ICCJ. Decizia nr. 3194/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3194/2005
Dosar nr. 9997/2004
Şedinţa de la 26 mai 2005
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 martie 2003, reclamanta C.N.L.R. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâtele SC O. SA Oneşti şi SC P. SRL Luizi Calugara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public D.G. sub nr. 3587 din 20 decembrie 2002 şi să dispună efectuarea rectificărilor în cartea funciară.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că cele trei imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, situate în Oneşti, au fost transmise în administrarea sa prin HG nr. 371/1995, ieşind definitiv din patrimoniul SC O. SA.
Ulterior, aceste imobile au devenit proprietatea reclamantei. Pentru constatarea acestei situaţii, reclamanta a depus o precizare de acţiune.
Pârâta SC P. SRL a formulat cerere reconvenţională. Invocând calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, pârâta a solicitat evacuarea reclamantei şi obligarea acesteia la suma de 10.000.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă.
Prin sentinţa nr. 2630 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea principală şi a admis în parte cerere reconvenţională, în sensul că a obligat reclamanta să plătească suma de pârâtei SC P. SRL suma de 10.000.000 lei actualizată cu rate inflaţiei.
S-a reţinut că prin contractul de vânzare – cumpărare menţionat, SC O. SA Oneşti, în calitate de vânzătoare, a transmis pârâtei SC P. SRL, în calitate de cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra a patru imobile, cu destinaţie de spaţiu comercial, situate în Oneşti.
Imobilele înstrăinate au fost dobândite de pârâta I, prin preluare de la SC O. SA Oneşti, în urma divizării acesteia.
Aceste imobile nu se regăsesc între imobilele transmise reclamantei prin HG nr. 371/1995.
Ca atare, contractul atacat este încheiat în condiţiile legii.
Totodată, cum reclamanta foloseşte aceste spaţii, cererea pârâtei II cu privire la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă apare ca fiind întemeiată.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 167 din 22 iulie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare menţionat, a respins capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi efectuarea rectificărilor în cartea funciară, precum şi cerere reconvenţională.
În motivarea acestei hotărâri instanţa de control judiciar a apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut existenţa dreptului de proprietate asupra spaţiilor menţionate a pârâtei I, în realitate imobilele fiind proprietatea statului şi aflate în administrarea SC O. SA, din care s-a desprins SC O. SA
Ca atare, deşi prin OUG bunurile în litigiu au trecut în proprietatea reclamantei, ele sunt în continuare bunuri de interes public, dată fiind natura juridică a companiei, aşa încât sancţiunea nulităţii loveşte în egală măsură atât înstrăinarea imobilelor prin divizare cât şi înstrăinarea prin vânzare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta I.
Invocând motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., pârâta I a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti refuzând recunoaşterea valorii juridice a art. 5 din Legea nr. 15/1990. Totodată, comparând titlurile de proprietate, deşi acest lucru nu s-a cerut, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi a reţinut considerente străine de natura pricinii, în sensul că nu a fost investită cu o acţiune în revendicare. În acest mod, instanţa a anulat contractul de vânzare – cumpărare, fără a arăta cauza nulităţii. În fine, hotărârea este ilegală, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 597/1992, precum şi a împrejurării că nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare, cu referire la înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate al pârâtei I.
Reclamanta a formulat critici exclusiv cu privire la respingerea cererii accesorii de efectuare a rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, examinând actele dosarului prin prisma criticilor formulate se constată că pârâta I nu a făcut dovada dobândirii drepturilor de proprietate asupra imobilelor în litigiu în unul din modurile reglementate prin art. 644 şi art. 645 C. civ.
Nu existenţa imobilelor menţionate în structura patrimoniului pârâtei II a fost pusă în discuţie în prezenta cauză ci titlul cu care acestea au fost dobândite.
Transmiterea acestora cu ocazia divizării nu face dovada dreptului de proprietate şi nici dispoziţiile general ale Legii nr. 15/1990, atâta timp cât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a antecesoarei.
Mai mult, dispoziţiile HG nr. 371/1995 şi art. 4 din Hotărârea nr. 5/1995 a Consiliului Judeţean Bacău fac dovadă deplină că imobilele menţionate au fost în administrarea pârâtei I şi a antecesoarei acesteia, acestea făcând parte din domeniul public.
Or, conform Legii nr. 213/1998 acestea sunt inalienabile, aşa încât în mod corect s-a decis în sensul constatării nulităţii absolute conform art. 11 alin. (2) din actul normativ menţionat.
Totodată, datorită acestui specific, înscrierea în cartea funciară nu are efect constitutiv, în favoarea dobânditoarei bunurilor inalienabile, aşa încât în mod judicios instanţa de control judiciar a statuat asupra neincidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996.
Ca atare, recursurile se constată a fi nefondate, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare sau modificare invocate de recurente.
În consecinţă, pentru considerente ce preced, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.N.L.R. SA Bucureşti şi de pârâta SC O. SA Oneşti împotriva deciziei nr. 167 din 22 iulie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3197/2005. Comercial → |
|---|
