ICCJ. Decizia nr. 3712/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 11 august 2003, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Vrancea, a chemat în judecată pe pârâta SC O.T. SRL Galați, pentru a fi obligată la plata sumei de 9.746.582.104 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neplata în termen a produselor petroliere livrate, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în executarea contractului societatea pârâtă a ridicat de la sucursala Vrancea mai multe cantități de produse petroliere care s-au achitat cu întârziere, așa cum rezultă din situația calculului penalităților anexat acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 2269 din 23 decembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, iar pârâta SC O.T. SRL Galați din com. Vânători, a fost obligată la plata sumei de 9.746.582.104 lei, cu titlu de penalități de întârziere plus 125.610.891 lei cheltuieli de judecată (cu luarea în considerare a expertizei contabile efectuate în cauză de P.N.).
împotriva acestei sentințe a formulat apel societatea pârâtă iar prin decizia nr. 65/ A din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a modificat sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca prescrisă.
Totodată, intimata reclamantă a fost obligată să plătească apelantei suma de 75.355.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, față de momentul livrării produselor, ca și față de data încheierii contractului de compensare, dreptul reclamantei la acțiune este prescris.
Cu actul înregistrat la 13 iulie 2004, sucursala Vrancea de la S.N.P. P. SA, a formulat motive de recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele:
- în mod greșit s-a reținut de instanța de apel prescripția dreptului său la acțiune deoarece, prin efectul a două recunoașteri succesive s-a întrerupt termenul de prescripție conform art. 16 lit. a) din decretul nr. 167/1958;
- instanța la apel a reținut greșit și data introducerii acțiunii, aceasta fiind 19 iulie 2003 și nu 11 august 2003.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că executarea contractului încheiat între părți a avut loc în anul 1999, împrejurare în care, față de momentul scadenței facturilor, termenul de prescripție a început să curgă succesiv, pentru fiecare din aceste documente.
Potrivit "situației de calcul al penalităților" întocmit de reclamantă și confirmat de expertul contabil, ultima factură poartă data de 5 august 1999, ceea ce înseamnă că dreptul creditoarei de a calcula și pretinde penalități s-a născut cel mai târziu la 10 august 1999 (data scadenței ultimei facturi).
Primul motiv de recurs se referă la faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt prima dată la 15 mai 2000 prin recunoașterea consemnată în contractul de compensare prin cedare de debitor dar curtea de apel a analizat apărarea reclamantei și a înlăturat-o în mod justificat deoarece, chiar dacă s-ar lua în considerare ca moment al începerii prescripției data de 15 mai 2000 acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
în dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta a mai arătat că prin plata efectuată la 24 august 2000, a avut loc o altă întrerupere a termenului de prescripție de care n-a ținut seama instanța de apel, dar nici această susținere nu poate fi primită deoarece această "recunoaștere" în sensul legii care reglementează prescripția extinctivă se referă la prețul produselor și nu la penalități.
în fine, recurenta a mai susținut că, în realitate, acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea la 19 iulie 2003 și nu la 11 august 2003, dar nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, acțiunea sa fiind înregistrată la instanța de fond la 11 august 2003, cu rezoluția judecătorului.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3711/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3676/2005. Comercial → |
|---|
