ICCJ. Decizia nr. 2853/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2853/2005
Dosar nr. 10203/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 februarie 2002, reclamanta SC I.S. SA, a chemat în judecată pârâtele S.N.C.F.R. R.A. şi C.F.R. M. SA, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată una din cele două pârâte la remiterea scrisorilor de trăsură în valoare de 300 milioane lei.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că S.N.C.F.R. R.A. a prestat în perioada 1997 – 1998 servicii de transport pentru aceasta ce urmau a fi plătite.
Cu adresa din 17 decembrie S.N.C.F.R. R.A. i-a notificat faptul că în baza contractului de cesiune încheiat cu SC R.I. SRL Dideşti – Teleorman, s-a încheiat un contract de cesiune prin care reclamanta devine debitoare a acesteia.
În temeiul acestui contract reclamanta trebuia să livreze marfă la SC R.I. SRL Dideşti şi să primească în schimb de la S.N.C.F.R. R.A. scrisori de trăsură de o valoare egală cu valoarea mărfii livrate.
Cu procesul verbal de compensare din 9 februarie 2000, s-a plătit la SC U.S.G. SA Galaţi, în contul SC R.I. SRL Dideşti suma de 300 milioane lei pentru această valoare, ne mai fiind remise scrisorile de trăsură astfel cum s-a convenit.
Prin sentinţa civilă nr. 2594 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Galaţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de C.F.R. M. SA Bucureşti şi s-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că potrivit convenţiei părţilor pârâta avea obligaţia să remită scrisorile de trăsură reclamantei pentru contravaloarea mărfii livrate în sumă de 300 milioane lei către cesionarul SC R.I. SRL Dideşti, singura obligaţie a debitorului cedat fiind aceea de a livra marfa, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care s-a reţinut situaţia de fapt şi s-a interpretat probele administrate cauzei.
Astfel se susţine că în mod eronat s-a reţinut că la data notificării căii ferate din 27 decembrie 1999, nu mai avea calitatea de creditor, în realitate această calitate inclusiv toate drepturile decurgând din această calitate au fost transferate firmei SC R.I. SRL, chiar în această notificare fiind trecut expres faptul că, creditorul nu renunţă la drepturile accesorii – penalităţi dobânzi ce decurg din neachitarea la termen a documentelor de transport.
De asemenea se mai susţine că cesiunea de creanţă nu a fost perfectă întrucât ar fi însemnat că S.N.C.F.R. R.A. să pună la dispoziţia SC R.I. SRL toate documentele de transport aferente creanţei odată cu încheierea procesului verbal între părţi, reclamanta în calitate de debitor având calea acţiunii către noul creditor.
Prin Decizia civilă nr. 112 din 18 iunie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a reţinut că contractul de cesiune de creanţă este opozabil şi debitorului cedat de la data notificării respectiv 17 decembrie 1999.
La data de 22 decembrie 1999, pârâta apelantă nu mai avea calitatea de creditor ci calitatea de terţ, astfel că nu putea să impună debitorului cedat condiţiile în care îşi onorează obligaţia izvorâtă din contractul de cesiune de creanţă, ultima livrare de 300 milioane lei fiind făcută anterior adresei din 21 decembrie 2000, respectiv la 9 februarie 2000, conform procesului verbal de compensare din 9 februarie 2000.
Cu petiţia înregistrată la data de 27 august 2004 S.N.C.F.R. R.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că procesul verbal de cesiune de creanţă nu a îmbrăcat forma unei cesiuni perfecte astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond întrucât suma a de 5 miliarde lei nu a fost achitată de SC R.I. SRL la data semnării procesului verbal, în acest sens fiind şi notificată intimata prin adresele din 17 şi 27 decembrie 1999, anterior derulării operaţiunilor comerciale dintre SC S. SA Galaţi şi SC R.I. SRL, prin care a fost înştiinţată că eliberarea scrisorilor de trăsură aferente livrărilor de mărfuri se va face pe măsura achitării contravalorii mărfii.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1391 C. civ., cesiunea de creanţă este un contract prin care creditorul transmite creanţa sa altei persoane.
În speţă cesiunea de creanţă face parte din categoria cesiunilor de creanţă imperfecte.
Remiterea materială a titlului de creanţă în această situaţie nu este o condiţie esenţială a cesiunii, precum nici plata preţului, atâta vreme cât prin contractul de cesiune s-a convenit preţul.
Cedentul S.N.C.F.R. R.A. nu a remis titlurile cesionarului SC R.I. SRL, iar acesta din urmă nu a plătit preţul cesiunii.
Contractul de cesiune de creanţă este opozabil şi debitorului cedat de la data notificării, în speţă 17 decembrie 1999. Calitatea de creditor şi drepturile ce decurg din această calitate au fost transferate lui SC R.I. SRL Dideşti.
La data de 22 decembrie 1999, recurenta nu mai avea calitatea de creditor, ci calitatea de terţ, astfel că nu putea să impună debitorului cedat condiţiile în care îşi onorează obligaţia izvorâtă din contractul de cesiune de creanţă.
Ultima livrare de 300 milioane s-a efectuat, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, anterior adresei din 21 februarie 2000, respectiv la 9 februarie 2000, conform procesului verbal de compensare din 9 februarie 2000.
În această situaţie, corect s-a reţinut culpa recurentei care nu a remis scrisorile de trăsură potrivit convenţiei părţilor intimatei care şi-a respectat obligaţia de livrare.
Faţă de cele arătate, rezultă că nejustificat recurenta a considerat că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât au fost respectate dispoziţiile legale în materia cesiunii de creanţă, situaţie în care potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.C.F.R. R.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 112/ A din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2851/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2854/2005. Comercial → |
|---|
