ICCJ. Decizia nr. 3725/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1690 din 15 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta SC A.I. SRL Brașov, precum și cererea de arătare a titularului dreptului așa cum a fost precizată formulată de aceeași pârâtă în contradictoriu cu intervenienții D.R., S.R. și K.Y.S. și cu reclamanta SC C. SRL Brașov. Pârâta a fost obligată să plătească intervenienților și reclamantei 20.000.000 lei și respectiv 10.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2003, s-a disjuns cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta SC A.I. SRL Brașov, împotriva numitului D.R. în calitate de intervenient. S-a mai reținut că prin cererea de arătare a titularului dreptului pârâta a arătat că a fost chemată în judecată de reclamanta SC C. SRL și că cererea vizează drepturi reale asupra unor magazine, asupra cărora intervenientul are un drept de proprietate.
Excepția tardivității cererii de intervenție a fost respinsă cu motivarea că termenul prevăzut de art. 65 alin. (1) C. proc. civ., a fost respectat.
Asupra excepției privind inadmisibilitatea cererii de arătare a titularului dreptului s-a apreciat că susținerea intervenienților și a reclamantei este întemeiată întrucât nu se încadrează în prevederile art. 64 C. proc. civ., pentru motivul că aceste dispoziții se referă la situația în care pârâtul deține un lucru pentru altul sau exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru situație în care poate arăta pe acela în numele căruia deține sau exercită dreptul dacă este chemat în judecată de o parte care pretinde un drept real asupra lucrului.
Față de dispozițiile art. 64 C. proc. civ., instanța de fond a apreciat că pârâta care a înstrăinat spațiile comerciale nu se poate apăra față de reclamantă într-o acțiune întemeiată pe contracte de antrepriză, prin arătarea titularului dreptului.
Sentința nr. 1690 din 15 septembrie 2004, a fost menținută de Curtea de Apel Brașov, care prin decizia nr. 248 din 10 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.I. SRL devenită SC D.I. SRL Brașov. Criticile privind încălcarea dreptului la apărare datorită pronunțării hotărârii în lipsa apărătorului său au fost respinse de Curte cu trimitere la art. 152 C. proc. civ., care permite pronunțarea soluției la orice termen de judecată dacă se înfățișează una din părți. S-a mai reținut și faptul că apelanta a depus note scrise în legătură cu excepțiile luate în examinare în soluția pronunțată.
Cu privire la nerespectarea art. 129 alin. (4) C. proc. civ., invocată de apelantă, Curtea a reținut că pârâta a depus o cerere de arătare a titularului dreptului care nu ar fi putut să fie schimbată din oficiu în cerere de intervenție fără să se încalce principiul disponibilității.
Curtea de Apel a făcut referire și la decizia nr. 4225/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiilor, această soluție fiind o confirmare a hotărârii de fond din acest dosar prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de arătare a titularului dreptului.
împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs, pârâta SC D.I. SRL, prin care a invocat în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., greșita aplicare a legii, în concret, a dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv s-a argumentat că judecătorul este acela care stabilește natura juridică și încadrarea în drept a litigiului și nicidecum partea. în virtutea principiului aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului, a mai susținut recurenta, cererea intitulată greșit, de arătare a titularului dreptului, trebuia calificată corect în conformitate cu situația de fapt dezvoltată în cuprinsul cererii, iar dacă era nevoie de explicații suplimentare acestea trebuiau cerute de instanță pentru calificarea corectă a cererii care era de chemare în judecată a altor persoane și nu de arătare a titularului dreptului.
Pentru aceste motive recurenta a cerut înaltei Curți de Casație și Justiție să nu confirme soluțiile pronunțate în cauză.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului în raport de prima critică formulată, Curtea a constatat că dreptul la apărare al recurentei nu a fost încălcat întrucât apărătorul ales a cunoscut termenul și cu toate acestea s-a prezentat după dezbaterile din dosar. Așa cum rezultă din practicaua sentinței nr. 1690/2004, instanța, după prezentarea apărătorului a luat concluziile acestuia cu privire la excepțiile puse în discuție. Prin urmare, dispozițiile art. 152 C. proc. civ., au fost respectate de instanță, și numai faptul că nu s-a respectat de către apărătorul ales ordinea și ora de prezentare la strigarea pricinii a dus la încălcarea principiului contradictorialității.
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., este nefondată având în vedere că recurenta a scos din context numai aspecte care în opinia sa îi sunt favorabile fără să observe că părțile sunt cele care au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească îndeplinirea actelor de procedură să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ. și să-și probeze pretențiile și apărările.
Judecătorul, potrivit legii, conduce desfășurarea procesului, ordonă măsurile necesare judecării cererii cu respectarea principiilor procesului civil. în ce privește pct. 4 din art. 129 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului pus în discuție de recurentă nu poate fi înțeles în sensul asistării părților în proces cum încearcă să inducă ideea autoarea ci în sensul văzut de legiuitor și anume că acesta se referă la împrejurări de fapt și de drept care se înscriu în limitele cadrului procesual, sub aspectul obiectului și persoanelor între care s-a stabilit raportul juridic procesual așa cum a fost determinat de părți. Prin urmare în condițiile indicării temeiului de drept privind arătarea titularului dreptului, nu se putea recalifica o cerere pe principiul rolului activ al judecătorului fără să se încalce principiul disponibilității. De altfel în speță, nu era vorba de o calificare greșită a cererii cum încearcă să acrediteze ideea recurenta ci de o apărare făcută în condițiile în care partea a fost asistată de o persoană de specialitate, pe care instanța nu a acceptat-o din punct de vedere juridic.
Despre îndrumările pe care recurenta susține că nu le-a primit din partea judecătorului pe lângă faptul că acestea se referă la drepturile și obligațiile ce le revin părților în proces ce pot fi invocate numai în legătură cu aceste drepturi și numai în cazul în care partea nu a fost asistată, în speță, așa cum s-a mai arătat partea a fost asistată, așa încât nu se pune problema îndrumării, ci a corectei asistări din punct de vedere juridic.
în fine, și ultima critică este neîntemeiată întrucât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor privind arătarea titularului dreptului, iar judecătorul a manifestat rol activ prin aceea că a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii în raport de situația de fapt desfășurată în cerere și de temeiul legal invocat în contextul obiectului litigiului. De asemenea, se constată că instanța de apel s-a preocupat de aspectul transformării cererii de arătare a titularului dreptului în cerere de chemare în judecată a altor persoane și în considerentele deciziei a reținut corect că nu erau îndeplinite elementele definitorii ale acestei forme de atragere în judecată a terților, câtă vreme aceștia nu pot să invoce aceleași drepturi subiective ca și reclamanta.
în consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3715/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3743/2005. Comercial → |
|---|
