ICCJ. Decizia nr. 3515/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3515/2005

Dosar nr. 8570/2004

Şedinţa de la 9 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2004, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Timiş, le-a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA Bucureşti, SC P. SA Ploieşti, S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să oblige partea în culpă la plata sumei de 7.206.661 lei, reprezentând contravaloarea a 250 Kg benzină fără plumb, lipsa din cazan cu scurgeri, în timpul transportului şi 642.772 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1641 din 23 februarie 2004, Judecătoria Ploieşti a admis în parte acţiunea, obligând-o pe pârâta SC P. SA Ploieşti să-i plătească reclamantei suma de 7.204.661 lei, reprezentând contravaloare produs petrolier plus 642.772 lei cheltuieli de judecată.

De asemenea a respins acţiunea împotriva pârâtelor C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Timişoara, prin S.S.M.F. SA Timişoara, S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti.

Apelul declarat de pârâta SC P. SA Ploieşti, împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul obligării intimatei pârâte C.F.R. M., sucursala Timişoara, să plătească intimatei reclamante suma de 7.204.661 lei, cu titlul de daune şi suma de 648.772 lei cheltuieli de judecată obligând-o, pe intimata cărăuş la 328.886 lei cheltuieli de judecată în apel, aşa cum rezultă din Decizia nr. 354 din 10 mai 2004.

În contra acestei din urmă decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timişoara, a declarat recurs.

Având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii a căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materia civilă, cât şi în materie comercială, se constată că litigiul de faţă, nu este supus apelului întrucât valoarea pretenţiilor este sub un miliard lei, motiv pentru care se constată că în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat calea de atac a sentinţei pronunţată de Judecătoria Piteşti, ca apel.

În considerarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului.

Conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti supuse numai recursului sunt judecate în calea de atac de instanţa imediat superioară celei ce a pronunţat hotărârea în cauză.

Cum litigiul de faţă are o valoare sub un miliard şi a fost soluţionat în primă instanţă de Judecătoria Ploieşti, instanţa competentă în a soluţiona recursul ca sigură cale de atac, împotriva soluţiei primei instanţe.

În aceste împrejurări se va admite excepţia necompetenţei materiale, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru judecarea recursului declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinţei primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia necompetenţei materiale.

Casează Decizia nr. 354 din 10 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluţionarea recursului declarat de SC P. SA Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 1641 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3515/2005. Comercial