarece până în acel moment suma respectivă reprezenta echivalentul penalităților, raportat la zilele de întârziere.
Penalitățile solicitate în prezentul dosar sunt calculate după introducerea acțiunii din anul 2000.
De asemenea în dosarul Tribunalului Timiș, reclamanta a solicitat pentru factura din 4 ianuarie 1999, pe lângă contravaloarea prestațiilor de transport și penalități de întârziere la plata în sumă de 295.995 lei calculate până la data introducerii acțiunii.
Pentru neplata acelorași facturi în prezentul dosar s-au solicitat penalități în valoare de 15.110.770 lei calculate de la data introducerii acțiunii în această cauză.
Din cele mai sus menționate rezultă că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la fiecare factură menționată în acțiunea ce a format obiectul dosarului Judecătoriei Timișoara.
De asemeni se constată că deși în decizia recurată se face mențiune despre un proces verbal cu nr. 212227 din 15 decembrie 2001, prin care între părți s-ar fi făcut compensări legale, acesta nu se află nici în dosarul instanței de fond și nici în dosarul instanței de apel.
Față de considerentele mai sus menționate recursul formulat de reclamantă este fondat și în baza art. 313 C. proc. civ., va fi admis, se va casa decizia pronunțată de instanța de apel și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării apelului instanța de apel va examina fiecare factură menționată în acțiunea reclamantei, în raport cu facturile care au făcut obiectul dosarului Tribunalului Timiș, urmând să stabilească dacă există identitate între sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere și perioadele pentru care au fost acestea calculate.
S-a solicitat părților să depună la dosar procesul verbal de conciliere menționat în decizie, s-a stabilit în ce măsură au fost soluționate prin acesta pretențiile reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2549/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Comercial → |
|---|
