ICCJ. Decizia nr. 4320/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4320/2005

Dosar nr. 1145/2005

Şedinţa publică din 28 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgu Neamţ la 15 iunie 2004, reclamanta SC M. SA Târgu Neamţ în contradictoriu cu pârâtele C.L.O.T.N. şi P.O.T.N., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat contract de cesiune înregistrat la Consiliului Local al oraşului Târgu Neamţ la 25 februarie 2004.

Judecătoria Târgu Neamţ, prin sentinţa nr. 1222 din 19 iulie 2004, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii acţiunii.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din camera de consiliu din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, instanţa a respins cererea de recuzare a doamnei judecător L.M., cerere formulată de reclamantă.

Prin Decizia nr. 11 din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca tardiv formulat, instanţa reţinând că faţă de data la care a primit sentinţa, reclamanta a formulat apelul cu depăşirea termenului de 15 zile.

Împotriva deciziei şi a încheierii din 24 ianuarie 2005, a formulat recurs reclamanta, criticându-le pentru nelegalitate, formulând apărări atât cu privire la soluţionarea fondului pricinii cât şi la modul în care a fost soluţionată excepţia de tardivitate a declarării recursului.

Recurenta critică şi modul în care a fost soluţionată cererea de recuzare, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cererii de recuzare, spre competentă soluţionare secţiei civile a Curţii de Apel Bacău.

Analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Examinând actele şi lucrările dosarului curtea reţine că potrivit dovezii de primire şi procesului verbal de predare existent la dosar fond, reclamanta a primit hotărârea instanţei de fond la 12 august 2004 sub semnătură şi ştampilată, iar apelul a fost depus la 31 august 2004, potrivit parafei instanţei. Faţă de această situaţie, confirmată fără nici un dubiu de probatoriul administrat, în mod legal şi temeinic instanţa de apel a respins apelul ca tardiv.

În ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată de reclamanta apelantă în dosarul nr. 5610/2004, se reţine că aceasta a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie de competenţă (art. 30 C. proc. civ.), instanţa reţinând că motivele invocate de petentă nu se încadrează în cauzele de recuzare prevăzute expres şi limitativ de art. 27 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SA Târgu Neamţ, împotriva deciziei nr. 11 din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău şi a încheierii din 24 ianuarie 2005 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 5610 /2004.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4320/2005. Comercial