ICCJ. Decizia nr. 3559/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2004 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC P. SA Ploiești, prin lichidator SC E. SRL a chemat în judecată pârâta SC N.P.I. SRL, solicitând instanței evacuarea pârâtei din spațiul situat în comuna Filipeștii de Pădure, jud. Prahova compus din teren în suprafață de 725 m.p. și construcțiile situate pe acesta, respectiv stație benzină și spațiu comercial, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că este proprietara imobilului, iar acest imobil a făcut obiectul unei executări silite finalizată cu actul de adjudecatare din 22 aprilie 2003. A mai arătat reclamanta că deși actul de adjudecatare a fost anulat ca urmare a deciziei nr. 988/2003 a Tribunalului Prahova în cadrul unei contestații la executare, adjudecatara SC B.H. SRL a înstrăinat imobilul în baza unei facturi pârâtei SC N.P.I. SRL, iar prin sentința nr. 1536/2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a constatat nulitatea absolută a facturii și a contractului de vânzare cumpărare încheiat la 2 iunie 2003.
Prin sentința nr. 1027 din 3 mai 2004, Tribunalul Prahova, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul descris în petitul acțiunii și a obligat pârâta la plata sumei de 71.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
împotriva sentinței de fond a declarat apel pârâta, criticile aduse vizând necompetența materială a secției comerciale a Tribunalului Prahova și greșita decădere din probe a pârâtei, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 118 alin. (3) C. proc. civ. A mai susținut pârâta că hotărârea privind anularea actului de înstrăinare al imobilului nu era irevocabilă.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 645 din 13 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC N.P.I. SRL, reținând în considerentele hotărârii că imobilul în litigiu face parte din fondul de comerț al reclamantei și în mod corect instanța de fond a calificat litigiul ca fiind de natură comercială. De asemenea, s-a reținut că întâmpinarea pârâtei a fost depusă cu încălcarea dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., iar excepția de ordine publică invocată de către aceasta a fost soluționată de instanța de fond. A mai reținut instanța de apel că pârâta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu.
împotriva deciziei din apel a formulat recurs pârâta SC N.P.I. SRL invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (3), (5) și (9) C. proc. civ. și a solicitat în fond, după admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantei.
Recursul nu este fondat.
Prima critică adusă deciziei pronunțată în apel este necompetența secției comerciale a Tribunalului Prahova în soluționarea litigiului, contractul de vânzare cumpărare intervenit între părți fiind de natură civilă.
Interpretarea adusă de către recurentă dispozițiilor art. 3 și 4 C. com., respectiv a dispozițiilor art. 893 C. com. este greșită.
Potrivit practicii judiciare și având în vedere intenția legiuitorului în redactarea textelor sus menționate, litigiul în speță este în mod cert de natură comercială, argumentat pe de o parte de calitatea de comercianți a părților, raportat la obiectul convenției de vânzare cumpărare, spațiul comercial ce face parte din fondul de comerț al reclamantei, iar pe de altă parte, într-o interpretare economică a dispozițiilor art. 4 C. com., contractul în speță se bucură de prezumția de comercialitate.
în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea formelor de procedură sancționată de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., și aceasta se dovedește a fi nefondată.
Potrivit actelor din dosar, la primul termen de judecată din 20 aprilie 2004, instanța de fond, în respectarea principiului garantării dreptului la apărare, a acordat pârâtei un termen pentru lipsă de apărare, fixând un nou termen de judecată pentru data de 3 mai 2004, dată la care, astfel cum rezultă din practicaua sentinței tribunalului, pârâta a susținut excepția de necompetență materială a instanței, excepție care de altfel a fost soluționată în mod corect de instanța de fond.
Este nefondat și cel din urmă motiv de casare invocat de către recurentă în ceea ce privește calitatea sa de proprietar asupra imobilului.
A susținut recurenta că actul de vânzare cumpărare nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, titlul având caracter valabil și, în consecință este inoperabilă măsura evacuării dispusă în cauză.
Astfel cum în mod corect au reținut instanțele, pârâta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în speță, din lucrările dosarului nereieșind această situație.
împrejurarea că hotărârea privind anularea titlului nu este irevocabilă nu are relevanță în condițiile în care măsura evacuării a fost dispusă printr-o hotărâre executorie, pârâta având la îndemână, în situația în care dreptul său de proprietate va fi consolidat, calea întoarcerii executării silite.
Față de cele ce preced, înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3986/2005. Comercial → |
|---|
