ICCJ. Decizia nr. 4386/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4386/2005
Dosar nr. 67/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3291 din 08 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta M.B., reprezentată de P.G.T.B., cu sediul în Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, în contradictoriu cu O.R.C.T.B. cu sediul în Bucureşti Bd. Octavian Goga şi SC M.G.P. SRL cu sediul în Bucureşti str. Parfumului, în sensul că a constatat nulitatea radierii în registrul comerţului a SC M.G.P. SRL, obligând pârâtele şi la plata sumei de 345.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în principal că reclamanta a făcut dovada datoriilor pe care societatea pârâtă le are faţă de bugetul de stat în condiţiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002, întrucât a depus la dosarul cauzei atât contractul de asociere în participaţiune cât şi fişa de calcul a chiriei şi a penalităţilor de întârziere. Conform Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori care au litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Pe parcursul judecăţii, reclamanta şi-a precizat acţiunea, introducând în cadrul procesual pasiv O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi SC M.G.P. SRL.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 428 din 12 octombrie 2004 a admis apelul declarat de apelantul pârât O.N.R.C. pentru O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 3291 din 8 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în contradictoriu cu intimatul reclamant M.B., în sensul că a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti este neîntemeiată, deoarece acţiunea în constatarea nulităţii radierii se judecă în procedură contencioasă. A admite că O.R.C.T.B. nu este legitimat procesual pasiv, ar conduce la concluzia că reclamanta este singura parte în proces, cu atât mai mult cu cât contradictorialitatea nu poate fi asigurată prin introducerea în cauză a societăţii radiate.
Cererea formulată de intimatul reclamant, pe fond, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată şi respinsă deoarece radierea a cărei nulitate absolută a fost cerută s-a efectuat prin înregistrarea din 29 martie 2002, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002, care a fost publicată în M. Of. la data de 10 iulie 2002. Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Împotriva deciziei comerciale nr. 428 din 12 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs M.B., prin reprezentantul legal, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece textul de lege care fundamentează cererea de chemare în judecată are în vedere sancţiunea ce operează în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă O.N.R.C., în nume propriu şi pentru O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.B., pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta, în motivarea cererii de chemare în judecată, a expus împrejurarea că prin intermediul încheierii judecătorului delegat la R.C. s-a constatat dizolvarea de drept a SC M.G.P. SRL, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 314/2001, modificată, dispunându-se radierea din R.C., în condiţiile art. 5 din aceiaşi lege. S-a mai precizat că prin Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea OUG nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001, la articolul unic, punctul 2 s-a prevăzut că la art. 5 se va introduce alin. (4), care stipulează că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, iar pârâta se află în această situaţie.
Din examinarea documentaţiei existente la dosar, reiese că O.R.C. de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, a comunicat prin adresa din 1 iulie 2003, M.B., informaţii de identificare a SC M.G.P. SRL, cu precizarea că, prin încheierea nr. 7774 din 19 noiembrie 2001 judecătorul delegat a constatat dizolvarea de drept a societăţii şi radierea din oficiu s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002 (dosar nr. 14.837/2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială).
Amplu argumentat şi bine documentat, instanţa de apel a evidenţiat că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002.
În contextul expus anterior, îşi găseşte aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acţiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivităţii. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul neretroactivităţii legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Codul juridic şi argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul M.B., prin reprezentantul său legal, să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 428 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 428 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4384/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4388/2005. Comercial → |
|---|
