ICCJ. Decizia nr. 4140/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4140/2005

Dosar nr. 1525/2005

Şedinţa de la 20 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1334/2004 al Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta B.I.L.N. Cipru, cu sediul ales în Bucureşti a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Buzău, să dispună anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor şi a hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei din data de 29 iulie 2004.

Reclamanta a susţinut în motivarea cererii sale că adunările generale de la data de mai sus, atât cea ordinară cât şi cea extraordinară, nu au fost legal constituite şi în aceste adunări generale s-au luat măsuri ce au încălcat normele imperative din legislaţia societăţilor comerciale.

Instanţa investită cu soluţionarea acestei acţiunii, prin sentinţa nr. 931 din 3 noiembrie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea în parte a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC A. SA din 29 iulie 2004, anulând art. 1 al acestei hotărâri privind împuternicirea consiliului de administraţie de a încheia acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau său constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii date încheierii actului juridic.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că deşi adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 29 iulie 2004 a dat împuternicire generală consiliului de administraţie de a încheia acte juridice nu a făcut menţiunea expresă pentru ce acte juridice concret această împuternicire a fost dată, încălcându-se astfel prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 republicată.

S-a reţinut, de asemenea, în hotărârea instanţei de fond că pretenţiile din petitul acţiunii referitoare la convocarea acţionarilor nu sunt întemeiate întrucât au fost respectate cerinţele impuse de art. 117 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Pârâta SC A. SA Buzău a declarat apel împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond. A solicitat admiterea apelului său, schimbarea în tot a hotărârii apelate, rejudecarea fondului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nelegală şi netemeinică.

La rândul său, reclamanta a formulat cerere de aderare la apelul pârâtei în temeiul art. 293 C. proc. civ., a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond şi anularea în totalitate a celor două hotărâri emise de adunarea generală extraordinară respectiv adunarea ordinară a acţionarilor societăţii pârâte din 29 iulie 2004.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizie nr. 67 din 21 februarie 2005 a respins, ca nefondat atât apelul principal formulat de pârâta SC A. SA Buzău cât şi aderarea la apel formulată de reclamanta B.I.L.N. Cipru cu sediul ales în Bucureşti, reţinând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, a solicitat să se modifice în parte hotărârea recurată, să se dispună admiterea apelului său iar pe fond să se dispună anularea integrală a hotărârilor adunării generale din 29 iulie 2004 a acţionarilor SC A. SA Buzău, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că:

- au fost încălcate prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990;

- adunarea generală ordinară a acţionarilor societăţii pârâte şi-a încălcat flagrant atribuţiile atunci când a dispus modificarea actului constitutiv al societăţii.

Recursul reclamantei este nefondat.

Motivul de recurs potrivit cu care prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 au fost greşit interpretate a fost analizat în hotărârea recurată. S-a reţinut în această hotărâre că au fost respectate dispoziţiile art. 117 din legea menţionată referitoare la convocarea adunării generale.

S-a reţinut de asemenea că reclamantei i-au fost înaintate toate documentele adoptate de adunarea generală din 29 iulie 2004, cu care iniţial a fost de acord, dar ulterior le-a contestat în totalitate.

Din lecturarea procesului – verbal de şedinţă, s-a menţionat în hotărârea recurată, se constată faptul că un acţionar a solicitat completarea ordinii de zi cu punctul referitor la modificarea valorii de achiziţionare de către societate a propriilor acţiuni, propunere susţinută de majoritatea acţionarilor şi adoptată cu 94,83 % din voturi.

Rezultă aşadar că în mod statutar s-a discutat acest aspect în adunarea generală şi nu avea cum să apară în convocarea anterioară la ordinea de zi.

În ce priveşte critica din recurs referitoare la încălcarea atribuţiilor adunării generale a acţionarilor atunci când a adoptat modificarea actului constitutiv al societăţii, este de asemenea nefondată.

Prin art. 2 din hotărârea adunării generale extraordinare din 29 iulie 2004 a acţionarilor societăţii pârâte, din dosarul instanţei de fond s-a adoptat modificarea art. 20 din actul constitutiv al societăţii, cu precizarea că în viitor consiliul de administraţie să fie format din 3 – 7 persoane, fără a mai fi nominalizate în actul constitutiv, ci numai la O.R.C., iar adunarea generală ordinară a hotărât să fie compus consiliul de administraţie din 5 persoane ce au fost alese prin vot secret, deci nu s-au încălcat atribuţiile adunării generale, s-a procedat cu respectarea legii la votarea acestui articol.

Faţă de cele ce preced, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a se respinge nefiind întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.L.N., împotriva deciziei nr. 67 din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4140/2005. Comercial