ICCJ. Decizia nr. 2574/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC E. SA Eforie Nord, a chemat în judecată pe pârâta SC D. SRL și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 202.051.000 lei, reprezentând contravaloarea sumei minime garantate pe anul 2000 și la plata sumei de 503.137.920 lei, penalități de întârziere rezultate din executarea necorespunzătoare a clauzelor din contractele de asociere în participație nr. 869/1996 și nr. 871/1996, încheiate între părți pentru hotelurile O. și respectiv F.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta și-a asumat obligația de a achita la termenele, prevăzute în contracte suma minimă garantată anulat corectată cu rata inflației pentru anul 2000, se ridică la suma de 262.051.000 lei, iar conform art. 6 pct. 5 din contract pentru neplata acestei sume la termen reclamanta a calculat penalități de 0,5% pe zi de întârziere.
Pârâta a formulat o acțiune ce a format obiectul dosarului, prin care a solicitat să se constate că are un drept de retenție asupra hotelurilor O. și F. până la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la hoteluri.
Reclamanta a mai formulat o acțiune ce a format obiectul dosarului, prin care a solicitat și suma minimă garantată aferentă anului 2002, în valoare de 33.725.000 lei, care urmează să fie actualizată în raport cu rata de inflație.
Prin sentința civilă nr. 9409/ COM din 12 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea principală a reclamantei, acțiunea conexă formulată de reclamantă și acțiunea conexă formulată de pârâtă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 181.492.000 lei despăgubiri civile și suma de 11.624.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a mai constatat că pârâta are un drept de retenție asupra activelor hotel O. și hotel F., proprietatea reclamantei până la plata contravalorii îmbunătățirilor și investițiilor realizate.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că între părți s-au încheiat două contracte de asociere în participație, nr. 869/1996 pentru hotelul O. și nr. 871/1996 pentru hotelul F.
Potrivit contractelor, pârâta urma să vireze în contul reclamantei o cotă din profitul brut dar nu mai puțin de o sumă inimă garantată anual, care urma să se actualizeze anual până la data de 1 aprilie de rata inflației.
S-a reținut din probe că pentru anul 2000 pârâta și-a executat obligația, iar pentru anul 2002 datorează suma de 181.492.000 lei.
Cu privire la acțiunea pârâtei s-a reținut că pretențiile formulate sunt întemeiate, lucrările efectuate fiind necesare și utile, iar pentru investiții s-au obținut avizele și autorizațiile de construcție, acordul proprietarului și s-a recunoscut un drept de retenție în favoarea pârâtei.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia comercială nr. 223/ COM din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, apelul formulat a fost respins, ca nefondat.
Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a reținut că sentința apelată este legală și temeinică fiind bazată pe actele depuse de părți și pe rapoartele de expertiză efectuate în cauză care au fost considerate pertinente, concludente și utile cauzei.
împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în esență se susține prin motivele de recurs, că instanța de apel în pronunțarea deciziei nu a ținut cont de prevederile contractuale și nu s-a motivat pentru ce motiv clauzele contractuale, privind plata sumei minime garantate nu-și produc efectele și de asemeni nu se motivează înlăturarea aplicării prevederilor contractuale Cap. V art. 7 alin. (9), care reglementau în mod expres problema dreptului de retenție.
A solicitat recurenta admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată și respingerea cererii formulată de pârâtă, privind constituirea unui drept de retenție.
Criticile formulate sunt fondate.
Se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au motivat în principal soluțiile pronunțate, bazându-se exclusiv pe concluziile raporturilor de expertiză efectuate în cauză.
Deși recurenta în motivele de apel a invocat în mod expres faptul că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile contractuale, privind plata sumei minime garantate și că nu a ținut cont de prevederile contractuale capitolul V art. 7 alin. (9), care reglementa situația unui eventual drept de retenție, instanța de apel omite a se pronunța asupra acestor motive de apel făcând o motivare generică în sensul că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în raport de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, ținând cont și de faptul că recurenta nu a solicitat efectuarea unor noi rapoarte de expertiză.
Instanța de apel a procedat în mod nelegal, deoarece nu a făcut în motivarea deciziei o analiză a rapoartelor de expertiză, în raport cu prevederile contractuale și nu a motivat în mod expres pentru ce aceste prevederi care în conformitate cu prevederile art. 969, reprezintă legea părților nu au fost luate în considerare.
Față de cele mai sus menționate, recursul formulat de reclamantă este fondat și în baza art. 313 C. proc. civ., urmează a fi admis.
Se va dispune casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării apelului s-a făcut o interpretare a concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză prin prisma clauzelor contractuale, s-a pronunțat în mod expres cu privire la prevederile Cap. V art. 6 pct. 1 și Cap. V art. 7 alin. (9), precizându-se motivele pentru care aceste texte nu au fost aplicabile în speță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2578/2005. Comercial → |
|---|
