ICCJ. Decizia nr. 4388/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4388/2005
Dosar nr. 71/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 723 din 8 martie 2004, Tribunalul Bihor a admis acţiunea precizată formulată de S.I.F. B.C. SA din Arad, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de A.I.P. Oradea în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea şi a obligat pârâta către reclamantă la 80.000.000 lei, reprezentând onorariu pentru expertiză contabilă şi 460.000 lei alte cheltuieli de judecată şi la 2.453.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei.
Pronunţând această încheiere, instanţa de fond a reţinut că acţiunea precum şi cererea de intervenţie prin care se solicită desemnarea unor experţi care să analizeze gestionarea şi managementul pentru anul 1999 la societatea pârâtă şi întocmirea unui raport sunt întemeiate, conform art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar atâta timp cât efectuarea expertizei contabile este justificată şi onorariul de 80.000.000 lei a fost achitat numai de reclamantă trebuie ca pârâţii aflaţi în culpă procesuală să-i plătească această sumă alături de celelalte cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei încheieri pârâta a declarat apel susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 80.000.000 lei, deoarece nu se impunea efectuarea expertizei contabile, reclamanta având posibilitatea să solicite informaţiile necesare de la conducerea societăţii pârâte.
A formulat apel şi intervenienta criticând sentinţa sub aspectul necomunicării expertizei contabile efectuate în cauză.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a constatat comunicat prin intermediul instanţei de apel raportul de expertiză judiciară contabilă şi a redus de la 80.000.000 lei la 50.000.000 lei cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu expertiză contabilă la care a fost obligată pârâta către reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că din cele 10 întrebări adresate de reclamantă expertului, doar la 5 era necesară efectuarea expertizei contabile, celelalte întrebări putând primi răspuns printr-o simplă adresă şi prin verificarea raportului cenzorilor societăţii pârâte şi astfel că raportat la onorariul expertului de 80.000.000 lei, doar suma de 50.000.000 lei îi poate fi imputabilă apelantei.
Nemulţumite de Decizia pronunţată au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta, ambele invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut şi că în mod greşit instanţa de apel a reţinut reaua-credinţă a reclamantei motivată pe baza întrebărilor de la pct. 1-5 din expertiza contabilă, atâta timp cât din expertiză şi din întreg probatoriu au rezultat o serie de neregularităţi în gestionarea societăţii şi de abuzuri ale managerilor pârâtei, confirmate de cenzori.
Cât priveşte pe pârâtă aceasta susţine că reclamanta trebuia să suporte singură întreaga sumă de 80.000.000 lei, pentru onorariu de expertiză deoarece putea să ceară informaţii de la conducerea societăţii în legătură cu situaţia economico-financiară sau să propună un audit independent şi extrajudiciar, a cărui cost putea fi negociat.
În subsidiar, arată că faţă de faptul că numai la 4 din cele 10 obiective era necesară părerea unui expert şi proporţia privind suportarea onorariului de expertiză trebuia să fie aceeaşi, respectiv trebuia obligată la 40 % din totalul onorariului.
Ambele recursuri nu sunt fondate.
Atât reclamanta cât şi pârâta şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cazul de faţă, instanţa de apel, reducând cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert de la 80.000.000 lei la 50.000.000 lei a respectat întocmai dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Într-adevăr pârâta este partea care a căzut în pretenţii dar expertiza contabilă administrată în cauză la cererea reclamantei s-a dovedit a fi utilă soluţionării cauzei doar parţial întrucât anumite aspecte invocate de reclamantă puteau fi verificate de aceasta, fără a fi necesară părerea unui expert contabil.
Având în vedere că stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată este o problemă de apreciere a probelor şi pe care instanţa de apel a făcut-o în mod corect, Înalta Curte stabileşte că Decizia atacată este legală şi drept urmare în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC C. SA Oradea şi reclamanta S.I.F. B.C. Arad, împotriva deciziei nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4386/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4396/2005. Comercial → |
|---|
