ICCJ. Decizia nr. 4422/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta H.U.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.A.R. SA, recunoașterea sentinței arbitrale pronunțate la 23 iulie 2003 de Tribunalul Arbitral constituit din arbitru unic K.R., rectificată la 18 octombrie 2003 ca urmare a încuviințării C.C. din Londra și încuviințarea executării silite.
Tribunalul București, secția a VI-a prin sentința comercială nr. 4610 din 6 aprilie 2004, a admis în parte cererea, a dispus recunoașterea în România a sentinței arbitrale pronunțată la 23 iulie 2003, așa cum a fost rectificată la 18 octombrie 2003, a respins cererea de încuviințare a executării silite și a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în echivalent în lei, a sumei de 25.048,04 euro.
Instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992 (hotărârea este definitivă în statul în care a fost pronunțată instanța care a pronunțat-o a fost competentă să judece procesul și existența reciprocității privind recunoașterea și executarea hotărârilor străine între România și Marea Britanie) însă față de situația că hotărârea prin care s-a dispus recunoașterea sentinței arbitrale nu a intrat în puterea lucrului judecat, încuviințarea executării silite e prematură.
Curtea de Apel București soluționând apelul declarat de pârâtă și apelul incident al reclamantei, prin decizia comercială nr. 100 din 10 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de SC A.A.R. SA, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis cererea de încuviințare a executării sentinței arbitrale recunoscute, a menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond și a obligat pe pârâta - intimată la cheltuieli de judecată reprezentând 115.000 lei taxă de timbru și 15.864,46 euro onorariu de avocat.
Instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 174 din Legea nr. 105/1992 stabilesc condițiile pentru încuviințarea executării silite aceleași cu cele privind recunoașterea hotărârilor străine și care sunt îndeplinite.
Pe de altă parte a reținut că apelanta reclamantă a depus în dovedirea acțiunii sale acte oficiale supralegalizate conform cerințelor prevăzute în acordurile internaționale de drept privat care guvernează raporturile juridice dintre România și Marea Britanie, înlăturând orice speculație relativă la nerespectarea dispozițiilor art. 167 - 169 din Legea nr. 105/1992.
în privința neacordării cheltuielilor de judecată în valută, instanța de apel a reținut că reclamanta apelantă este persoană juridică de naționalitate engleză, nerezidentă în România, și nu are cont bancar și nici autorizarea B.N.R pentru deschiderea acestuia, pentru ca plata să se efectueze în moneda națională.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că reclamanta a exercitat abuziv calea de atac de aderare la apelul pârâtei, în condițiile în care avea posibilitatea să atac hotărârea de sine stătător, în termenul stabilit de lege.
Apelul incident exercitat este considerat inadmisibil atât prin exercițiul său abuziv cât și prin ignorarea căii de atac normele și achiesarea la soluția pronunțată de instanța de fond.
Mai susține recurenta că instanța de apel a greșit soluționând două cereri distincte prin aceeași hotărâre, în condițiile în care pentru încuviințarea executării silite, trebuia să preexiste o hotărâre definitivă și irevocabilă de încuviințare astfel cum dispozițiile art. 177 din Legea nr. 105/1992 o cer.
Instanța de fond a încuviințat recunoașterea hotărârii arbitrale cu încălcarea legii: acțiunea arbitrală nu a fost comunicată în timp, procedura urmată nu a dat posibilitatea pârâtei de a se apăra.
Pe de altă parte, deși acțiunea a fost încuviințată în parte, instanța de fond a acordat, reclamantei, toate cheltuielile de judecată, exagerate, nesocotind dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 105/1992, hotărârile străine pot fi recunoscute în România dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lit. a) - c); hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut competența să judece procesul, să existe reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea și totodată să se constate în situația în care hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, că i-a fost înmânată în timp util citația, pentru termenul de dezbateri în fond și actul de sesizare a instanței și i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.
în fața instanțelor de fond au fost administrate dovezi care confirmă îndeplinirea condițiilor cerute de lege, pentru recunoașterea hotărârii străine (dosarul de fond), astfel încât nu se poate afirma, cu deplin temei, că au fost încălcate dispozițiile din legea menționată.
Prevederile art. 174 din același act normativ condiționează încuviințarea executării hotărârilor străine, de respectarea dispozițiilor art. 167 - 169 din lege, numai în situația în care hotărârea este executorie potrivit legii instanței care a pronunțat-o iar dreptul de a cere executarea nu este prescris.
Astfel pentru încuviințarea executării silite a hotărârii străine legea nu impune existența unei hotărâri definitive de recunoaștere. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii străine nu este dată de recunoașterea acesteia; de aceea legea prevede ca cererea de încuviințare a executării să fie însoțită de dovada caracterului executor al acesteia eliberată de instanța care a pronunțat-o, fără nici o distincție legală de caracterul definitiv sau irevocabil al hotărârii de recunoaștere.
Numai pentru emiterea titlului executoriu, este necesară hotărârea definitivă de încuviințare a executării.
Caracterul aderării la apelul făcut de partea potrivnică, este determinat de art. 293 C. proc. civ., care prevede că intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
Singurele condiții de admisibilitate ale apelului incident se referă la termenul de depunere, până la prima zi de înfățișare, și la cercetarea pe fond a apelului principal. Dacă apelul principal este retras, este respins ca tardiv sau inadmisibil sau pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel rămâne fără efecte, în situația în care este declarat după împlinirea termenului de apel.
Astfel reglementată de lege, aderarea la apel nu poate fi considerată o instituție care promovează abuzul de drept și nerespectarea căilor de atac.
Indiferent de atitudinea avută până la prima zi de înfățișare în faza procesuală a apelului, intimatul este îndreptățit să ceară schimbarea hotărârii primei instanțe, cel târziu la acest termen, chiar dacă situația apelantului principal se înrăutățește în acest fel.
în privința cheltuielilor de judecată acordate de instanțele de fond, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită. Fiecare instanță a analizat onorariul avocatului reclamantei în raport cu tabloul onorariilor minimale și a stabilit, față de valoarea litigiului cuantumul cheltuielilor acordate. Aprecierea apare astfel ca o situație de fapt, supusă cenzurii recursului în măsura în care cheltuielile solicitate nu au fost dovedite.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 100 din 10 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.
în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a recurentei, instanța a obligat pe aceasta la 13.468,50 euro cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4387/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4460/2005. Comercial → |
|---|
