ICCJ. Decizia nr. 2849/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2849/2005
Dosar nr. 10183/2004
Şedinţa de la 13 mai 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3917 din 15 octombrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 2774/2002, Judecătoria Alexandria a admis acţiunea reclamantei C.M.U.A., împotriva pârâţilor SC E. SRL, SC L.E.P.A. SRL şi D.M.S., având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 14 mai 2002 de B.N.P. M.V., privind imobilul situat în Alexandria. A desfiinţat actul de vânzare – cumpărare între pârâţi şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 149/ A din 9 aprilie 2003, pronunţată în dosarul nr. 981/2003, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei în soluţionarea cauzei şi a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC E. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei Alexandria.
Prin Decizia comercială nr. 1430 din 2 octombrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1221/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul formulat de pârâta SC E. SRL, împotriva deciziei civile nr. 149/ A din 9 aprilie 2003, a casat sentinţa civilă nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei Alexandria şi Decizia civilă nr. 149/ A din 9 aprilie 2003 a Tribunalului Teleorman şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 18489/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 2669 din 14 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea şi excepţiile invocate.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 975 C. civ., nefiind dovedite frauda debitorului şi nici cea privind complicitatea terţului. Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că mandatarul comun al părţilor – pârâtul D.M.S. a expus situaţia imobilului ce urma a fi vândut în faţa notarului public. Pârâta SC E. SRL a dovedit că şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contractului de vânzare – cumpărare din 18 octombrie 1998 faţă de C.M.U.A., iar ordonanţa de somaţie de plată din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul raporturilor juridice dintre părţi (conform art. 11 (19 alin. (1) din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea OG nr. 5/2001, privind procedura somaţiei de plată).
Actul de vânzare – cumpărare a cărui anulare se cere este un act cu titlu oneros, nefiind un act viclean, neprejudicind în nici un fel interesele creditorului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta C.M.U.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 379 din 8 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta C.M.U.A., în contradictoriu cu intimaţii SC E. SRL, SC L.E.P.A. SRL şi D.M.S.
Apelanta a fost obligată să plătească 35.053.000 lei către SC E. SRL şi 5.000.000 lei către SC L.E.P.A. SRL, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 975 C. civ., reclamanta nefăcând dovada fraudei, mărirea stării de solvabilitate.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că apelanta era creditor chirografar având un drept de gaj general asupra întregului patrimoniu al debitorului şi nu asupra imobilului vândut.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs, timbrat, reclamanta C.M.U.A.
Prin aceeaşi cerere, recurenta a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., să se constate nulitatea absolută, a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 14 mai 2002, încheiat între pârâtele, persoane juridice, în raport de faptul că imobilul care a făcut obiectul vânzării ar putea fi înstrăinat în urma transcrierii comandamentului.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea instanţei de apel este motivată lapidar.
Instanţa de apel greşit a reţinut că actul încheiat între pârâte nu este fraudulos, vânzătoarea nu a prezentat notarului public extrasul de carte funciară din care rezultă că imobilul era grevat de sarcini.
Reclamanta a dovedit că în urma înstrăinării imobilului care era singurul bun din care se putea îndestula, debitoarea SC E. SRL şi a mărit starea de insolvabilitate.
De altfel, debitoarea şi-a lichidat tot patrimoniul.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor prezentate de reclamantă din care rezultă că debitoarea a ştiut consecinţele înstrăinării imobilului.
În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ.
Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Prin cererea introductivă, reclamanta C.M.U.A. a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la 14 mai 2002 de B.N.R. M.V., încheiat în dauna intereselor reclamantei în calitate de creditor al pârâtului SC E. SRL, care îi datorează suma de 1.507.762.000 lei.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 975 C. civ.
Potrivit art. 975 C. civ., acţiunea revocatorie (pauliană) este acţiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, care se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.
Pentru admiterea acţiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, respectiv, complicitatea de fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Dovada îndeplinirii acestor cerinţe, care rezultă din art. 975 C. civ., revine în sarcina reclamantului.
Ori, cum bine a reţinut instanţa de apel, reclamanta nu a probat că debitorul său, pârâta SC E. SRL şi-a mărit starea de insolvabilitate şi nici frauda debitorului. Împrejurarea că ambele societăţi au fost reprezentate de aceeaşi persoană nu constituie o dovadă a fraudei.
De asemenea, reclamanta este creditor chirografar şi are asupra patrimoniului debitorului un drept de gaj general şi nu a probat că nu mai există bunuri din executarea cărora să se poată îndestula.
Împrejurarea că în contractul de vânzare – cumpărare nu s-au făcut menţiunile din extrasul de carte funciară, din care rezultau somaţia şi comandamentul, nu constituie o dovadă a fraudei debitorului.
Mai mult decât atât, prin actul de adjudecare din 13 mai 2003, pronunţată în dosarul de executare nr. 168/2002, imobilul, care a format obiectul contractului a cărui anulare s-a solicitat, a fost adjudecat unei persoane fizice la preţul de adjudecare de 1.340.000.000 lei.
În acest act s-a menţionat că imobilul preluat este liber de orice sarcini, contractul de ipotecă încetând prin achitarea debitului de 118.000.000 lei creditorului ipotecar SC B.P. SA.
Titlul executoriu care a stat la baza actului de executare l-a constituit ordonanţa din 25 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Teleorman, prin care pârâta SC E. SRL a fost obligată la plata sumei de 1.532.745.367 lei în favoarea reclamantei C.M.U.A.
Totodată, după cum rezultă din actele depuse de intimata – pârâtă SC E. SRL (necontestate de recurenta – reclamantă) şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din ordonanţa nr. 1476 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman, sens în care este şi menţiunea făcută pe titlul executoriu (ordonanţa nr. 1476/2001) în dosarul de executare 168/2002 din 4 noiembrie 2004, în sensul că executarea silită a încetat în conformitate cu prevederile art. 3715 C. proc. civ., deoarece s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuieli de executare precum şi alte sume datorate.
În raport cu aceste considerente, acţiunea reclamantei rămâne, practic, fără interes.
De altfel, actele de vânzare – cumpărare prin care recurenta afirma că debitoarea şi-a înstrăinat tot patrimoniu nu au fost nici acestea frauduloase, fiind încheiate în scopul realizării obligaţiei rezultate din titlul executoriu.
Revenind la fondul cauzei, contractul încheiat între pârâte nu a fost un act viclean, nu a prejudiciat interesele reclamantei, întrucât a fost un act cu titlu oneros, astfel că motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Prin cererea de recurs, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., a arătat că înţelege să-şi modifice acţiunea în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, motivat de faptul că acesta este un act fraudulos, iar în raport de dispoziţiile art. 497 alin. (4) C. proc. civ., nu este opozabil creditorului.
Art. 108 C. proc. civ., se referă la nulitatea actelor de procedură care se pot invoca în orice stare a pricinii, deci şi în recurs.
Dar prin solicitarea formulată, recurenta nu invocă nulitatea unui act procedural efectuat pe parcursul desfăşurării procesului, ci solicită practic modificarea acţiunii, cerere inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. (în temeiul căruia cererea poate fi modificată la prima zi de înfăţişare).
În consecinţă, în raport de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC L.E.P.A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.M.U.A., împotriva deciziei nr. 379 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat către intimata SC L.E.P.A. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2851/2005. Comercial → |
|---|
