ICCJ. Decizia nr. 2757/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2757/2005
Dosar nr. 234/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploieşti, Biroul executorului judecătoresc P.C. a solicitat încuviinţarea executării silite a contractului comercial din 23 ianuarie 2003, privind pe debitoarea SC J. SRL Ploieşti, investit cu formulă executorie.
Judecătoria Ploieşti, prin încheierea din Camera de consiliu din 6 august 2004, a respins cererea privind încuviinţarea executării silite formulată de creditoarea SC B.R.C. SRL Bucureşti.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 2924 din 19 noiembrie 2004 a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri creditoarea a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 372 C. proc. civ. şi art. 376 C. proc. civ. şi a nesocotit dispoziţiile art. 1, 11, 13, 14 şi 17 din Legea nr. 99/1999, contractul fiind titlu executoriu şi dând dreptul creditorului garant de a executa pe debitorul său, fiind îndeplinită şi cerinţa publicităţii, aspecte asupra cărora s-a pronunţat deja instanţa când a investit cu formulă executorie contractul.
Totodată, instanţa de apel s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut, putând face verificări doar cu privire la veridicitatea titlului, investirea cu formulă executorie şi, nicidecum, cu privire la caracterul creanţei de a fi certă, lichidă şi exigibilă, verificare care se putea face doar în cadrul unei contestaţii la executare conform art. 399 şi următoarele C. proc. civ. Chiar aşa fiind, trebuia constatat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile impuse de art. 379 C. proc. civ., care prevede că, este certă creanţa care rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute şi este lichidă când câtimea ei este determinată prin însăşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau a altor acte neautentice, fie emanate de la debitor fie recunoscute, în speţă fiind vorba de facturile fiscale depuse la scadenţă, care fac probă conform art. 46 C. com.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 379 alin. (1) C. proc. civ., nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa este certă, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol atunci când câtimea ei „rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanând de la debitor sau recunoscute de dânsul" iar alineatul ultim prevede că este lichidă creanţa, atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
În speţă, s-a invocat drept titlu executoriu contractul de vânzare-cumpărare din care rezultă obligaţiile generale ale părţilor şi garantarea executării cu fondul de comerţ şi facturi care emană de la recurenta creditoare, dar care poartă o semnătură de primire a transportatorului mărfurilor fără a rezulta al cui delegat este în condiţiile în care nu s-a aplicat nici o ştampilă, iar prin contractul sus evocat s-a prevăzut că transportul produselor se va efectua fie cu mijloacele de transport ale cumpărătorului, fie se va intermedia de către vânzător, cu facturare separată sau prin includerea în preţul de vânzare al materialelor.
Prin urmare, nu se poate susţine că s-a făcut proba conform art. 46 C. com., iar caracterul cert şi lichid al creanţei pretinse nu poate fi determinat nici pe baza contractului nici a facturilor, implicând şi alte elemente de verificare care nu pot fi stabilite decât pe calea unei acţiuni de drept comun separate.
În acest context, instanţa de apel a concluzionat, evocând dispoziţiile art. 372 C. proc. civ. şi art. 376 C. proc. civ., referitoare la titlurile executorii precum sunt şi contractele de garanţie reală mobiliară potrivit Legii nr. 99/1999, fără a le încălca sau nesocoti că, pentru a putea porni executarea nu este suficientă existenţa unui titlu executoriu, cu creditorul trebuie să-şi justifice urmărirea silită prin existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, sens în care instanţa care încuviinţează executarea trebuie să facă verificări, deoarece ele constituie condiţii cumulative pentru pornirea executării silite, aşa cum rezultă din interpretarea art. 373 şi art. 379 C. proc. civ.
Nu se poate susţine astfel nici că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, cu atât mai mult cu cât în cauză, cum s-a arătat, s-a investit cu formulă executorie un contract de vânzare-cumpărare, care are inserată o clauză de garanţie mobiliară, dar din care nu rezultă creanţa de urmărit, iar facturile nu sunt concludente sub aspectul recunoaşterii lor de către intimata debitoare.
Toate aceste condiţii sunt premise ale declanşării executării silite asupra bunurilor în care debitoarea a garantat iar faptul că odată pornită executarea, partea are la îndemână şi contestaţia la executare, este tocmai pentru că în caracterului cert al creanţei creditorul trebuie să dovedească că debitorul îi datorează suma, iar în lipsa caracterului lichid al creanţei, executarea este prematură.
Negăsind, prin urmare, nici unul din motivele de recurs invocate, ca fondat Curtea va respinge în baza art. 312 C. proc. civ., recursul ca nefondat şi va menţine soluţia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC B.R.C. SRL, împotriva deciziei nr. 2924 din 19 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2756/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2759/2005. Comercial → |
|---|
