ICCJ. Decizia nr. 4384/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4384/2005
Dosar nr. 54/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.P.A.P.S. a chemat în judecată A.S.S.P.A.S. Iaşi, pentru a fi obligată să execute obligaţia prevăzută în art. 8.8 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 15 iulie 1999, încheiat între părţi, în sensul să asigure plata datoriilor societăţii către F.P.S. respectiv să plătească suma de 28.385.617 lei, reprezentând daune interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite reclamantei pentru anii 1992 şi 1994 precum şi plata de daune interese cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi, până la executarea obligaţiei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 4055 din 24 martie 2004 a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca prescrisă, reţinând că pentru dividendele aferente anului 1992 ultima plată a fost efectuată la 18 ianuarie 1996, deci termenul de prescripţie a început să curgă la 18 ianuarie 1996, iar pentru dividendele aferente anului financiar 1994, ultima plată a fost efectuată la 7 iunie 1999, termenul de prescripţie începând să curgă la acea dată şi astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la 18 ianuarie 1999 şi respectiv 7 iunie 2002.
În condiţiile în care, acţiunea în pretenţii a fost promovată la data de 3 iulie 2002, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel susţinând că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materia privatizării şi a postprivatizării, deoarece data de la care pârâta putea aduce la îndeplinire obligaţia de a determina societatea privatizată să-şi plătească datoriile era 31 decembrie 1999, când s-a încheiat exerciţiul financiar al anului 1999, dată în raport de care acţiunea a fost formulată în termenul legal de prescripţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 429 din 12 octombrie 2004 a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Hotărând astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta şi-a asumat o obligaţie proprie distinctă de obligaţia de plată a societăţii privatizate şi care, în lipsa unui termen devine exigibilă la data încheierii contractului, 15 iulie 1997 şi ca atare prescripţia s-ar fi împlinit la 15 iulie 2002, ori cererea de chemare în judecată a fost formulată la 1 iulie 2002, înăuntrul termenului de prescripţie.
Evocând fondul a reţinut că pârâta s-a obligat la plată personal şi nemijlocit iar cererea reclamantei trebuia întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi 970 C. civ., deci pe obligaţia de a da (a face plata) nu pe obligaţia de a face, sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii întemeiate pe dispoziţiile art. 1073 C. civ.
Nemulţumită de Decizia pronunţată, reclamanta a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine că obiectul cauzei l-a constituit obligaţia intimatei pârâte de a asigura plata datoriilor societăţii şi nicidecum de a plăti aceste sume de bani, temeiul juridic fiind dispoziţiile art. 969, 970 şi 1073 C. civ.
În ceea ce priveşte obligaţia asumată în contract este de a face nu de a da, iar instanţa de apel a cenzurat şi a modificat manifestarea de voinţă a părţilor la încheierea contractului şi implicit a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 8.8 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între F.P.S. şi A.S.S.P.A.S. Iaşi, cumpărătorul, în cazul de faţă pârâta s-a obligat să asigure plata datoriilor SC S. SA Iaşi către vânzător.
Din interpretarea literală şi logică a textului sus menţionat rezultă că cea care se obligă să achite sumele datorate de SC S. SA Iaşi reclamantei este pârâta, iar nu societatea vândută aşa cum susţine în mod neîntemeiat A.V.A.S.
Obligaţia asumată de pârâtă este una de rezultat iar nu de diligenţă şi prin pronunţarea deciziei instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Faţă de cele ce preced, rezultă că Decizia atacată este legală şi drept urmare va fi menţinută de Înalta Curte, prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 429 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4381/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4386/2005. Comercial → |
|---|
