ICCJ. Decizia nr. 2755/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2755/2005
Dosar nr. 207/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia comercială nr. 730, pronunţată la data de 25 aprilie 2003, în dosarul nr. 2094/2002, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la data de 5 septembrie 2003, secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, a admis acţiunea în anulare a sentinţei nr. 458 pronunţată la data de 24 iulie 2002 de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U.C.E.C.O.M., în dosarul nr. 311/2002, formulată de SCA C. Buzău în contradictoriu cu A.T.C.M. Buzău, cu consecinţa anulării menţionatei hotărâri arbitrale.
Spre a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut, în principal, că sentinţa arbitrală nr. 458 din 24 iulie 2002 a fost dată cu încălcarea art. 364 lit. a) C. proc. civ., litigiul nefiind susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului faţă de caracterul nepatrimonial al obiectului cererii dedusă judecăţii.
Conformându-se celor statuate de instanţa de casare, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1038, pronunţată la data de 17 martie 2004, în dosarul nr. 1841/2003, în soluţionarea recursului declarat de A.T.C.M. Buzău, împotriva deciziei prin care instanţa de control judiciar a admis acţiunea în anularea hotărârii arbitrale pe care instanţa de casaţie a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică, aceeaşi instanţă, conform cerinţelor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat, pe fond, la data de 5 noiembrie 2004, prin Decizia comercială nr. 870, în dosarul nr. 1493/2004, prin care a respins acţiunea formulată de reclamanta A.T.C.M. Buzău, împotriva pârâtei SCA C. Buzău.
Pentru a pronunţa această hotărâre pe fondul cauzei, instanţa a avut în vedere motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea hotărârilor Adunării generale extraordinare a cooperatorilor SCA C. Buzău din data de 12 iulie 2002, apreciind că prin Decizia nr. 695 din 19 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Buzău, motivul de nulitate al cererii de dizolvare a rămas fără obiect, iar cel vizând imposibilitatea pârâtei de a se desprinde din sistemul A.T.C.M., este neîntemeiat, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (8) art. 2 alin. (4) şi art. 8 din statutul sca C. Buzău, din care rezultă că aceasta este o organizaţie autonomă independentă, apreciind că nu s-a încălcat nici o dispoziţie legală imperativă prin aceasta.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta, A.T.C.M. Buzău fără a indica temeiul de drept al cererii sale.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, cu referire la prevederile vizând modul de organizare al sistemului cooperatist, faţă de aprecierea instanţei de fond că o societate cooperatistă pe acţiuni se poate desprinde din acest sistem, aspect care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se poate încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile aduse interpretării probelor administrate, neputându-se circumscrie prevederilor acestui articol, după abrogarea pct. 11, prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, iar cele vizând soluţionarea, irevocabilă, a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, ne mai putând face obiectul controlului acestei instanţe, faţă de cele statuate prin menţionata decizie a secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1038 din 17 martie 2004, cu privire la aceasta.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că instanţa de fond, examinând motivul de nelegalitate invocat în susţinerea cererii de anulare a hotărârilor luate de adunarea generală extraordinară a cooperatorilor SCA C. Buzău din data de 12 iulie 2002, referitor la desprinderea din sistemul cooperatist a acestei entităţi din perspectiva dispoziţiilor sale statuare a dat o corectă interpretare art. 8, invocat prin cererea introductivă în susţinerea acestui motiv de nulitate şi a apreciat, cu justeţe, că acest text nu prevede un asemenea impediment, cum nici o altă dispoziţie legală, recurenta neindicând, de altfel, în mod concret, o asemenea prevedere.
Aşa fiind, constatând neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Reţinând culpa procesuală a recurentei, Curtea o va obliga, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să plătească intimatei suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisurilor doveditoare existente la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.T.C.M. Buzău, împotriva deciziei nr. 870/ R din 5 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei SCA C. Buzău suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2753/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2756/2005. Comercial → |
|---|
