ICCJ. Decizia nr. 3206/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3206/2005
Dosar nr. 9775/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 februarie 2003, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 63.288.936 lei chirie neachitată pentru perioada 1 octombrie 2000 – ianuarie 2002, la care se adaugă T.V.A. şi majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că spaţiul comercial situat în str. Ion Brătianu, aflat în patrimoniul P.B. a fost închiriat SC M. SA în 1973. În anul 1990, SC M. SA a încheiat cu SC G. SA un protocol prin care a transmis activitatea unităţilor comerciale. În anul 1992, între SC G. SA şi pârâtă s-a încheiat contractul de asociere, iar din iulie 1995, pârâta a achitat chiria pe bază de fişă de calcul la SC C.I. SA, căruia i-a fost predat spaţiul de către SC G. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 12755 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta a ocupat spaţiul în litigiu pentru care a achitat chiria pe bază de fişă de calcul la D.G.A.F.I. până în luna septembrie 2000.
Reclamanta a făcut dovada calităţii sale de administrator al spaţiului, proprietarul acestuia fiind P.B. până la 1 februarie 2002, când acesta a fost retrocedat foştilor proprietari.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC F.I. SRL.
Prin Decizia comercială 315 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de SC F.I. SRL, împotriva sentinţei civile 12755 din 16 octombrie 2003 a Tribunalul Bucureşti. secţia comercială, în contradictoriu cu intimata A.F.I. Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pentru spaţiul în litigiu situat în Bucureşti, str. Brătianu, s-a statuat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3821 din 7 iulie 1999 a Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, că dreptul de proprietate aparţine SC G. SA.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că pentru pretenţiile sale (chirie şi T.V.A.) ar fi existat un contract încheiat cu pârâta neavând relevanţă că aceasta a achitat chiria până la 1 octombrie 2000.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A.F.I.
Prin motivele de recurs se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit obiectul litigiului, nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate la fond şi care erau hotărâtoare pentru soluţionarea apelului, Decizia cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Astfel, se arată că litigiul în cauză nu a avut ca obiect revendicarea spaţiului, care ar fi impus ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate, ci pretenţiile care au rezultat din administrarea spaţiului, reclamanta fiind îndreptăţită la obţinerea sumei de 215.401.315 lei (chirie, T.V.A., majorări chirie şi majorări T.V.A.).
Se susţine că spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă s-a aflat în patrimoniul P.B. până la 31 ianuarie 2002, când imobilul a fost retrocedat în baza Legii 10/2001.
Până la data retrocedării, spaţiul respectiv a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 468/1973 între T.M.B. şi SC M. SA (fostă I.A.).
În anul 1990, SC M. SA a încheiat un protocol cu SC G. SA, prin care a trecut în subordinea acesteia din urmă activitatea unităţilor comerciale specializate de mezeluri-carne.
Se mai arată că între SC G. SA şi pârâta din prezenta cauză s-a încheiat în 1992 contractul de asociere, conform căruia SC G. SA a predat folosinţa activului din str. Brătianu.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 305 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei în sensul menţinerii sentinţei tribunalului.
Pârâta SC F.I. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, Decizia fiind legală şi temeinică.
Astfel, se constată că, în fapt, motivele de recurs se referă la netemeinicia deciziei şi nu la nelegalitatea acesteia, deşi a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I. SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să plătească chiria şi T.V.A., cu majorări, pentru spaţiul comercial situat în Bucureşti, str. Ion Brătianu, sector 3, pentru perioada octombrie 2000 – ianuarie 2002.
Prin sentinţa civilă 3821 din 7 iulie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială irevocabilă, s-a constatat că SC G. SA este titulara dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial situat în Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea 15/1990 (hotărâre care produce efecte erga omnes).
Instanţa de apel a interpretat corect obiectul litigiului.
Astfel, lipsa calităţii de proprietar al reclamantei echivalează cu lipsa calităţii procesuale a reclamantei de a solicita chiria pentru perioada octombrie 2000-ianuarie 2002.
Împrejurarea că până în luna octombrie pârâta a achitat chiria către reclamantă nu-i conferă acesteia un drept de proprietate sau un drept de creanţă împotriva acesteia.
În fapt, pârâta, după ce s-a stabilit dreptul de proprietate a SC G. SA până în octombrie 2000 a efectuat o plată nedatorată către reclamantă, cu care nu a avut încheiată nici o convenţie pentru spaţiul din speţă.
Astfel, neexistând un contract valabil încheiat între părţi, reclamanta nu poate pretinde obligarea pârâtei la plata chiriei şi a T.V.A. - ului.
Se constată că la pronunţarea deciziei instanţa de apel a interpretat în mod judicios probele administrate în cauză, din ambele faze procesuale, probe care nu fac dovada temeiniciei pretenţiilor reclamantei.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, C.G.M. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 315 din 22 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 205/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3204/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3208/2005. Comercial → |
|---|
