ICCJ. Decizia nr. 3746/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 2003, reclamanta SC B.C. SRL Craiova, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Craiova, să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. SC C. SA Craiova din 26 martie 2003.
La data de 1 septembrie 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a indicat ca motiv de nulitate a hotărârii redactarea procesului verbal al adunării generale ulterior desfășurării acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 130 din Legea nr. 31/1990, conform cărora procesul verbal se încheie în timpul desfășurării adunării generale și se consemnează de persoanele abilitate în condițiile legii la sfârșitul acesteia.
Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 283 din 16 februarie 2004 a respins acțiunea reclamantei, hotărâre confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 282 din 25 iunie 2004, în urma respingerii apelului declarat de SC B.C. SRL Craiova, împotriva sentinței instanței de fond.
S-a reținut în considerentele deciziei că judecata cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, nu în ședință publică așa cum rezultă din practicaua sentinței tribunalului.
Faptul că ședințele anterioare au fost publice, nu duce la nulitatea hotărârii, cât timp art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 nu prevede expres, iar apelanta nu a făcut dovada că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural.
Susținerile reclamantei privind durata foarte scurtă a ședinței, redactarea ulterioară a procesului verbal și menționarea în cuprinsul acestuia a unor aspecte nediscutate au fost înlăturate ca fiind simple afirmații.
Cu privire la lista de prezență aceasta a fost depusă în copie la dosar.
SC B.C. SRL cu sediul în Craiova a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât hotărârea A.G.A. a SC C. SA din 26 martie 2003, a fost luată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale art. 15 și 16 din actul constitutiv.
A arătat recurenta că în mod greșit s-a reținut de instanță că aceasta a fost investită numai cu judecarea unui capăt de cerere, că decizia este contradictorie în motivare în sensul că deși se menționează că acțiunea a fost precizată, nu se observă toate capetele de cerere.
Critica nu este întemeiată.
Reclamanta SC B.C. SRL cu sediul în Craiova a sesizat instanța cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. SC C. SA Craiova din data de 26 martie 2003, întrucât a fost luată cu încălcarea unor dispoziții legale și statutare care constituie motive de nulitate absolută sau nulitate relativă și care au fost enumerate.
La 1 septembrie 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul indicării ca motiv de nulitate a hotărârii, redactarea procesului verbal ulterior desfășurării acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 130 din Legea nr. 31/1990.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a analizat detaliat motivele invocate de recurentă ca temei al cererii formulate prin care a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. din 26 martie 2003.
S-a susținut că deși se reține că ședințele de judecată au fost publice, cu excepția uneia singure, instanța de apel justifică decizia luată prin lipsa vătămării prin adoptarea acestei hotărârii.
Recurenta menționează că societatea a fost vătămată prin adoptarea acestei hotărâri, întrucât prevederile au fost luate împotriva intereselor acționarilor, că transformarea societății din societate deschisă într-una de tip închis și elaborarea proiectului de divizare prejudiciază acționarii societății.
Nici această critică nu este întemeiată.
Potrivit art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, cererea de anulare a hotărârii A.G.A. se va judeca în camera de consiliu.
în speță, judecata cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, așa cum rezultă din practicaua sentinței instanței de fond.
Faptul că ședințele de judecată anterioare, când s-au administrat probe au fost publice nu duce la nulitatea hotărârii, pe de o parte pentru că dispozițiile legale sus menționate nu o prevede expres, iar pe de altă parte pentru că reclamanta nu a făcut dovezi că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în sensul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
A invocat recurenta că în mod greșit instanța a reținut că nu prezintă relevanță specificarea în convocator a modalităților de obținere a procurilor de reprezentare, deoarece legea prevede că în cazul persoanelor juridice, acestea pot fi reprezentate de împuterniciții lor prin procuri speciale, conform specificațiilor din convocator.
Astfel, societatea nu a fost reprezentată prin nici un fel de procură de reprezentare așa cum se prevede în Legea nr. 31/1990.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Din procesul verbal încheiat la 26 martie 2003, cu ocazia A.G.E.A. SC C. SA Craiova, rezultă că nu s-au prezentat acționari cu procură, iar reclamanta a fost prezentă prin reprezentantul legal care nu a invocat acest aspect.
S-a susținut că a făcut dovada cu acte și interogatoriul societății pârâte că durata ședinței a fost de numai zece minute, procesul verbal a fost redactat ulterior și în cuprinsul acestuia au fost stipulate chestiuni care nu au fost discutate în cadrul adunării. Că nu putea solicita procesul verbal așa cum s-a reținut de instanța de apel cât timp acesta nu a fost încheiat în timpul ședinței.
Criticile nu sunt întemeiate.
La 26 martie 2003, s-a desfășurat A.G.E.A. SC C. SA Craiova, în baza convocării acesteia ce a fost publicată în M. Of. din 5 martie 2003 și ziarul C.L. din 7 martie 2003, cu participarea unui număr de acționari reprezentând 86,37 % din capitalul social și a reclamantei recurente prin reprezentantul său legal.
Susținerea recurentei că a făcut dovada cu acte și interogatoriul pârâtei că ședința nu a durat mai mult de zece minute, este o simplă afirmație care nu a fost dovedită.
La interogatoriul luat pârâtei, aceasta a susținut că procesul verbal al adunării generale a fost întocmit în timpul ședinței și transcris ulterior în R.A.G., iar recurenta nu a dovedit cu acte contrariul așa cum a invocat.
Afirmația recurentei că procesul verbal cuprinde chestiuni care nu au fost discutate în cadrul adunării nu poate fi analizată cât timp aceasta nu precizează care sunt acele puncte din ordinea de zi care nu au fost supuse aprobării A.G.E.A.
Față de cele mai sus reținute, se constată că desfășurarea ședinței și adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-au făcut cu respectarea prevederilor statutare și a dispozițiilor art. 113-115 din Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte, cu unanimitate de voturi, A.G.E.A. a aprobat de principiu divizarea SC C. SA Craiova în conformitate cu prevederile art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a mandatat C.A., pentru întocmirea și semnarea proiectului de divizare conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990.
Așa fiind, nu au fost încălcate dispozițiile din statutul societății sau cele ale art. 113 din Legea nr. 31/1990, așa cum s-a susținut de recurentă.
Critica recurentei că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de suplimentare a probelor în susținerea căii de atac, este o simplă afirmație, cât la instanța de apel reclamanta nu s-a prezentat și nu a depus o astfel de cerere.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale și cele ale statutului societății și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
← ICCJ. Decizia nr. 3743/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3708/2005. Comercial → |
---|