ICCJ. Decizia nr. 4209/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4209/2005
Dosar nr. 1609/2005
Şedinţa publică din 22 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2748 din 26 mai 2004, rejudecând în fond după casare cu trimitere, Judecătoria Buzău a admis în parte acţiunea reclamantei SC A. SA Buzău şi a obligat pârâta SC F.M. SRL Bucureşti, sucursala Brăila, să plătească acesteia 16.239 dolari S.U.A., cu titlu de debit restant şi 16.239 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi de întârziere.
Prin aceeaşi sentinţă, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese a fost respins.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2003, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata debitului restant constând în contravaloarea unor seminţe de rapiţă, floarea soarelui, porumb şi pesticide livrate acesteia, facturate şi neachitate, a penalităţilor de întârziere şi a daunelor interese, dobânzi comerciale calculate la scontul B.N.R.
La termenul de judecată din 5 august 2003 pârâta a recunoscut debitul constând în contravaloare marfă, dar a precizat că nu este de acord cu modul de calcul al penalităţilor de întârziere şi a daunelor interese.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, completată cu răspunsul la obiecţiuni.
Pentru a admite, în parte acţiunea, prima instanţă a avut în vedere actele dosarului şi recunoaşterea pârâtei, precum şi împrejurarea că acordarea dobânzii comerciale ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei al reclamantei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 93 din 18 martie 2005, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 1.425 dolari S.U.A. cu titlu de debit, în loc de 16.239 dolari S.U.A. şi 6.397,61 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi contractuale, în loc de 16.239 dolari S.U.A.
Totodată, pârâta a mai fost obligată şi la plata sumei de 184.277.973 lei, reprezentând contravaloarea facturilor, plus dobânda legală de la data scadenţei şi până la achitarea debitului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât pârâta, cât şi reclamanta.
Pârâta nu a timbrat anticipat taxele de timbru datorate.
Drept urmare aceasta a fost citată cu menţiunea de a depune 8.827.766 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.
La termenul de judecată din 22 septembrie 2005, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, s-a constatat că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată acesteia.
În consecinţă, recursul declarat de pârâtă va fi anulat ca netimbrat.
Reclamanta a susţinut că Decizia pronunţată în apel este netemeinică şi nelegală, formulând următoarele critici:
- în mod eronat instanţa de apel a apreciat că facturile din 29 noiembrie 2001 şi 14 ianuarie 2001 nu au făcut obiectul pretenţiei deduse judecăţii;
- aceeaşi instanţă nu a motivat neconcludenţa primului raport de expertiză, nu s-a pronunţat cu privire la obiecţiunile la raportul de expertiză sub aspectul menţionat şi suma de 497.265.966 lei recunoscută de pârâtă;
- în mod greşit a fost redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de această parte, se constată următoarele:
Facturile menţionate de reclamantă nu fac obiectul cererii introductive de instanţă (dosarul nr. 1637/2003). Ori, instanţa de judecată este obligată a se pronunţa în limitele sesizării, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici.
Noua expertiză contabilă a fost dispusă în condiţiile art. 212 C. proc. civ. Reclamanta, prin reprezentant, a fost de acord cu efectuarea unei noi expertize contabile (dosarul nr. 6547/2004 al Curţii de Apel Ploieşti). Obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, vizând omisiunea includerii celor două facturi menţionate de către aceasta, au fost corect respinse de instanţă în considerarea împrejurării că acestea nu au făcut obiectul acţiunii. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
Reducând cheltuielile de judecată acordate reclamantei, corespunzător admiterii în parte a acţiunii, instanţa de control judiciar a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub aspectul acestei din urmă critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă şi va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 93 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC F.M. SRL, judeţul Brăila împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4203/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4210/2005. Comercial → |
|---|
