ICCJ. Decizia nr. 2975/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 25 martie 2004, reclamantul P.L. a solicitat, în contradictoriu cu SC P.A. SRL Suceava și L.G., coasociat la această societate, anularea actului adițional la actul constitutiv al SC P.A. SRL Suceava, autentificat sub nr. 18321 aprilie 2002 de B.N.P. P.A. și a celorlalte acte subsecvente, respectiv încheierea nr. 1674 din 17 aprilie 2002 a judecătorului delegat de Tribunalul Suceava pe lângă O.R.C. Suceava.
în motivarea acțiunii, cu inserarea art. 968 și 953 C. civ., a arătat că actul adițional menționat este lovit de nulitate absolută întrucât nu și-a dat acordul cu privire la cedarea părților sale sociale și împărțirea patrimoniului SC P.A. SRL Suceava și că L.G. coasociatul său, nu a fost împuternicit legal pentru autentificarea respectivului act.
Prin întâmpinarea depusă la dosar societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că actul adițional prin care s-a decis divizarea societății și a cărui anulare cere reclamantul a fost confirmat de A.G.A. din 8 ianuarie 2001 și că pentru înregistrarea acestuia la R.C., potrivit legii, a fost mandatat pârâtul L.G., în calitate de coasociat, iar prin încheierea nr. 1674 din 17 aprilie 2002 a judecătorului delegat la O.R.C. s-au făcut mențiunile respective, iar recursul formulat de reclamant împotriva acestei încheieri a fost respins de Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 888 din 15 decembrie 2003.
Prin sentința nr. 1030 din 28 mai 2004 Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția privind autoritatea lucrului judecat invocată de pârâta SC P.A. SRL Suceava și respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând că actele a căror anulare s-a cerut s-au întocmit cu respectarea prevederilor legale, respectiv cu acordul asociaților care au mandatat în mod expres pe coasociatul L.G. să facă demersurile necesare în vederea înregistrării acestora la registrul comerțului.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând, în esență, în dezvoltarea acestuia că acordul său la încheierea actului adițional menționat a fost dat din eroare și că divizarea societății stabilită prin Proiectul de divizare parțială din 30 noiembrie 2001, nu a fost finalizată printr-o altă hotărâre a adunării generale a acționarilor.
Prin decizia nr. 229 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant, reținând că potrivit hotărârii A.G.A. din 8 ianuarie 2001, reclamantul și pârâtul L.G. în calitate de asociați au consimțit, prin actul adițional a cărui anulare se cere, la divizarea SC P.A. SRL Suceava și au împuternicit pe pârât să întocmească proiectul de divizare, precum și documentația necesară în vederea finalizării operațiunii respective, actul adițional în cauză redactat în formă autentică fiind înregistrat, în temeiul art. 239 și art. 242 din Legea nr. 31/1990, în registrul comerțului în baza încheierii judecătorului delegat nr. 1674 din 17 aprilie 2002, precum și că reclamantul apelant nu a făcut dovada vicierii consimțământului său la semnarea actului adițional menționat, cum pretinde.
împotriva soluției pronunțată de instanța de apel, reclamantul declară recurs criticând decizia recurată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și anularea actului adițional și pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente acestuia.
în motivarea recursului său, reclamantul recurent susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura actului, limitându-se la a aprecia că actul adițional în discuție este legal potrivit hotărârii A.G.A. din 8 ianuarie 2001 fără a se pronunța asupra validității actului adițional încheiat în baza unei procuri neautentice, concepută în termeni generali și care trebuia executată, conform art. 1536 alin. (1) C. civ., numai cu privire la actele de administrare nu și la cele de dispoziție.
Mai susține recurentul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece instanța a considerat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 953 și 968 C. civ., ignorând că recurentul a arătat că mandatarul său și-a depășit mandatul prin încheierea unui act cu care nu este de acord apreciind că nu sunt necesare și alte probe în acest sens și precizând totodată că procura dată a fost sub semnătură privată deși ar fi trebuit să fie făcută în formă autentică pentru că și actul adițional s-a încheiat în formă autentică.
Recurentul critică decizia atacată și pentru că instanța nu a motivat respingerea susținerii invocată la apel referitoare la faptul că actul adițional în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 199 alin. (1), raportate la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, precum și la nerespectarea procedurii de divizare, prevăzută de art. 240 din Legea nr. 31/1990.
Recursul reclamantului este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea reține că prin hotărârea A.G.A. a SC P.A. SRL Suceava din 1 septembrie 2001, semnată de ambii asociați, respectiv de recurent și de intimatul L.G. s-a decis "mandatarea domnului L.G., administrator pentru întocmirea proiectului de divizare a societății și pentru efectuarea tuturor operațiunilor subsecvente în vederea finalizării divizării parțiale".
în temeiul împuternicirii date de A.G.A. a societății intimate, administratorul ca reprezentant al societății a procedat la întocmirea actului adițional din 1 aprilie 2002 la actul constitutiv al societății, act încheiat în formă autentică așa cum a fost întocmit și actul constitutiv, societatea fiind constituită în 1991. Pentru întocmirea actului adițional nu se impunea, conform Legii 31/1990 existența unei alte procuri speciale din partea coasociatului, aceasta rezultând din Hotărârea A.G.A., actul adițional în cauză fiind una dintre operațiunile subsecvente în vederea finalizării divizării parțiale, ca și menționarea la R.C. Astfel fiind, Curtea reține că s-au respectat prevederile art. 199 alin. (1) ca și ale art. 5 din Legea 31/1990, cu precizarea că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea 31/1990, întrucât la momentul constituirii societății intimate, în 1991, actele constitutive ale unei societăți cu răspundere limitată trebuiau redactate în formă autentică, formă cerută potrivit principiului simetriei și pentru actele modificatoare.
Se constată de asemenea că divizarea parțială a societății intimate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor pertinente prevăzute în Legea 31/1990, în speță ale art. 233 alin. (3) și ale art. 234, ale art. 237. Societatea intimată, după divizarea parțială decisă și după modificarea operată prin actul adițional în cauză, devenind o societate cu răspundere limitată cu unic asociat, era inutilă ținerea unei alte adunări generale care să decidă asupra divizării. Mai mult, din actele dosarului rezultă că cei doi foști asociați, recurentul și intimatul L.G., au fost asociați și în societatea SC C.A. SRL și au decis să-și cedeze reciproc părțile sociale deținute în cele două societăți, cu divizare parțială a societății intimate și trecerea părții divizate din patrimoniul său la SC C.A. SRL, astfel că fiecare din cele două societăți au devenit societăți cu răspundere limitată cu unic asociat, respectiv SC P.A. SRL cu unic asociat L.G. și SC C.A. SRL cu unic asociat recurentul, cei doi dându-și mandat reciproc pentru întocmirea actelor adiționale modificatoare pentru actele constitutive ale fiecărei dintre societățile în discuție, acte autentificate de același notar public.
în sfârșit, recurentul fiind de acord cu hotărârea A.G.A. societății intimate din 1 septembrie 2001, pe care a semnat-o, a fost de acord implicit și cu actele implicate de efectuarea operațiunilor subsecvente în vederea finalizării divizării parțiale, deci și cu actul adițional a cărui anulare o cere fără a proba vicierea consimțământului său, astfel că nu sunt incidente în cauză cum a reținut corect instanța de apel, art. 955 și art. 968 C. civ.
Față de cele de mai sus nu s-a putut reține nici una dintre criticile formulate de recurent, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății căruia nu i-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, respectiv Hotărârea A.G.A. a societății intimate din 1 septembrie 2001 și actul adițional autentificat sub nr. 18321 aprilie 2002, făcând o corectă aplicare a legii și examinând toate mijloacele de apărare invocate, astfel că recursul promovat de reclamant, a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3035/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2968/2005. Comercial → |
|---|
