ICCJ. Decizia nr. 3475/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1570 din 29 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.T.L.T. SA Cluj Napoca, împotriva pârâtei SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, pe care a obligat-o la plata unor rate cu titlu de preț și penalitățile aferente și a constatat reziliat contractul de leasing operațional din 25 mai 2001, încheiat de părți.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii, deoarece debitul a fost greșit stabilit, pe toată durata derulării contractului și ulterior introducerii acțiunii în instanță pârâta efectuând plăți pe care reclamanta le-a acceptat, ceea ce echivalează în fapt cu o renunțare la clauza de reziliere a contractului.
Prin decizia civilă nr. 481 din 29 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul, s-a modificat sentința și s-a respins acțiunea precizată cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțelesă, în speță, convenindu-se însă intervenția unei rezilieri sub forma pactului comisoriu de gradul III în care efectele contractului încetează de drept, fără intervenția instanței.
Contrar acestei clauze, reclamanta a continuat însă să pretindă obligarea la plata ratei leasing și a celorlalte datorii ori, în calitate de creditor al obligației, reclamanta are dreptul la opțiune între cele două efecte ale contractului, dar nu la ambele, pentru că ar însemna o dublă compensație.
în plus, față de suplimentul de expertiză efectuat, rezultă că suma plătită de pârâtă până la 28 aprilie 2004 este mai mare decât cea datorată, încât s-a concluzionat că acțiunea este nefondată sub toate aspectele.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susținut, în esență, că prin admiterea apelului pârâtei, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, aceasta recunoscând datoria, solicitând doar reducerea cuantumului, cât și rezilierea contractului, cu privire la care intenția reclamantei este clară, instanța aplicând greșit dispozițiile legale în materie.
Criticile formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Privitor la limitele apelului se constată că pârâta a criticat hotărârea atât sub aspectul cuantumului sumei la care a fost obligată cât și cu privire la reziliere, numai în subsidiar fiind de acord cu plata sumei de bani și care să fie recalculată în raport de plățile efectuate și de clauza prevăzută în art. XV pct. h din contract, potrivit căreia în caz de reziliere din culpa utilizatorului, acesta trebuie să plătească proprietarului ratele de leasing pentru o perioadă de încă 6 luni.
Așa fiind, nu se poate susține că instanța de apel pronunțând hotărârea a încălcat principiul disponibilității, dar a pronunțat o hotărâre nelegală din punctul de vedere al convenției părților.
Potrivit contractului încheiat de părți și în deplină concordanță cu legislația în materie, părțile au prevăzut un pact comisoriu de gradul III, în capitolul XV pct. b, iar pentru a opera o astfel de clauză era necesar ca reclamanta să o pună în întârziere pe pârâtă, ceea ce a făcut prin emiterea la data de 14 august 2002 a unei notificări și a sesizat instanța pentru a constata rezilierea.
Nu se poate susține în aceste condiții, că reclamanta nu și-a manifestat neîndoielnic intenția de reziliere, iar plata redevențelor și după această dată până la pronunțarea hotărârii nu echivalează ca o renunțare la efectele pactului comisoriu, față de natura contractului care este un contract cu executare succesivă, efectele sale producându-se pe tot parcursul derulării contractului, bunul fiind restituit ulterior și nu poate constitui temei pentru a respinge cererea, în această ipoteză, rezilierea operând de drept.
Cât privește cuantumul sumelor datorate, el este corespunzător perioadei de utilizare, expertiza din apel fiind astfel greșită cât și clauzelor asumate, în limitele investirii instanței, nefiind reală apărarea intimatei potrivit căreia perioada ulterioară pentru care s-au pretins noi sume prin precizarea acțiunii, nu poate fi inclusă în petitul inițial față de regimul special al clauzei prevăzută la art. XIII lit. c) din contract, constituind o cerere nouă, formulată tardiv.
Este adevărat că, prin această clauză, s-au prevăzut și daunele care trebuie suportate ca efect al rezilierii și care au un regim diferit dar reclamanta și-a completat ulterior acțiunea, la instanța de fond, fără ca pârâta să se opună încât, în raport de dispozițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., este decăzută din dreptul de a mai invoca neregularitatea.
Așa fiind, soluția instanței de apel este nelegală și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis și soluția schimbată în sensul că se va respinge apelul pârâtei, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
S-au văzut și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 3520/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3458/2005. Comercial → |
|---|
