ICCJ. Decizia nr. 3520/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 14 aprilie 2003, reclamanta SC R. SA București a solicitat Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României să oblige pârâta SC U. SA București, prin hotărârea arbitrală ce se va pronunța în cauză, să-i plătească suma de 51.500 dolari S.U.A., cu titlu de rest preț, conform contractului de cesiune de creanță din 15 ianuarie 2003.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15 ianuarie 2003, a încheiat cu SC T. SA București contractul de cesiune menționat, având ca obiect cesionarea creanței de 51.500 dolari S.U.A., pe care o avea față de pârâtă de la livrările de echipamente industriale la export, făcute în temeiul unui contract de comision.
Deși s-au îndeplinit condițiile prevăzute în art. 3 din contract, obligația de plată nu a fost onorată.
Prin întâmpinare pârâta a invocat lipsa calității procesuale a reclamantei, susținând că lipsindu-i unul din elementele esențiale, cu referire la preț, contractul de cesiune este lovit de nulitate.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat și respingerea acțiunii, în raport de împrejurarea nedovedirii existenței creanței cesionate.
Prin sentința arbitrală nr. 193 din 16 octombrie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României și a Municipiului București a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei 51.500 dolari S.U.A. cu titlu de preț și 62.545.020 lei cheltuieli de arbitrare.
în motivarea acestei hotărâri s-a reținut că între reclamantă și SC T. SA București, a intervenit contractul de cesiune de creanță din 15 ianuarie 2003, prin care aceasta din urmă a cedat reclamantei o creanță în valoare de 51.500 dolari S.U.A., pe care a declarat că o are față de SC U. SA București, reprezentând cota a doua de garanție la livrările de echipamente industriale pe care le-a livrat la export, în executarea contractului de comision, pentru realizarea unei fabrici de ciment de către pârâtă.
Pârâta a refuzat nejustificat plata respectivei cote de garanție.
Apărarea pârâtei privind nulitatea contractului este neîntemeiată, în acesta fiind stipulat prețul în valoare de 50.000 dolari S.U.A.
Subrogându-se în poziția creditoarei SC T. SA București, reclamanta nu poate cere, în principiu, suma respectivă de la debitoare, în condițiile art. 42 din contractul de comision.
Din relația dintre beneficiarul extern și pârâta-comisionară se constată că a renunțat la prezentarea certificatelor de acceptare provizorie a lucrării pentru plata garanției de bună execuție.
Mai mult, beneficiarul extern a și făcut plăți cu acest titlu.
Ca atare, a mai pretinde că în relația dintre pârâta comisionară și reclamantă să mai fie îndeplinită această condiție cu referire la certificatul de acceptare provizorie a lucrărilor, înseamnă a pretinde îndeplinirea unei condiții imposibile.
în consecință, pârâta deține aceste sume și nemotivat nu-i plătește reclamantei ceea ce i se cuvine din respectiva garanție.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC U. SA București a formulat acțiune în anulare, invocând cazurile de anulare prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ.
S-a susținut că depășind limitele și cadrul litigiului, tribunalul arbitral s-a subrogat în drepturile și obligațiile societăților participante la încheierea, derularea și finalizarea contractului extern, anulând practic una din condițiile esențiale suspensive a primirii prețului, cu referire la necesitatea încheierii certificatului de acceptare provizorie și de acceptare finală.
Fără a face obiectul litigiului și fără a fi susținut de părți, tribunalul a apreciat condiția menționată ca fiind una imposibilă.
Ori, această concluzie, care excede cadrului procesual, nu este susținută de nici un act al dosarului.
în fapt, tribunalul arbitral a confundat înlocuirea scrisorilor de garanție bancară cu plățile efective, ignorând faptul că deblocarea s-a făcut cu condiția prezentării altor garanții de firmă remise partenerului extern și a eludat complet apărarea pârâtei.
în fiind, tribunalul arbitral a soluționat litigiul prin luarea în considerare a tranzacției din 22 ianuarie 2003, ori creanța așa-zis cedată nu a făcut obiectul acesteia.
Prin decizia nr. 553 din 25 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins acțiunea în anulare, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că susținerile pârâtei menționate nu sunt confirmate de actele dosarului, reclamanta făcând dovada contractului de cesiune și a actului adițional.
Totodată, din probatoriul administrat a rezultat deblocarea garanțiilor, precum și faptul că pârâta a făcut plăți ale garanției către alte societăți.
în fiind, prin restituirea P.B. de către partenerul extern, rezultă că certificatele de acceptare provizorie și finală nu mai pot avea semnificația dată la încheierea contractului, așa cum în mod judicios a reținut tribunalul arbitral.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC U. SA București a declarat recurs, invocând cazurile de modificare prevăzute în art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Pârâta a formulat următoarele critici:
- decizia nu cuprinde o motivare din care să rezulte considerentele pentru care criticile formulate prin acțiunea în anulare, în temeiul art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., privind încălcarea unor dispoziții imperative ale legii în soluționarea litigiului, nu sunt întemeiate;
- decizia recurată se limitează la reluarea unor considerente inexacte în fapt și în drept, din sentința arbitrară, conducând la concluzia că, la soluționarea pricinii, instanța de fond a omis faptul că a fost sesizată cu o acțiune în anulare și nu cu un apel ordinar;
- procedând în acest fel, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și care este rezultatul unei interpretări greșite a actului dedus judecății.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea căii de atac exercitate și casarea deciziei atacate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cazul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. "tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut" privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere sau situațiile de plus petita și extra petita.
Sesizată cu acest caz de desființare a hotărârii arbitrale, instanța de control judiciar a examinat cauza prin prisma obiectul acțiunii și a soluției date cererii de arbitrare și a constatat că tribunalul arbitral s-a pronunțat în limitele sesizării.
Este de reținut în acest sens că nu se poate pune semnul identității între obiectul acțiunii și mijloacele de apărare, care susțin pretenția dedusă judecății sau după caz, tind a dovedi temeinicia acesteia.
Ori, referindu-se la considerentele hotărârii arbitrale, pârâta tinde la stabilirea acestei identități, atunci când face critica motivelor pentru care mijloacele de apărare au fost reținute sau înlăturate, după caz.
în fine, pârâta a invocat și cazul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., fără a formula nici o critică, care să poată fi subsumată acestuia.
Totodată, tinde a dovedi că soluția dată în rezolvarea acțiunii în anulare este consecința unor erori jurisdicționale.
Ori, erorile jurisdicționale, în sine, nu constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale, atâta timp cât acestea nu se încadrează în unul din cazurile de desființare prevăzute de art. 364 C. proc. civ., ceea ce în cauză nu se constată.
Ca atare, soluția instanței de control judiciar este temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de pârâtă.
Este adevărat că, examinând hotărârea arbitrală în limita cazurilor de desființare invocate de pârâtă, instanța de control judiciar nu s-a referit expres la acestea.
însă, din considerentele deciziei atacate rezultă examinarea exhaustivă în limita acestora.
în raport de această împrejurare, coroborat cu împrejurarea că decizia atacată este legală și temeinică, nu sunt motive pentru admiterea recursului, atâta timp cât criticile formulate, neîntemeiate fiind, nu au aptitudinea de a duce la pronunțarea unei alte hotărâri în anulare.
Ca atare, se impune doar înlocuirea motivării, în sensul arătat, respectiv a completării considerentelor, așa cum s-a arătat: cazul de desființare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. nu este întemeiat, iar cazul prevăzut de art. 364 lit. i) din același cod, a fost invocat generic, neprecizat, iar din examinarea cauzei nu rezultă că hotărârea arbitrală atacată încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3475/2005. Comercial → |
|---|
