ICCJ. Decizia nr. 4372/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4372/2005
Dosar nr. 11123/2004
Şedinţa de la 29 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 20 martie 2003 la Judecătoria Piteşti, reclamanţii B.P., H.V., B.V., B.C., B.E., D.M., I.M., C.L. şi B.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, în temeiul art. 480 C. civ. obligarea acesteia să le respecte posesia şi deplina proprietate asupra imobilului situat în Piteşti, compus din suprafaţa de 1.420 m2 teren şi construcţii, respectiv o magazie, două grajduri şi alte anexe gospodăreşti.
La data de 31 octombrie 2000, reclamanţii şi-au completat acţiunea, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârât a lui V.M., pentru a fi obligat să le respecte proprietatea şi posesia asupra suprafeţei de 44 mp teren ce face parte din totalul suprafeţei revendicate de 1.420 mp, restrângându-şi acţiunea faţă de pârâta societatea comercială cu suprafaţa de 44 mp.
Pârâta, societatea comercială a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamanţilor la plata contravalorii actualizate a tuturor construcţiilor de pe teren, revendicate.
La data de 10 aprilie 2001, cauza a fost suspendată, în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
După repunerea pe rol, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii completatoare formulată de reclamanţi privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC P. SA.
La data de 22 decembrie 2003, cauza a fost repusă pe rol, urmare admiterii recursului declarat de reclamanţi împotriva încheierii de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1003 din data de 1 martie 2004, Judecătoria Piteşti declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia comercială, reţinând că litigiul este de natură comercială, potrivit art. 56 C. com., bunurile revendicate reprezentând active comerciale.
Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 976 din data de 7 iulie 2004, admite în parte acţiunea reclamanţilor şi obligă pârâta SC P. SA să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1040,53 mp teren şi construcţiile amplasate pe teren conform raportului de expertiză tehnică, efectuat în cauză. Prin aceiaşi sentinţă, pârâtul persoană fizică este obligat să lase reclamantei în posesie şi proprietate terenul în suprafaţă de 44 mp, conform expertizei tehnice.
Instanţa a reţinut în considerentele sentinţei că urmare comparării titlurilor de proprietate deţinute de reclamanţi şi pârâta societate comercială, au prioritate actele de proprietate ale reclamanţilor care sunt mai vechi şi au fost transcrise la Tribunalul Argeş în anul 1928 şi respectiv 1934.
În ce priveşte pe pârâtul V.M., instanţa reţine că suprafaţa de 44 mp ce face corp comun cu terenul proprietatea reclamanţilor, este deţinută de pârât fără titlu legal.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.
Pârâtul V.M. a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului comercial, susţinând, că litigiul are o natură civilă, excepţia de prematuritate a cererii în condiţiile în care pe rolul instanţelor se află în curs de soluţionare o altă cauză având o strânsă legătură cu prezenta acţiune în revendicare; pe fondul cauzei pârâtul critică modul selectiv de apreciere a probelor cu consecinţa reţinerii de către prima instanţă a unei situaţii de fapt contrare situaţiei reale.
Pârâta societatea comercială nu şi-a motivat apelul formulat, cererea fiind examinată de instanţa de control potrivit art. 2924 alin. (1) C. proc. civ., pe baza celor invocate de pârâtă în faţa primei instanţei.
Prin Decizia nr. 240/A/C pronunţată la data de 6 octombrie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge ca nefondate apelurile formulate de cei doi pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut natura comercială a litigiului în raport de dispoziţiile art. 56 C. com. şi de prezumţia de comercialitate instituită de dispoziţiile art. 4 C. com., prezumţie care nu a fost înlăturată, în condiţiile în care terenul şi imobilele sunt folosite în realizarea obiectului de activitate al societăţii.
A mai reţinut instanţa de control că excepţia de prematuritate nu poate fi primită, faţă de obiectul cauzei, iar reclamanţii au făcut dovada calităţii procesual active şi a interesului în promovarea acţiunii cu înscrisurile depuse.
Pe fondul cauzei instanţa constată că actele de proprietate depuse de reclamanţi au fost însoţite de schiţe şi planuri cadastrale, astfel că expertiza de specialitate efectuată în cauză a stabilit fără dubiu limitele dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
În contra acestei decizii au declarat recurs, în termen legal cei doi pârâţi.
Recurentul V.M. critică hotărârea pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, litigiul fiind de natură civilă, dispoziţiile art. 56 şi art. 4 C. com., fiind aplicate în mod eronat;
- Instanţa nu a analizat atent concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care nu corespund cu realitatea din teren şi înscrisurile depuse.
Recurenta SC P. SA, critică Decizia instanţei de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 şi 9 C. proc. civ., susţinând în argumentarea criticilor următoarele:
- atât tribunalul cât şi Curtea de Apel au pronunţat hotărârile cu încălcarea competenţei materiale, litigiul, având ca obiect revendicarea unor imobile, este de natură civilă şi nu comercială cum greşit au reţinut instanţele
- instanţa de apel a respins cererea de lipsă de apărare, formulată la primul termen de judecată apel, 6 octombrie 2004, încălcând dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. şi nesocotind dreptul fundamental al părţii, la apărare,
- instanţa de apel în mod greşit a considerat că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat suspendarea judecăţii cauzei în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001;
- în mod nelegal instanţa a reţinut că reclamanţii au un titlu de proprietate cu privire la construcţiile revendicate, în condiţiile în care expertiza tehnică întocmită atestă că punerea în funcţiune a clădirilor de la pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 s-a făcut în anul 1959, cu mult după data la care reclamanţii pretind că aceste clădiri au fost preluate abuziv de la autorul lor.
Ambele recursuri sunt fondate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind încălcarea competenţei materiale a altei instanţe.
Stabilind natura comercială a acţiunii în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii, instanţele au încălcat competenţa materială reglementată de norme imperative care atribuie instanţelor civile competenţa de soluţionare a proceselor şi cererilor în materie civilă.
Raporturile juridice care sunt reglementate de C. com. şi supuse legii comerciale, sunt cele prevăzute de art. 3 C. com., respectiv acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice, în sens larg fapte de comerţ, prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii, în scopul obţinerii de profit.
Deşi enumerarea din art. 3 C. com., nu este limitativă, încadrarea în sfera de aplicare a legii comerciale şi a altor fapte de comerţ, se face după criteriul obiectiv, oferit ca reper de art. 3 C. com.
Art. 4 C. com. instituie o prezumţie relativă de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul întocmit.
Prin urmare, ceea ce determină competenţa instanţei comerciale este comercialitatea faptelor, fie că sunt fapte obiective de comerţ, fie că sunt asimilate faptelor obiective, fiind accesorii exercitării activităţii comerciantului, cu condiţia să nu fie de natură civilă sau părţile să nu fi stabilit contrariul.
Ori, nici unul dintre criteriile de comercialitate de mai sus, de natură să determine jurisdicţia comercială, aplicate speţei, nu conduceau la concluzia reţinute de instanţe, în sensul comercialităţii litigiului.
Acţiunea în revendicare imobiliară de faţă întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., prin care reclamanţii în calitate de moştenitori ai autorului lor solicită revendicarea unui bun imobil preluat abuziv de statul comunist de la autorul lor, are o natură esenţialmente civilă, competenţa de soluţionare a cauzei revine, instanţei civile, iar, faţă de valoarea obiectului, Judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru raţiunile de mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa Decizia atacată şi sentinţa nr. 976 din 7 iulie 2004 a Tribunalului Argeş şi va trimite cauza pentru rejudecare Judecătoria Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii V.M. şi SC P. SA Piteşti, împotriva deciziei nr. 240/A/C din 6 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 976 din 7 iulie 2004 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza, pentru rejudecare Judecătoriei Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4339/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4401/2005. Comercial → |
|---|
