ICCJ. Decizia nr. 3997/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3997/2005
Dosar nr. 1204/2005
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3879/2003 la Tribunalul Brăila, reclamanţii R.A. şi R.E. au chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SRL Brăila, pentru a fi obligată la plata drepturilor ce li se cuvin în calitate de foşti acţionari la această societate comercială.
Prin sentinţa nr. 2022 din 22 decembrie 2003, Tribunalul Brăila, secţia comercială, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului R.A. suma de 533.376.540 lei reclamantului R.E. suma de 133.344.135 lei, reprezentând contravaloarea acţiunilor determinată în funcţie de activul net.
A obligat-o pe pârâtă să le plătească reclamanţilor 54.329.423 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că sumele atribuite celor doi foşti acţionari au fost calculate de expertiza contabilă, expertiză împotriva căreia nici una dintre părţile litigante nu a formulat obiecţiuni.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 258 din 23 martie 2004, aceeaşi instanţă, i-a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de onorariu pentru expertiza ce a fost administrată şi în profitul acestora.
Prin Decizia civilă nr. 206 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că, privind sumele de bani datorate de pârâtă reclamanţilor, cele reţinute de prima instanţă au fost confirmate de concluziile suplimentului la expertiza contabilă, iar în ce priveşte îndreptarea omisiunii din prima sentinţă, a reţinut că în mod legal au fost obligaţi şi reclamanţii să suporte jumătate din costul expertizei, neimpunându-se reformarea soluţiei, care pe fond este corectă.
Nici criticile pârâtei sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate prin sentinţa nr. 2022/2003 nu au fost apreciate ca fiind justificate, având în vedere că litigiul a fost provocat tocmai de refuzul acesteia de a plăti reclamanţilor sumele cuvenite prin retragerea din societate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă următoarele:
1) sumele acordate intimaţilor reclamanţi sunt sume brute, din care trebuia deduse impozitele şi taxele corespunzătoare, astfel cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză contabilă, sumele impunându-se a fi diminuate cu 23.756.293 lei pentru R.A. şi cu 5.939.073 lei pentru R.E., iar instanţa de apel nu a verificat dacă susţinerile apelantei – pârâte, sub acest aspect, sunt sau nu întemeiate. În consecinţă, solicită admiterea acestui motiv de recurs şi diminuarea drepturilor patrimoniale ale intimaţilor cu sumele arătate;
2) cu privire la cheltuielile de judecată, greşit instanţa de apel a respins critica sa, cu motivarea că litigiul ar fi fost provocat tocmai de refuzul pârâtei de a plăti intimaţilor sumele cuvenite prin retragerea lor din societate, deoarece din probele administrate rezultă că suma acordată cu acest titlu este total nejustificată şi, demonstrându-se reaua credinţă a intimaţilor – reclamanţi în exercitarea drepturilor procesuale, se impunea obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat şi va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:
Într-adevăr, examinând prima critică exprimată în recurs, raportată la actele dosarului, se constată că instanţa de apel nu a analizat susţinerile întemeiate ale apelantei – pârâte, fundamentate pe concluziile suplimentului de expertiză contabilă efectuat în cauză din care rezultă indubitabil că sumele brute cuvenite reclamanţilor din activul net, respectiv 533.376.540 lei lui R.A. şi 133.244.135 lei lui R.E., trebuia să fie impozitate, astfel încât sumele pe care pârâta le datora reclamanţilor şi la plata cărora trebuia s-o oblige în mod corect instanţa, sunt în cuantum de 492.441.222 lei lui R.A. şi 123.110.305 lei lui R.E.
Aceasta, deoarece, aşa cum a concluzionat expertiza efectuată în cauză, mai sus menţionată, vânzarea mijloacelor fixe în perioada anilor 2000 – 2002 nu a avut nici un efect negativ asupra drepturilor care li se cuvin intimaţilor – reclamanţi şi, ca atare, se impunea ca sumele ce se cuvin acestora să fie impozitate. Astfel fiind, prima critică este fondată şi va fi admisă.
În ce priveşte cea de-a doua critică formulată de recurenta pârâtă vizând greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, se reţine că nu este întemeiată şi va fi respinsă, deoarece curtea de apel a stabilit corect că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., nefiind incidente cerinţele acestui text legal, dar ca efect al admiterii recursului şi apelului pârâtei, în raport de temeinicia primei critici exprimate în recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi cu dovezile existente la dosar, intimaţii reclamanţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, proporţional cu cuantumul pretenţiilor recurentei – pârâte apreciate ca fiind fondate.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curţii de apel, care va fi modificată în sensul că va fi admis şi apelul pârâtei, se va schimba în parte sentinţa tribunalului şi va fi obligată pârâta la plata sumei de 492.441.222 lei în loc de 533.376.540 lei către R.A. şi la 123.110.305 lei în loc de 133.344.135 lei către R.E.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei, iar intimaţii – reclamanţi vor fi obligaţi la plata sumei de 50.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs, către recurenta – pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC B. SRL Brăila, împotriva deciziei civile nr. 206 din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 2022 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Brăila, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 492.441.222 lei în loc de 533.376.540 lei şi la 123.110.305 lei către R.E. în loc de 133.344.135 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă intimatele reclamate la plata sumei de 50.000.000 cheltuieli de judecată pentru apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4004/2005. Comercial → |
|---|
