ICCJ. Decizia nr. 4373/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4373/2005
Dosar nr. 9399/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C.C.A T. Arad a chemat în judecată SC G.I. SRL Bucureşti, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 7.625.815 lei cu titlu de preţ motivând că a livrat pârâtei marfă, iar aceasta nu a plătit-o în termen de 30 de zile de la predare, aşa cum s-a obligat prin contractul încheiat între părţi.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 2749 din 24 septembrie 2003 a respins acţiunea ca prematură reţinând că înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, aşa cum se prevede în art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta arătând că este nelegală deoarece acţiunea a fost înregistrată la Judecătoria Arad la data de 17 decembrie 1998, când procedura concilierii nu avea suport legal fiind introdusă în C. proc. civ., prin OUG nr. 138/2000, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 198 din 14 iunie 2004 a respins apelul ca nefondat.
Hotărând astfel, instanţa de apel a reţinut că într-adevăr la data introducerii acţiunii nu era prevăzută procedura concilierii prealabile dar acţiunea este nefondată pentru că prin sentinţa penală nr. 622 din 15 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 3302/2000 inculpata T.C., cea care a ridicat marfa de la reclamantă sub numele de P.A., a fost condamnată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni printre care şi cea de înşelăciune în dauna reclamantei.
În ceea ce priveşte facturile şi contractul care stau la baza pretenţiilor reclamantei au fost declarate ca fiind false şi anulate, iar inculpata obligată la plata sumei de 7.627.815 lei, cu dobânzile aferente către reclamantă, situaţie în care instanţa nu a putut reţine existenţa unor raporturi comerciale între părţi, cu atât mai mult cu cât marfa nu a ajuns în posesia pârâtei, ci a fost valorificată de persoane care au înşelat reclamanta folosind actele false.
Nemulţumită de Decizia pronunţată, reclamanta a declarat recurs invocând ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine că pârâta este cea care trebuie să-i achite preţul pentru marfa livrată, deoarece inculpaţii nu puteau ridica marfa dacă nu aveau acordul acestei unităţi, din rechizitoriu rezultând că inculpaţii au folosit delegaţii valabile şi delegaţii false şi au recunoscut că au ridicat marfă în contul intimatei şi au sustras-o pentru folosinţă proprie.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Examinând Decizia atacată, Instanţa Supremă constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect probele administrate, iar Decizia pronunţată este legală şi temeinică.
Într-adevăr prin Decizia penală nr. 622 din 15 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, soluţie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 357 din 11 iunie 2002 au fost anulate înscrisurile falsificate respectiv facturile şi avizele de însoţire a mărfurilor contractate, iar inculpaţii au fost obligaţi să achite părţii civile SC G.I. SRL Bucureşti suma de 6.060.800 lei despăgubiri civile, cu dobânda aferentă practicată de B.N.R. la data rămânerii definitive a hotărârii.
Din hotărârea penală susmenţionată rezultă că recurenta reclamantă s-a constituit parte civilă cu această sumă şi pentru recuperarea ei are posibilitatea să se îndrepte împotriva inculpaţilor.
Atâta timp cât marfa nu a fost ridicată de la reclamantă de persoane delegate de pârâtă şi nu a intrat în patrimoniul său, SC G.I. SRL Bucureşti nu poate fi obligată să achite reclamantei suma pretinsă de aceasta, în cauză nefiind îndeplinite cerinţele art. 969 şi art. 1294 C. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte stabileşte că Decizia atacată este legală şi temeinică şi drept urmare o va menţine prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.C.A. T. Arad, împotriva deciziei nr. 198 din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4375/2005. Comercial → |
|---|
