ICCJ. Decizia nr. 2700/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2700/2005
Dosar nr. 99/2005
Şedinţa de la 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.I. SRL Braşov, a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Braşov, solicitând obligarea pârâtei la emiterea facturii pentru suma de 4.002.600.000 lei, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 980/ C din 27 aprilie 2004, a respins acţiunea considerând că suma plătită de reclamantă este urmare a unei obligaţii rezultate din tranzacţia părţilor pentru stingerea unui litigiu şi nu poate face obiectul unei facturi fiscale.
Curtea de Apel Braşov, soluţionând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei susmenţionate, prin Decizia nr. 209/ Ap din 19 octombrie 2004, a respins cererea reţinând că titlul executoriu în temeiul căruia a fost plătită suma de 120.000 dolari S.U.A. este o hotărâre arbitrală investită cu formulă executorie transformată într-o tranzacţie, la cererea debitoarei, iar pentru aceasta nu sunt întrunite condiţiile art. V pct. 1 din HG 831/1997.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei, astfel pronunţată întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţele de fond au greşit când nu s-au pronunţat asupra imposibilităţii deducerii T.V.A. aferent sumei tranzacţionate, dar şi când a considerat tranzacţia drept document justificativ.
Instanţele nu au reţinut că tranzacţia privea plata unor lucrări executate, iar factura fiscală era singurul document justificativ care serveşte la decontarea lucrărilor executate şi posibilitatea deducerii T.V.A. - ului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Părţile au încheiat mai multe contracte pentru executarea unor lucrări de construcţii montaj şi instalaţii, care au determinat litigii ce au condus la declanşarea unor acţiuni arbitrale şi judecătoreşti, parte din ele soluţionate.
Pentru stingerea tuturor litigiilor cauzate de executarea contractelor încheiate, au întocmit la data de 22 septembrie 2003 o tranzacţie neconfirmată de vreo instanţă judecătorească, prin care debitoarea se obliga la plata sumei de 120.000 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, până la data de 3 octombrie 2003.
Debitoarea a achitat în data de 25 septembrie 2003 suma de 4.002.600.000 lei, pentru stingerea obligaţiilor asumate prin convenţia stabilită.
Instanţele au considerat greşit că titlul executoriu este hotărârea arbitrală nr. 18 din 7 decembrie 2002 a Tribunalului Arbitral de pe lângă C.C.I. Braşov.
Aceasta se referea la obligaţia de plată a sumei de 246.637 dolari S.U.A., iar cererea reclamantei privea facturarea unei plăţi de 120.000 dolari S.U.A. executate de bună voie, în temeiul unei manifestări de voinţă a părţilor, neconfirmată de vreo autoritate judiciară pentru a-i conferi calitatea de titlu executoriu.
Chiar dacă tranzacţia părţilor se referea la stingerea unor litigii care au generat şi titluri executorii, acestea nu pot fi confundate nu numai ca natură juridică, dar şi în cuantumul obligaţiilor stipulate.
Astfel, nu se poate admite concluzia, fără critici substanţiale, că suportul operaţiunilor contabile este un titlu executoriu, hotărârea arbitrală, care reprezintă, în accepţiunea dispoziţiilor art. V pct. 1 din HG 831/1997, temei pentru operarea în contabilitate a sumelor achitate.
Convenţia părţilor, încheiată în forma tranzacţiei, nu este menţionată printre cazurile limitativ prevăzute de textul citat, drept document justificativ contabil, aşa încât necesitatea emiterii facturii fiscale ca document de decontare a lucrărilor executate, este actuală.
Pe de altă parte, pentru deducerea T.V.A., persoanele impozabile trebuie să consemneze serviciile prestate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, acestea din urmă excluzând tranzacţiile părţilor.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 209/ Ap din 19 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pe care o modifică în sensul că va admite apelul reclamantei, va schimba în tot sentinţa civilă 980/ C din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov, va admite acţiunea obligând pe pârâtă să emită factură pentru suma de 4.002.600.000 lei achitată cu O.P. din 25 septembrie 2003.
În aceeaşi măsură va considera necesare mijloacele de constrângere pentru executarea obligaţiei de a face, stabilită în sarcina pârâtei, sancţionând-o cu plata daunelor cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere cu data de 10 iunie 2005.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtei, în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., aceasta va suporta şi cheltuielile de judecată suportate de reclamantă, în valoare de 1.700.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 209/ Ap din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică.
Admite apelul reclamantei, schimbă în tot sentinţa nr. 980/ C din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov, în sensul că admite acţiunea reclamantei SC A.I. SRL Braşov şi obligă pârâta SC I. SA Braşov să emită factură pentru suma de 4.002.600.000 lei, achitată de reclamantă cu Ordinul de plată din 25 septembrie 2003, potrivit tranzacţiei părţilor din 22 septembrie 2003, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1.000.000 lei /zi de întârziere de la data de 10 iunie 2005.
Obligă intimata pârâtă SC I. SA Braşov la plata către recurenta reclamantă a sumei de 1.700.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2704/2005. Comercial → |
|---|
