ICCJ. Decizia nr. 4627/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4627/2005
Dosar nr. 1173/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC L. SRL Jud. Timiş, a formulat cerere de contestaţie la executare, în contradictoriu cu B.D.F. SA Timişoara (devenită ulterior E.B. SRL), prin care a solicitat ca preţul rezultat din vânzarea la licitaţie (în cadrul procedurii execuţionale) a activului F.Z.R. de 1.584.000.000 ROL, să fie distribuită astfel:
- 200.670.830 lei creditoarei B.D.F.;
- diferenţa de 1.383.429.470 ROL să revină debitoarei contestatoare urmând totodată ca banca să fie obligată la restituirea acestei sume încasată pe nedrept, precum şi la plata dobânzilor aferente de 246.002.036 lei pentru perioada 1 iulie 1995 - 30 mai 1996.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că activul menţionat a fost vândut la licitaţie – (dosarul execuţional nr. 246/1995 al Tribunalului Timiş), la cererea creditoarei B.D.F. pentru realizarea creanţei datorată în baza contractului de credit din 15 martie 1993, însă creanţa în întregul său (inclusiv dobânzile datorate este de doar 200.670.830 lei), astfel că restul din preţul încasat a fost însuşit pe nedrept şi urmează a fi restituit debitoarei.
În faţa instanţei investită cu soluţionarea contestaţiei SC B.P. Timişoara a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând la rândul său ca din preţul obţinut la vânzare, să i se atribuie suma de 109.883.883 lei, diferenţă dintr-o creanţă totală de 230.283.883 lei, stabilită prin sentinţa nr. 692/1994 a Tribunalului Timiş, irevocabilă.
B.D.F. a solicitat respingerea atât a contestaţiei cât şi a cererii de intervenţie.
Prin sentinţa nr. 188/PI/1998 Tribunalul Timiş a admis contestaţia şi cererea de intervenţie astfel cum au fost formulate.
Prin Decizia nr. 783/A/1998 Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, cauza a fost soluţionată fără ca procedura de citare cu intimata creditoare (la convocarea pentru efectuarea expertizei) să fi fost legal îndeplinită.
Prin sentinţa nr. 437/PI/2000 Tribunalul Timiş a admis atât acţiunea principală (contestaţie) cât şi cererea de intervenţie şi a fost obligată B.D.F. la plata sumelor solicitate.
Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile formulate de B.D.F. şi contestatoare prin Decizia nr. 475/2000, ulterior desfiinţată prin Decizia nr. 3050/2001 a fostei Curţi Supreme de Justiţie pentru necompetenţă materială în judecarea fondului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Timişoara.
Judecătoria prin sentinţa nr. 652 din 27 ianuarie 2003 a respins atât contestaţia cât şi cererea de intervenţie cu motivarea că B.D.F. s-a aflat în procedura falimentului şi sumele respective cerute de contestatoare şi intervenientă nu pot fi acordate potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Ulterior prin Decizia nr. 479/ RCA din 28 mai 2003 Tribunalul Timiş, ca instanţă de recurs, a admis recursurile contestatoarei şi respectiv intervenientei, a modificat sentinţa, a admis pe fond ambele cereri şi a dispus distribuirea preţului astfel:
- 347.341.930 lei în favoarea E.B. SA, credit nerambursat şi dobânzi, 109.883.833 lei intervenientei şi a obligat E.B. SA să restituie către contestatoare 1.126.774.237 lei precum şi 246.002.046 lei dobânzi, ambele sume reactualizate.
Împotriva acestei ultime hotărâri (irevocabilă) procurorul general a formulat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acea dată prin care a criticat-o susţinând că:
- prin cererea introdusă de contestatoare s-a depăşit sfera instituţiei contestaţiei la executare prin depăşirea limitelor de admisibilitate a acestei acţiuni în speţă putându-se exercita o acţiune de drept comun.
Prin Decizia nr. 1894 din 17 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1401/2003 recursul în anulare a fost admis, a fost modificată Decizia nr. 379/2003 a Tribunalului Timiş în sensul că au fost respinse recursurile declarate de contestatoare şi de intervenientă. S-au aplicat dispoziţiile art. 404 şi art. 311 alin. (2) C. proc. civ. dispunându-se întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare cu privire la suma de 12.000.000.000 ROL. Împotriva deciziei irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (chiar dacă a indicat greşit numărul ei) contestatoarea SC L. SRL a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.
S-au invocat în cuprinsul contestaţiei mai multe „erori materiale" săvârşite de instanţă cu prilejul judecării recursului în anulare şi anume:
- semnarea recursului în anulare de către o persoană fără calitate, fără ca instanţa să observe neregularitatea;
- s-a pronunţat suspendarea executării fără a fi fost formulată cerere în acest sens;
- s-a dispus de asemenea întoarcerea executării fără a se fi formulat cerere.
Prin întâmpinare s-a solicitat de către intimata E.B. SA respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Curtea va examina cu prevalenţă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare pe care o va admite pentru următoarele considerente care nu mai fac necesară examinarea celorlalte motive ale contestaţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulată în prezenta cauză) „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul greşelii materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în pare, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
După cum este de observat hotărârea atacată nu face parte din hotărârile la care se referă art. 318 C. proc. civ.: Ea nu a fost pronunţată în recurs, ci în recursul în anulare cale extraordinară de atac (în prezent desfiinţată) reglementată, la data promovării recursului în anulare de procurorul general, de art. 330 şi urm. C. proc. civ., ca o cale de atac la îndemâna procurorului general pentru îndreptarea hotărârilor irevocabile în anumite cazuri expres prevăzute de lege.
Ori fiind o cale de atac cu o configuraţie juridică aparte, având ca titular pe procurorul general este de la sine înţeles ca hotărârile pronunţate în soluţionarea sa nu mai pot fi atacate pe calea unor contestaţii sau revizuiri (căi extraordinare de retractare) accesibile părţilor. Pe lângă înfrângerea principiului stabilităţii raporturilor juridice astfel soluţionate nu-i pot fi accesibile părţii căi de atac neprevăzute de lege căci în nici una din variantele legislative prin care s-a reglementat acest recurs (contestaţie în anulare) începând cu anul 1948 nu s-a prevăzut posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în această cale de atac.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 1897 din 17 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 1401/2003 formulată de contestatoarea SC L. SRL, cu sediul ales la avocat G.P., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4440/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4780/2005. Comercial → |
|---|
