ICCJ. Decizia nr. 3045/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC A. SA Sibiu, a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL Sibiu, solicitând obligarea acesteia la 195.000.000 lei, reprezentând taxă pentru folosirea terenului proprietatea reclamantei.
Prin sentința nr. 574 din 17 aprilie 2001, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 184.836.192 lei, reprezentând prețul folosinței suprafeței de 10.928 mp proprietatea reclamantei precum și la 11.088.488 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că prima instanță a apreciat greșit asupra naturii raportului juridic născut între părți, că între părți s-a încheiat un contract de asociere în baza căruia, în schimbul construirii imobilului pe terenul proprietatea reclamantei, aceasta din urmă a recunoscut un drept de servitute pentru accesul la construcțiile ridicate și că prima instanță ar fi trebuit să calculeze corect cuantumul chiriei.
Apelul pârâtei a fost respins prin decizia nr. 7 din 25 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Pârâta a declarat recurs solicitând în principal, casarea ambelor hotărâri, motivat de faptul că s-a judecat cauza pentru obligații ce nu fac mijloc de probă, în sensul că s-a judecat neplata chiriei în loc să se judece prestarea sau neprestarea de servicii pentru bunurile date în folosința sa de către reclamanta intimată.
în subsidiar, a solicitat casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, pentru lămurirea aspectelor ce fac obiectul actului adițional și anume, prestarea sau neprestarea de servicii în schimbul folosirii de către societatea sa a bunurilor reclamantei intimate.
Recurenta a susținut că s-a reținut eronat că obiectul actului adițional ar fi numai închirierea de teren fără alte bunuri și că s-ar datora chirie, nu prestări servicii, că acele sume sunt prescrise, respectiv cele care au curs imediat după 1 mai 1997, aceste aspecte putând fi clarificate printr-o expertiză de specialitate, care să stabilească în primul rând pretențiile reclamatei, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Prin decizia nr. 2753 din 27 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia și a trimis cauza la curtea de apel spre soluționare, reținându-se că se impune rejudecarea cauzei pornind de la obiectul convenției și îndeosebi de la actul adițional la contract, act prin care s-au stabilit obligațiile părților și care au stat la baza pretențiilor formulate de reclamantă prin acțiune.
Cauza fiind pe rolul curții de apel, pârâta apelantă a solicitat suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., arătând că pe rolul Judecătoriei Sibiu se află dosarul, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. 425 din 6 noiembrie 1996, la contractul nr. 185/1995, precum și a contractului nr. 185/1995.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul dosarului Judecătoriei Sibiu, urmând să fie repus pe rol la cererea părții interesate, prin încheierea de la 5 noiembrie 2004.
Reclamanta SC A. SA Bacău a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susținând că suspendarea soluționării cauzei este nelegală, deoarece nu sunt întrunite cerințele imperative ale art. 244 pct. 1 C. proc. civ., neexistând nici o legătură între cauza dedusă judecății în apel și noua acțiune promovată de intimată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
- reclamanta a dat în folosință pârâtei terenul situat în Sibiu, identificat în C.F. nr. 34044, în suprafață de 11528 mp, pentru desfășurarea activității productive;
- contractul s-a încheiat pentru termenul de un an, începând cu 1 mai 1996, astfel că a încetat în aprilie 1997;
- prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2000, SC A. SA Sibiu, a solicitat suma de 195.000.000 lei reprezentând taxă pentru folosirea terenului proprietatea reclamantei de către SC I. SRL Sibiu.
Ca atare, între acțiunea formulată de SC A. SA Sibiu și acțiunea ce formează obiectul dosarului Judecătoriei Sibiu nu există nici o legătură, nu se impune suspendarea judecării cauzei în baza art. 2441C. proc. civ., până la soluționarea acțiunii privind nulitatea absolută contractului nr. 185/1995 și a actului adițional nr. 425 din 6 noiembrie 1996.
în concluzie, recursul a fost fondat și admis, încheierea atacată a fost casată și cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru continuarea judecății, în sensul verificării conținutului actului adițional.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3159/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3089/2005. Comercial → |
|---|
